Costul standard per elev între 2000 şi 3000 lei pe an

Loading

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului intenţionează să aplice de la 1 ianuarie 2012 sistemul de finanţare al învăţământului pe cap de elev. Conform Legii Educaţiei Naţionale, pentru fiecare elev este acordată o sumă de bani anuală din care se finanţează funcţionarea şcolilor. La acest  moment multe din şcolile Gorjului din mediul rural nu se încadrează pe efectivele minime solicitate de lege.
Într-o emisiune televizată, ministrul Educaţiei Daniel Funeriu a anunţat aplicarea  din 2012, a principiului “finanţarea urmează elevul” – costul standard per elev. Cu alte cuvinte, şcolile vor primi bani în funcţie de numărul de elevi. Dacă şcolile din mediul urban nu au probleme din acest punct de vedere, în mediul rural vor exista cu siguranţă probleme dacă nu se vor aloca fonduri suplimentare. Cel mai probabil, din vara anului 2012 vom asista la un nou val de comasări de şcoli, fiind greu de crezut că va mai aproba cineva învăţământul simultan, încă foarte prezent în Gorj.
Legea Educaţiei Naţionale instituie nişte efective minime care depăşesc  prevederile anterioare, astfel nici o clasă de elevi nu va mai putea funcţiona de la 1 septembrie 2012 sub 12 elevi. Efectivele medii pe clasă care sunt cerute la acest moment sunt de 18 elevi minim la învăţământul primar şi  20 de elevi minim la învăţământul gimnazial pentru rural şi ceva mai mari la învăţământul urban. Potrivit situaţiilor existente la nivelul ISJ Gorj pentru învăţământul rural, doar la Mătăsari există suficienţi elevi ca să depăşească cu mult aceste efective, în rest există şcoli pe actualele normative sau sub ele.
Dacă LEN se va aplica în totalitate, şcolile unice din comune vor fi finanţate suplimentar iar acolo unde sunt mai multe vor fi comasate. Singura problemă care o are la acest moment ISJ Gorj este că nu dispune de suficiente microbuze pentru transportul elevilor, de aici şi păstrarea şcolilor cu simultan. Prin Legea Educaţiei însă, această problemă se mută definitiv în curtea administraţiilor locale. Mai exact, Primăriile vor trebui să finanţeze suplimentar învăţământul ca să păstreze anumite şcoli sau să îşi procure mijloace de transport.

One Comment on “Costul standard per elev între 2000 şi 3000 lei pe an”

  1. Aceasta imensa imbecilitate va fi ultima lovitura a scolii romanesti, prin efectele pe care le va produce. Vor fi mentiunti toti elevii slabi, corigenti, violenti, analfabeti, obraznici ,doar ca sa nu se piarda banii cuveniti lor.
    Asta, alaturi de masurile criminale luate pana acum de toti netotii, ne va face un popor de analfabeti.

Comments are closed.