Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial, Patrimoniu » Care-i măsura lucrurilor?

Care-i măsura lucrurilor?

Submitted by on 5 May 2010articol citit de 1,497 ori | No Comment

Dragi români! Trăim în era abstractului, deşi nu ne dorim asta, sau, poate, ne-o dorim. Iar ABSTRACT este un termen cu mult prea generos pentru ceea ce cunoaştem în prezent. Să zicem RIDICOL? E prea banal… Mai degrabă, ILUZORIU. Şi, bineînţeles, iluziile sunt absurde. Aproape tot ceea ce ne înconjoară este o iluzie. Vorbim, adesea, pe stradă, la cafenea, la tot soiul de întâlniri, despre lucruri a căror definiţie am uitat să o căutăm. Ar trebui să mergem, mai degrabă, cred, către întrebările generale, aparent simple: Ce este omul?;  Ce este libertatea?; Care este rolul monedei?; Ce este statul? Ş.a.m.d. Şi, atunci, poate vom deschide ochiii, să înţelegem că, de pildă, banul şi statul sunt doar nişte convenţii, necesare pentru intermedierea schimburilor şi, respectiv, protejarea unei comunităţi, că libertatea este relativă şi că omul, cel pe care însuşi Dumnezeu l-a iubit mai presus de sine, este adevărata măsură a lucrurilor. Dacă, prin absurd, am pune într-o ecuaţie seacă toate aceste variabile: bani, statul, libertatea, omul şi, apoi, am încerca să ştergem cumva OMUL, pierdem totul, căci omul este constanta şi adevărata măsură a lucrurilor. Şi, pentru că veni vorba despre credinţă instituţionalizată, este mult mai probabil, în zilele noastre, să te întâlneşti cu Dumnezeu pe stradă, decât la biserică.
Suntem bombardaţi, zilnic, cu informaţii, care mai de care mai nenorocite. Şi uităm, adesea, rostul nostru, căscând gura, aiurea, la palavre televizate.
Dragi români! Noi nu suntem decât ceea ce credem că suntem. Nu vă lăsaţi minţile înrobite de iluzii deşarte. Unii dintre noi atribuie necazul general „regimului noilor îmbogăţiţi”. Bogăţia nu este o vină, iresponsabilitatea, da! Responsabili suntem cu toţii, într-o mai mică sau mai mare măsură. Astăzi, zeul ban face legea, încât tot ceea ce ne sună în urechi sunt credite, debite, câştiguri, balanţe de plăţi, etc.. Dar omul? Cu omul cum rămâne? Am uitat, oare, că sunt lucruri mai importante în viaţa noastră decât banii? Vorba poetului: „De ce m-ai trimis în lumină, mamă?” Putem, oare, să înţelegem că nu lucrăm pentru bani, ci pentru oameni? Dacă am şti asta, am fi cu mult mai responsabili. Este întocmai pildei acelora care stau la masă cu linguri mult prea lungi ca să le poată folosi singuri şi, de aceea, trebuie să-şi dea unul altuia să mănânce. Veţi spune, probabil, că aceasta e o nebunie, sau cel puţin absolut irealizabil. Eu cred că asta e finalitatea, dar până a ajunge să gândim potrivit acestei pilde, vom mai avea mult de suferit. Dacă ne-o dorim, o merităm!…

Comments are closed.