Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Iarnă cu zbor de sănii

Iarnă cu zbor de sănii

Submitted by on 31 January 2012articol citit de 1,820 ori | No Comment

Începusem să ne resemnăm pe anotimpul alb. Se duceau rând pe rând zilele lui ianuarie în crugul vremii şi peste creştetul dealurilor noastre treceau în valuri călătoare roiri de fulgi mărunţi şi nehotărâţi, sloboziţi de pe munţii înalţi, lăsându-ne tot cu dor adânc de iarnă. Până să coboare Gerar din calendar, viscolul s-a zvârcolit spre inima continentului şi a adus pe văile noastre nămeţii din poveste.

Anotimpul alb își respectă, în sfârșit, numele

Anotimpul alb își respectă, în sfârșit, numele

S-au încărcat iar pomii în livadă, pe culmi de coline şi-n văioage răstignite pe coastă, cuşme albe a legat crivăţul în ramuri de măr şi cireş, s-au cocoşat la pământ prunii tineri purtând pe ramuri sacii de omăt. E podidită uliţa din Măgurici de bolta salcâmilor şi  jugaştrilor aplecaţi peste curmătura ce spintecă pieptul dealului până dă în calea ogaşului copilăriei noastre, în priporul înalt de la Biserică, unde făceam tren de sănii.

Spectacolul zăpezii
S-a înecat în zăpada înaltă conacul din Dealul Mare. Abia se vede după gardul de scândură ferestruica prin care admiram pârtia de sănii. Ocoleam salcâmii singuratici şi îngropaţi în nămeţi, ascunşi prin micul canion săpat cu lopata în trupul iernii, şi alunecam pe sănii ori pe schiuri din deal până-n vale, de ni se vedeau doar fularele fluturând peste gânduri de zăpadă. Şi azi pârtia este aceeaşi!
Au urcat în deal, pe platoul dintre teiul şi stejarul Măriucăi, aproape toţi copiii de pe Valea Moregilor. Sunt mai puţini decât eram noi cu vreo trei decenii în urmă. Şi ei au obrajii îmbujoraţi de şfichiul frigului. Toţi au sănii alese, sigure şi învăţate cu derdeluşul. Sunt mulţi copii pe cea mai căutată dintre pârtiile satului. Şi Vioraş, şi Mihăiţă, şi Ionuţ, şi Adelina, şi Mihaela, şi Grigoraş, dar şi Codruţa, mulţi băieţi şi fete au urcat în deal odată cu întoarcerea iernii acasă. Este cu ei, să le vegheze liniştea şi inocenţa jocului, Costică Trăistaru, cel care ne repara nouă săniile când se mai frângea câte un tălpig. Este multă tăcere peste pădurea îmbrăcată de hlamida pură, celestă. Doar gaiţele mai şuieră rar, prin frunzişuri uscate uitate de toamnă în prispă de codru. Şi veveriţele mai ies,  prin cot de ram şi puf de înveliş alb, sărind prin crengi şi scuturând trăistuţe de omăt prin sufletul pădurii. Domneşte semeţ peste castelul alb, Fagul lui Mihăilă din Padină. Nu se aud trosnind braţele copacului secular. Gerul e blând, nu este aşa de aspru, să strângă-n cleşte miezul lemnului!
Copiii hohotesc în zbor de sănii pe pârtia croită pe suişul dealului. Se-ntrec în curaj şi manevre apoi printre deschideri de uliţe, până coboară pe podul de gheaţă al pârâului. Mai sar pe o trambulină între haturi de livezi şi cârmuiesc cu zel printre arborii învinşi de troiene. Tace valul subţire sub platoşa gheţii, şerpuieşte unda în linii repetate ascunse întruna de oglinda rece a micului vad, peste care zburdă săniile să lovească în pace malul alb. Sub paşi vioi se-aude tremurând zăpada. Ghetuţe şi cizmuliţe urcă pe costişă, să coboare iar. E multă veselie şi zbor de sănii vine dinspre deal. Şi adieri de ger au înflorit bujorii în obraji de copii. A nins curat şi sănătos prin sat, s-a umplut de farmec copilăria. Jocurile ei neprihănite primenesc cu bucurie toate vârstele aşezării. Numai Ancuţa a rămas acasă, la gura sobei, scormonind discret în taina lecturii. Vrea să fie victorioasă la examenul din vară!

Iarnă de basm
Afară, peisajul a căpătat înfăţişare de basm. Gerul nu a reuşit să încremenească voinţa de a străbate întinderile albe. Bunicul ştie că şi atunci când se spune că vor crăpa pietrele, mai poţi face ceva. Ţi se încarcă mustaţa de promoroacă şi ţi se lipesc nările în strânsoarea sălbatică a gerului. Dar tot iei toporul în mână şi spinteci lemnul să-l pui pe foc, să cânte soba melodii de poveste şi tihnă meritată. Să iei de pe tăpşan mărul copt şi să guşti cu nesaţ din dulceaţa fructului rege al grădinii năpădite acum de rodul iernii. Se spune că aşa se vor apleca pomii de încărcătura fructelor, cum se lasă la pământ acum, sub povara iernii.
Ninsese aproape o zi neîntrerupt peste ţinuturile din Valea Motrului. Spectacolul fulgilor scânteietori în lumina dimineţii picura bucurie în gânduri şi priviri. Miros de ger înviora inimile, răcorea trupul şi anima pasul afundat în stratul nemişcat al peisajului rostogolind bulgări în necuprinsul de nea. Arborii dantelaţi cu cristale sclipitoare împrospătau tabloul strălucitor al unei zile de vis. Ţurţurii s-au spânzurat de streşini ca nişte perdele cu şnururi argintii care adunaseră în ţesătura lor toată lumina cerului. Nămeţii au coborât de pe acoperiş şi s-au adunat în munţi sub zidurile caselor, pe care copiii deprind alunecuşul pe patine. Ninge când legănat, când în rafale cuminţi pe tresăriri de deal, pe-alunecări de plai sau susur de vale. Oamenii de aici se bucură ca nişte copii, văzând cum anotimpul îşi revine în fire şi dă semne de normalitate. Speranţa lor creşte din nou şi nu se gândesc decât la vrerile câmpului, la puterea izvoarelor, la revigorarea râurilor şi fântânilor, la revenirea apelor în zorul şi rostul lor. Ştiu că agoniseala lor poate fi asigurată doar de sănătatea pământului. Iar omătul mare belşug aduce!
Ancuţa trage cu ochiul la televizor. Află că viscolul trufaş a înfrânt sudul îngheţat. Că este ger năprasnic şi s-a înnămeţit  cumplit marea Câmpie Română. Că sunt multe aşezări înzăpezite, drumuri închise şi troiene care au îngropat oameni de vii. Elicoptere şi alte maşinării lucrează la stabilirea binelui. Pentru că viaţa trebuie să învingă urgia albă. Văzând toate acestea, Ancuţa nu se înspăimântă. Dar înţelege că oamenii au cam uitat de iernile adevărate. Nu mai ştim cum să le primim la noi. Nu mai ştim cum să ne purtăm cu ele. Să nu ieşim în calea viforului turbat, să-l lăsăm să treacă spre pustiile albe. Şi-apoi să fim binecuvântaţi de duhul curat al zăpezilor purificatoare. Să îngăduim iernii să ningă frumos! Şi să ne spălăm pe faţă cu lacrima omului de zăpadă, copleşit de plâns, pentru că în talpa-i de gheaţă îl tot înţeapă lujeri de ghiocei, să-şi facă loc spre primăvară!

Comments are closed.