Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Castrele romane din Gorj lăsate în paragină

Castrele romane din Gorj lăsate în paragină

Submitted by on 28 April 2009articol citit de 4,548 ori | No Comment

În secolul XXI se manifestă o accentuată tendinţă spre globalizare şi mondializare, sub toate aspectele axiologice ale dezvoltării societăţii umane – politic, economic, social, cultural, religios – fapt care va duce,inevitabil, la o confruntare a conceptelor, ideilor, valorilor pe piaţa internaţională a dialogului şi implicit o decantare şi o selecţie a lor. România este  parte componentă a spaţiului euro – atlantic, aderând, de la sine înţeles, la principiile democratice ale spaţiului comun, în care axioma „unitate în diversitate” este propusă ca model de convieţuire.

Activitatea unităţii de alimentaţie publică de la Bumbeşti Jiu, o dovadă a dezinteresului faţă de Castru

Activitatea unităţii de alimentaţie publică de la Bumbeşti Jiu, o dovadă a dezinteresului faţă de Castru

În această „casă comună”, numită Europa, fiecare membru participă cu  propriul tezaur identitar, cu propriile creaţii, care îl validează ca partener egal cu ceilalţi, ca generator şi consumator de cultură. În acest context, poporul român va marca  diversitatea unităţii patrimoniului cultural european cu izvoarele propriei sale fiinţări şi deveniri, care se constituie în valori perene, în comori inestimabile ale destinului său.

Gorjul pe harta istoriei….
Judeţul Gorj este privilegiat în privinţa vestigiilor arheologice care participă la fondul identitar al poporului român, cu care acesta poate oricând găsi rezonanţă în mentalul şi valorile celorlalte popoare europene şi nu numai: latinitatea, creştinismul, democraţia.
Castrele romane de pe raza judeţului au fost adevărate centre de civilizaţie romană în teritoriile ocupate, nuclee de stabilitate politică şi socială, repere ale dezvoltării economice şi, nu în ultimul rând, factori activi ai procesului de latinizare a geto-dacilor şi etnogeneză a poporului român.
Gândite ca avanposturi în faţa capitalei Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, castrele din Gorj erau amplasate strategic, pe văile râurilor care permiteau accesul spre inima provinciei: complexul de fortificaţii de la Bumbeşti-Jiu, pe râul Jiu; castrul de la Pinoasa-Vârţ/Rovinari pe Tismana şi castrul de la Valea Perilor, Cătunele pe râul Motru, având funcţiuni multiple: apărarea  noii provincii a „lumii romane”(orbis romana), pe frontiera de sud şi est; menţinerea stabilităţii şi ordinii sociale (pax romana); asigurarea pazei şi reparaţiilor drumurilor romane; latinizarea populaţiei autohtone.
Castrele populate cu unităţi militare, dincolo de rolul preponderent militar, s-au constituit în adevărate centre de civilizare, în jurul lor dezvoltându-se aşezările civile, în care s-a produs simbioza colonişti – autohtoni, al cărei rezultat este poporul român. Putem spune, fără a greşi, că neamul românesc este rezultatul „unei integrări”- a populaţiei geto-dace în structura care genera în acea perioadă civilizaţie, cultură, progres – Imperiul Roman.
De reţinut că aceste repere ale în-fiinţării noastre ca neam, ale aducerii noastre la starea de existenţă, de coeziune etnică, de conştiinţă a identităţii proprii, se află „lângă noi”, în jurul nostru, necunoscute, ignorate, nerespectate, nevalorificate. Necunoscute de oamenii obişnuiţi, ignorate de specialişti şi responsabili, nerespectate de cei interesaţi, nevalorificate de noi toţi.

…şi nepăsării urmaşilor
Astfel, Castrul de la Pinoasa a fost distrus în totalitate, odată cu amenajarea drumului Rovinari – Târgu-Jiu, fără să se fi efectuat cercetări sistemetice de amploare, Castrul de la Valea Perilor, Cătunele, este într-o cvasi-anonimat, suferind intervenţii în perimetrul arheologic, care este exploatat pe considerente agricole, deşi aici s-au descoperit de-a lungul timpului ceramică de lux, amfore, opaiţe, olane şi tuburi de conducte, vârfuri de lance, monede, obiecte de uz gospodăresc.
Consecinţa dezinteresului general este disiparea şi pierderea materialului arheologic din cauza arăturilor şi discuitului de primăvară, nici măcar minimul efort de a semnaliza corespunzător monumentul nu a fost depus.

Castrul Roman de la Cătunele, azi îl vedem şi... nu e

Castrul Roman de la Cătunele, azi îl vedem şi... nu e

Castrele cu val de pământ de la Bumbeşti-Jiu, punctele „la şcoala Pleşa” şi „la Vârtop”, deşi marcate corespunzător, zac în bălării, gunoaie şi uitare. Nu sunt cunoscute de tânăra generaţie decât din auzite, nu s-au desfăşurat vreodată aici lecţii aplicative de istorie a etnogenezei poporului român, nu sunt vizitate sistematic.
Poate cel mai cunoscut este Castrul de piatră din punctul „Gară”, unde au staţionat, până la retragerea aureliană din 270-271 d. Hs., mai multe legiuni romane (Legio V Macedonica, Legio VII Claudia, Legio III Flavia), fapt care arată importanţa strategică a castrului şi unde s-au descoperit cele mai multe vestigii arheologice: din ceramică, metal (fier, bronz, argint), piatră, care ilustrează întreaga panoramă a unei societăţi civilizate şi în plin progres: obiecte de lux şi podoabe, unelte şi obiecte de uz gospodăresc, monede, arme, piese de infrastructură utilitară, la care suntem deficitari şi astăzi, simboluri ale preocupărilor culturale şi religioase.
Şi acest simbol al latinităţii poporului român este într-o situaţie critică, suferind intervenţii în zona de protecţie, în urma materializării unor interese economice şi fiind sufocat de gunoaie, prin amplasarea în proximitatea sa a tomberoanelor care deservesc unitatea comercială respectivă, caz prezentat în premieră de săptămânalul nostru.

Să arătăm că ne pasă
Trebuie amintit că niciunul dintre obiectivele mai sus amintite nu este valorificat din punct de vedere didactic, imagologic sau turistic, sau nu sunt cuprinse într-un program integrat de vizitare.
Accesul la ele este îngreunat din cauza neamenajării unor trasee bine stabilite, care să ofere posibilitatea vizitării sub supravegherea personalului specializat, ce pune în valoare dimensiunile istorică şi ştiinţifică ale acestor vetre ale etnogenezei româneşti.
În acest context, se ridică întrebarea: Ce vom lăsa moştenire urmaşilor noştri? Dacă reperele originilor noastre nu sunt relevante, atunci ce? Fără respectarea mărturiilor care atestă originea noastră, va fi greu să ne regăsim autenticitatea în cadrul familiei europene din care facem parte.
Conştientizând necesitatea de a participa la fondul comun de valori europene cu acele tezaure care au implicaţii şi coordonate globale, se impune, mai mult ca oricând, prezervarea şi scoaterea acestor comori  în cadrul expoziţiei de cultură universală.

Comments are closed.