Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Drum de primăvară

Drum de primăvară

Submitted by on 13 March 2013articol citit de 2,080 ori | No Comment

Martie a adus pe cerul albastru şi limpede al primăverii bulgări de nori albi, plini de robusteţe şi forme voievodale. Vântul cald şi blând îi plimbă dinspre vest, peste orizontul arcului carpatic. Raze de soare prietenos scapătă peste ţinutul din dreapta Jiului, mângâind cu lumină faţa pământului zvântat după topirea zăpezilor. Suntem la doar o zi după Mărţişor şi am ales drumul spre apus, unde pădurile de fag solitare se agaţă cu străşnicie de culmile încă albe ale Munţilor Vâlcan.

Întreaga natură renaşte cu fiecare oră pentru că vine primăvara

Întreaga natură renaşte cu fiecare oră pentru că vine primăvara

Este prima noastră călătorie de primăvară în natura cuprinsă de trezire şi noi întemeieri de viaţă. Sunt zilele babelor, zile însorite şi liniştite, fără răbufniri de vreme buimacă, ineluctabilă. Privim în jur cu speranţă şi distingem semnele timpului pentru un an mănos şi prielnic. Niciodată nu am văzut Şuşiţa aşa de somptuoasă. Debit mare, apă limpede şi vijelioasă scăpată în albie din cetatea munţilor încărcaţi cu zăpezi abundente, de dincolo de pragul cascadei Vaidei. Râul s-a reîntregit iarăşi în sălbăticia văii dintre munţi, zbuciumându-se sub privirile reci ale Vârfului Straja  şi ale pereţilor de calcar din cheile abrupte, ferăstruite în milenii de lucru între culmile Măgurii şi Ulmului.

Semne de primăvară

Urcăm spre Leleşti, satul aşezat pe un generos tăpşan subcarpatic dincoace de Cheile Sohodolului. În Valea Calului se văd amintiri ale pârtiei de săniuş amenajată de primarul Rotaru. Un ciopor de oi a ieşit la păşunat printre prunii răzleţi, rămaşi din trupul livezilor împlinite de odinioară. Coborâm spre Runcu şi Arcani, pe firul cristalin al Jaleşului. Ar fi fost potrivit să intrăm în spectacolul din chei, să ascultăm muzica inconfundabilă a Sohodolului în strâmtori şi în iureşul din faţa „Nărilor”. Caiere lungi de fum albăstrui se înalţă peste coline. Sătenii din Dobriţa, Bâlta şi Valea Mare au ieşit să pregătească covorul verde al gliei, în delniţe şi grădini focurile ard uscăturile adunate, curăţind calea pentru răsărirea firului de iarbă. Fuioare de focuri se văd şi înspre alte depărtări, pe sub ulucul de piatră al subcarpaţilor, între Stăneşti şi Izvarna.
Urmăm drumul spre Baia-de-Aramă, altădată –  unul dintre cele mai bune din judeţ, acum –  intrat în uitare, cu fisuri în asfalt, denivelări şi gropi. Străbatem pădurea dintre Arcani şi cantonul Bâltişoarei, cu stejari din ce în ce mai rari. Mai este timp până la înfrunzire şi întregirea codrului verde, se pare că umbra nu va mai fi aşa de deasă, mulţi arbori au fost doborâţi de lăcomia samsarilor de lemn. Ajungem în perimetrul dezolant al plaiului din proximitatea Frânceştilor, unde se văd urmele de violenţă în trupul naturii ale unor voraci şi neinspiraţi antreprenori, care şi-au dorit cu un preţ numai de ei ştiut să zidească un stadion în întinderea voluptoasă a păşunilor populate cândva de cirezile fermierilor din acest ţinut.
Ochii se lasă spre larguri de orizont. Printre Pleşa şi Piatra Boroşteni, vârfuri în care iarna este încă acasă, se zăresc culmile albe ale Frumosului, Oslei şi Şarbei, munţii din care îşi adună apele Bistriţa, Tismana şi Motrul. Descântecul căldurii şi luminii primăvăratice a trecut şi prin uliţele din Peştişani, determinându-i pe oameni să-şi deschidă porţile şi să iasă din melancolia visărilor iernatice. Pe sub povârnişuri, gardurile se înnoiesc. Se schimbă aracii în vii. Şi stejarii din Pădurea fără Vîrf au început să se împuţineze.
Intrarea în Dumbrava Tismana este străjuită de aceiaşi platani. Se aude zornăit de ferăstraie şi în templul stejarilor seculari de aici. Se răreşte pădurea. Vor fi mai puţine păsări în ramuri, rare turme de căprioare, mulţi iepuri singuratici. Trunchiuri prăvălite zac în somnul coroanelor veştede. Tulpini scrijelite de căzături, pădure rară, suptă de putere, în care răsună glasul copiilor plecaţi după flori. Brânduşe viorii împânzesc vatra foşnitoare a pădurii. Lujerii florilor au străpuns ca nişte lănci scutul frunzelor uscate, dăruind culoare crângului.
Ne oprim la Tismana, în faţa Cioclovinei. E linişte şi rugăciune sus, la schit! Aici, în melancolii de coline stă să răsară colţul ierbii. Cu el vor să renască poienile, câmpurile, câte cele! Cu el începe primăvara!

Comments are closed.