Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Castelul Huniazilor, între adevăr și legendă

Castelul Huniazilor, între adevăr și legendă

Submitted by on 11 January 2012articol citit de 3,846 ori | No Comment

La 128 de km spre nord de Târgu Jiu, în orașul Hunedoara, se află Castelul Corvinilor (sau al Huniazilor după denumirea ungurească), cel mai important castel de epocă medievală din România și clasat ca fiind printre cele mai fascinante din lume. Deși personajul principal care a avut un rol determinant în viața castelului este principele Transilvaniei și regent al Ungariei- Ioan Corvin, cunoscut în istorie sub numele Iancu de Hunedoara- cu siguranță faima ce a dus la plasarea pe locul 6 la nivel mondial i-o dă faptul că aici a fost încarcerat, pentru un timp, Vlad Țepeș, supranumit Dracula.

Castelul Huniazilor este o fericită îmbinare a elementelor gotice cu cele baroce și renascentiste

Castelul Huniazilor este o fericită îmbinare a elementelor gotice cu cele baroce și renascentiste

Castelul Corvinilor este unul din cele mai importante monumente de artă feudală gotică din Europa. Are 42 de încăperi, două terase, două poduri și o suprafață construită de 7000 metri pătrați. El a devenit un punct de maximă atracție turistică,  peste 70.000 de vizitatori trecându-i pragul anual, în ultimul timp. A fost construit în secolul al XIV- lea pe locul unei vechi fortificații romane, pe o stâncă, la poalele căreia curge pârâul Zlaști. De-a lungul timpului, castelul a fost modificat de mai multe ori, dar nu și-a pierdut din farmecul dat de îmbinarea cu succes a elementelor gotice cu cele baroce și renascentiste.
Aflată la început în posesia familiei de Anjou, fortificația inițială intră în proprietatea familiei Corvin în anul 1409. După obiceiul nobilimii maghiare, Voicu, primul din neamul Corvinilor care l-a deținut, a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara) când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.
Fiul lui Voicu, Iancu de Hunedoara, extinde construcția, castelul devenind astfel o fortareață cu șapte turnuri de apărare. El inițiază, după 1440, construcții de mare amploare vizând transformarea cetății inițiale într-un castel, prima etapă cuprinzând ridicarea a două curtine în jurul vechii cetăți, construite din blocuri de calcar dolomitic, prevăzute cu creneluri la partea superioară. Aceste ziduri de curtină erau flancate de turnuri circulare și rectangulare, primele constituind o noutate pentru arhitectura militară a Transilvaniei secolului XV. Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor), cu excepția turnului pictat (Turnul Buzdugan), erau prevăzute cu un parter din zidărie plină, urmat de doua niveluri, cele de la partea inferioară fiind utilizate ca și camere pentru pușcași, iar cele de la partea superioară ca și zone de locuit și/sau zone de apărare. De notat faptul că turnul Capistrano cuprinde singurul semineu gotic (restaurat) din monumentul hunedorean și poartă numele unui călugăr ce trăia în castel, duhovnicului lui Ioan. Turnul pictat (Turnul Buzdugan) are un singur nivel de apărare și este pictat în frescă la exterior cu motive geometrice și guri de tragere, cu corespondențe tipologice în spațiul german. Tot din vremea lui Ioan Corvin datează și Capela, Sala Dietei și Sala Cavalerilor. Construcția este finalizată pe vremea lui Matei Corvin, fiul lui Ioan, atunci când localului îi este adăugată latura de nord.
Familia Corvineștilor a avut în stăpânire castelul până în anul 1508, după care, până în secolul al XVIII-lea, acesta va avea nu mai puțin de 22 de proprietari.
De-a lungul timpului, castelul este incendiat de cinci ori, iar primele restaurări au loc abia în 1868. În anul 1974, Castelul Corvineștilor este renovat și devine muzeu.

