Am ajuns să îmi pun această întrebare după ce, recent, am aflat că importanta instituţie a Arhivelor Naţionale a rămas cu circa 750 de angajaţi dintr-un total de 1200 de posturi câte avusese proiectate pentru buna funcţionare. Este mai clar ca niciodată că pentru statul român această instituţie nu reprezintă prea mult, rămâne de discutat dacă cetăţeanul român poate fi tratat cu refuz pentru solicitările sale de documente. Nu invocăm aici şi pe cercetătorii de istorie care se împuţinează cu fiecare zi în faţa ofensivei Internetului dar şi a posibilităţilor tot mai reduse de a-şi vedea munca adusă în faţa publicului. Să fie asta esenţa reformei din Ministerul de Interne, să fie nevoie să renunţăm la arhivişti-profesioniştii acestui domeniu se formează într-o perioadă foarte lungă de timp-pentru a bifa nişte tăieri de posturi din branşa generală a celor care au dat cu cascheta în curtea Palatului Cotroceni?
Există în lumea istoricilor români un regret imens că pe meleagurile noastre apariţia unei instituţii specializate care să fi păstrat documentele s-a amânat foarte mult faţă de Europa Occidentală. Practic, noi avem 170-180 de ani de arhive faţă de alţii cu perioade chiar duble. Cu toate acestea, Fondul Arhivistic Naţional este foarte bogat şi el se cere să fie administrat în continuare de specialişti. Pentru cei care cunosc mai puţin problematica, să spunem că Arhivele Naţionale adăposteşte documentele cu caracter de păstrare permanentă, cu valoare istorică şi practică. Pe lângă cercetătorul care are ca preocupări viaţa de odinioară şi aici vine în contact cu specialistul, tot de arhivist are uneori nevoie şi cel care are nevoie de documente privind vechimea în muncă, studiile, drepturile patrimoniale. Cum se vor face toate astea cu o mână de specialişti care vor avea, e adevărat ca şi până acum, şi administraţie, relaţii cu publicul dar pe cât posibil şi cercetare? Cei care obişnuiesc să ia nişte măsuri stând într-un birou ar trebui să se gândească că lucrurile nu pot fi rezolvate într-o asemenea manieră, statistic.
Cea mai mare problemă însă care se iveşte la orizont se referă la condiţiile în care se păstrează arhivele instituţiilor publice şi societăţilor comerciale, doar în Gorj câteva zeci de mii. Cu specialiştii blocaţi în instituţie pe probleme administrative, controalele care se obişnuiau odinioară vor fi doar o amintire. Şi sunt, din nefericire, inclusiv instituţii publice unde păstrarea arhivei rămâne ceva facultativ. Şi urmarea imediată, pe care o vedem în ultimele două decenii, gorjeni aflaţi la vârsta pensionării care nu îşi pot proba vechimea în muncă pentru că întreprinderea lor s-a desfiinţat iar arhiva s-a pierdut.
O şansă ar fi informatizarea dar aceasta se află la început chiar dacă actuala conducere a Arhivelor Naţionale anunţa planuri măreţe acum câţiva ani. E nevoie de foarte mulţi bani şi de mulţi oameni care să scaneze şi să stocheze documentele. Noi facem toate astea prin concedieri şi reduceri de cheltuieli. Dacă e să ne luăm după noua strategie fiscală, mai devreme de 2014 nu vom avea nici calculatoarele. Poate guvernanţii noştri vor lua în seamă o zicere istorică, poporul care îşi uită trecutul este condamnat să îl retrăiască. Cine are urechi de auzit?
