Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Imagini în cuvinte: Şcoala dintre ape

Imagini în cuvinte: Şcoala dintre ape

Submitted by on 28 October 2010articol citit de 1,278 ori | No Comment

Când vine peste sate, toamna nu ţine seama de vreme! Am fi vrut să-i admirăm măiestria de a colora codrul acolo, sus, pe culmile ce urcă placid spre frunţi de cer şi zbor de nori. În acea zi, anotimpul şi-a ascuns depărtările cu frumuseţi pentru minte şi suflet, lăsând să vină spre noi perdele dese de ploi repezi şi mărunte, să răscolească din munţi firul şi glasul izvoarelor. Cohorte de nori cenuşii şi zdrenţăroşi îşi sprijineau ciubotele pe creştet de păduri, încărcând dealurile şi potecile cu şiroiri trufaşe, potopind luncile dintre râuri cu luciul apelor revărsate. Nici Tismana, nici Pocruia, nici Orlea şi nici Sohodolul nu ştiau de ce sporovăiesc văile, de ce doarme după alergări de ceaţă soarele. Deşi era dimineaţă, în grădini, dumitriţele aţipiseră stinghere şi ude sub şuşoteala stropilor rebeli.
Ajungem la Izvarna pe o ploaie rece, mocănească. Constatăm că oamenii de aici au scăpat de grija noroaielor. Primarul din Tismana s-a ţinut de cuvânt şi le-a adus asfaltul la poartă. Este altceva, vedem şi noi, după ce nu am mai întâlnit gropile şi băltoacele de altădată. Sunt atâtea motive să fi mulţumit, să te bucuri, că mergi pe un drum modern. Dar, bucuria noastră cea mai mare se petrece la şcoală, în mijlocul celor mai tineri dintre locuitorii satului. Găsim aici 11 elevi, împreună cu învăţătoarea lor, preocupaţi să afle calea spre cunoaştere şi plecare bună în viaţă. Unii sunt bobocei, în clasa întâi, alţii sunt în clasele a doua, a treia, a patra, doar ei mai sunt şcolari acum în sat. Ceilalţi, prichindeii de la grădiniţă sunt doar opt, cam tot atâţia ca anul trecut. La ei, vine educatoarea numai două săptămâni pe lună, în celelalte două, copiii stau acasă, cu părinţii sau bunicii. Să nu-i uităm pe cei mai mari, gimnaziştii, care merg cu microbuzul la şcoala din Pocruia. Aceştia sunt, de ei se leagă tinereţea satului Izvarna, nu ştim însă care este viitorul satului.
De la uica Sever aflăm că mulţi tineri au plecat de aici, să caute de lucru în lumea largă. Au rămas la poartă numai bătrânii. Ceilalţi, între vârste, sunt ocupaţi cu treburi, la lucru cu ziua sau la serviciu. Oamenii văd cum îmbătrâneşte satul, cum se părăsesc şi se ruinează casele. Ce poţi să faci să opreşti satul pe loc şi să-l înzdrăveneşti, se întreabă neliniştiţi înţelepţii aşezării, că aici, la Izvarna, natura este generoasă şi locu-i ocrotit de Dumnezeu. E greu să ştim când vor avea şi răspunsul. Cert este că se răresc paşii pe uliţele pierdute spre pieptiş de cornete. Oamenii privesc unul spre altul şi experimentează însingurarea. Dincolo de privirile lor stinse, nostalgice, nu răsar decât amintiri. Speranţele lor sunt încă în aşteptare. Pe cele imediate le-am găsit un pic la şcoală, dar se pare că nu sunt îndeajuns de liniştitoare…
Pe o vreme ternă, depresivă pentru unii dintre noi, în clasa cu voci limpezi şi priviri inocente, copiii cu flori de dimineţi în obraji sporesc bucuria de a fi împreună întru învăţătură şi bună creştere. Îi admirăm la lucru, sub oblăduirea învăţătoarei lor. Unii încearcă scrierea corectă a primei litere din alfabet, scormonesc taina silabelor, cuvintelor şi propoziţiilor. Cei mai mari înfiripă un text despre culesul porumbului, povestesc, comentează şi  construiesc idei, apoi socotesc şi rezolvă alternativ probleme. Toţi sunt ordonaţi, preţuiesc frumosul, iubesc adevărul, ocrotesc natura. Îşi înnoiesc expoziţia cu colajele realizate din petale de flori şi frunze culese din însuşi tabloul imens al peisajului în care, ca un cuib de lumină şi fericire, dăinuieşte şcoala lor. O şcoală minunată, ca la oraş, în care elevii nu pot spune că le lipseşte ceva, cu un confort pe care îl merită o viaţă trăită în normalitate. Afară-i frig, de toamnă nărăvaşă, caloriferu-i cald, elevii ascultă o poveste despre căsuţa păpuşii şi mirarea le umple gândurile de dorinţe. Sunt veseli şi vor să înveţe. Învăţătoarea îi ascultă şi le deschide viaţa cu poveţe!
Copiii din Izvarna trăiesc aceste clipe de autentică împlinire întru cunoaştere şi comunicare într-o  şcoală frumoasă şi cochetă, zidită sub ochii dealului presărat cu stâncării şi cuprinsă în stânga şi-n dreapta de firul apelor ce ţâşnesc neîncetat din guri de cremene. Alunecarea lor  argintie se uneşte chiar la poarta şcolii, după ce înveleşte cu sclipiri de lumină şi  susur blând curtea plină de flori şi iarbă verde şi se pierde apoi spre largul luncii, pentru a se vărsa în zbuciumul de ape al râului Orlea. Dinspre povârniş, dealul parcă-şi sloboade peste jocul copiilor coşuri pline cu moşmol copt, cu nuci, cu păducel şi măceşe. Aceasta-i bogăţia toamnei, presărată pe coastă, printre răzleţiri îngălbenite de arţar, paltin şi carpen, înflăcărări de cireş şi adăstări buimace ale turmelor de oi şi capre. Plouă mărunt şi se stinge parfumul viilor din deal. Plouă mărunt şi copiii zburdă pe covorul verde presărat cu fulgurări de frunze galbene. Plouă mărunt şi şcoala freamătă de viaţă şi dor de învăţătură!
Suntem dincolo de miezul toamnei. Brâul dealurilor cu  atâtea  coşcoviri de piatră sură veghează satul dinspre apus, într-o îngemănare protectoare cu pădurile de fag şi stejar. De sub talpa stâncăriilor răsar într-o înşiruire angelică zeci de izvoare, recunoscute în limbajul locului ca bolboroase, adică acele iviri de apă care irump din adâncuri neîntrerupt, ca nişte arteziene cu aripi largi de val limpede, sticlos. Cu aceste minunăţii naturale Izvarna iese-n lume!

Comments are closed.