Legenda corbului
Pe blazonul familiei Corvinilor este un corb care ține în cioc un inel de aur. Se spune cã Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, făcut cu o frumoasă femeie din Țara Hațegului, pe nume Elisabeta. Pentru a o feri de necinste, regele îi dă de soț pe unul dintre vitejii săi, Voicu, dăruindu-i totodatã și un inel ca dar pentru copilul nenăscut, cu scopul ca acesta să fie recunoscut atunci când va crește și va merge la curtea regală. În timpul unei călătorii făcută de familia lui Voicu, poposind pentru a prânzi, inelul este uitat pe o margine a ștergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de strălucirea inelului, îl fură încercând să plece cu el în cioc. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc și săgeteazã corbul, recuperând astfel inelul. Atunci când crește și ajunge la curtea regală, povestește aceastã pățanie, iar regele, impresionat, decide ca simbolul familiei hunedorenilor sã fie corbul cu inel de aur în cioc.
De altfel, numele familiei provine din latinescul “Corvus”, care înseamnă “Corb”, o pasăre care simboliză, în evul mediu, înțelepciunea și longevitatea. Legenda este confirmată în secolul XVI de istoricul  Gáspár Heltai, cum că Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu Erzsébet Morzsinai, având un frate tot cu numele Ioan — duplicarea numelui fiind un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit. Ioan Corvin, supranumit Iancu de Hunedoara, a fost cel care i-a oprit pe turci la Belgrad, în avântul lor spre Europa, prin statele balcanice, dupa cucerirea Constantinopolului în 1456. Puțini știu că, printr-o decizie a Vaticanului, chiar și azi mai bat clopotele în bisericile catolice, la miez de zi, în cinstea acelei victorii.

Legenda fântânii
Se povestește despre fântâna din incinta castelului, că a fost săpată de trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ținea în castel. Ioan le promite celor trei că îi va elibera dacă vor săpa în stâncă până vor da de apă. Prizonierii, animați de speranța eliberării, sapă timp de 15 ani și, la 28 de metri adâncime, reușesc să găsească prețioasa apă. Numai că, între timp Ioan murise, iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, decide sã nu respecte cuvântul dat de soțul sãu și nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie uciși. Prizonierii, ca ultimă dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripție: “Apă ai, inimă nu”, ca un reproș pentru promisiune făcută și nerespectată.
De fapt, inscripția, descifrată de Mihail Guboglu, glãsuiește astfel: “Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”. Caracterele vechi arabe conținute de inscripție o datează la mijlocul secolului al XV-lea. Poziția actuală a inscripției este pe unul dintre contraforții capelei.

Călugarul spion, zidit de viu
Povestea turnului Capistrano, ce poartă numele duhovnicului lui Ioan Corvin, este una extrem de interesantă.  Nu se știe dacă Ioan de Capistrano l-a locuit vreodată, dar, de numit, așa se numește. Este vorba de un turn scund, teșit, situat la îmbinarea dintre castel și coridorul ce duce spre Turnul Neboisa. Turnul Capistrano găzduiește o cameră rotundă, austeră, mai mult mică decât mare, ceva în genul unei chilii. A fost tot timpul locuită, în acele timpuri, de capelanul castelului. Situată la nivelul plafonului Sălii Dietei, legenda spune că ultimul locatar a fost surprins spionând, printr-o gaură facută în zid, tot ce se petrecea în Sala Dietei. Urmarea a fost că în zidul camerei, gros cam de-o jumatate de metru, a fost săpată o firidă și în ea a fost zidit de viu călugarul spion. Că este adevărata sau nu, greu de spus.

Temnița lui Vlad Tepes
Printre „oaspeții“ de seamă ai castelului, fiind de fapt ostateci, au fost Gheorghe Doja și Vlad Țepeș. Primul dintre ei, conducătorul Răscoalei de la 1514, a fost prins după ce armata sa, alcătuită din țărani iobagi, a fost învinsă de Ioan Zapolya, comandantul cetății din Timișoara. Pâna să fie dus la Timișoara, unde avea să fie „încoronat“ cu o coroană de fier încins, a fost închis în temnița castelului, aflată chiar lângă intrarea în curtea interioară. În aceeași temniță avea să fie închis și Vlad Țepes, ca urmare a scrisorilor pe care el le-ar fi trimis sultanului, trădând cauza creștină, condusă la acea vreme de însuși regele Matei Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara. Povestea este încurcată, unii istorici susținând că, de fapt, scrisorile erau false și au fost confecționate la ordinul lui Matei Corvin, care cheltuise pentru el însuși banii pe care creștinatatea Europei îi strânsese în vederea alcătuirii unei oștiri de mercenari, cu care să fie oprit tăvălugul otoman.

Comments are closed.