Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Bucurii cu gust de cireşe

Bucurii cu gust de cireşe

Submitted by on 5 June 2012articol citit de 1,324 ori | No Comment

Iunie a scotocit ce a scotocit prin cotloanele vremii şi, ostenit se pare de-atâta nelinişte în castelul timpului, s-a oprit la margini de plai să se odihnească niţel şi să înnobileze viaţa cu o bună parte din minunăţiile sale pământeşti. După ce, în frământările vremii, l-a rugat pe mai să-i împrumute câte ceva din răsfăţul ploilor sale, să isprăvească ce mai are de lucru pentru oameni şi imperiul verde din lumea codrilor, din livezi, din grădini.

Culoarea roşie din obrajii cireşelor coboară din ram şi se cuibărește în obrajii copiilor din sat.

Culoarea roşie din obrajii cireşelor coboară din ram şi se cuibărește în obrajii copiilor din sat.

Urcăm cu paşi siguri poteca şerpuitoare de pe dealul copilăriei, ocolim cu delicateţe umărul pe care alunecam cândva cu şindrila pe iarba uscată a lunii iulie. Paşi repetaţi în ani şi ani au tot trecut pe sub umbra colinei, apoi au şiroit ploile pe urma lor şi aşa a apărut râpa mică în fereastra pieptului împodobit de salcâmi, meri şi cireşi. Doar moş Petrică, veteranul uliţei noastre, s-a gândit cum să bandajeze rana dealului. La toamnă când vor troieni frunzele galbene pe zbor de vânt, el va prăvăli aici trup de cetină, va rostogoli glia şi va netezi mărunta văgăună, iarna va mângâia şi va aşeza umplutura iar primăvara va aduce din nou covorul ierbii, reconstruind relieful. Va semăna salcâm, să crească o pădurice aici.

În luna lui Cireșar
Ne oprim la cireşul din coasta dealului. Cu două decenii în urmă, din ramurile lui, Mihăiţă îşi alegea fructele rotunde pe care le folosea ca momeală la undiţă pentru cleanul argintiu din vadurile Motrului. S-a înzdrăvenit arborele, coroana lui este largă şi rotată, acoperă întreaga pantă dar şi via lui Gherasie Pivnicerul. Nu sunt aşa de multe cireşe în ramuri, dar le ştim că sunt mărunte şi dulci. Ne întindem un picuţ spre poale, prindem câteva chite şi împlinim un pumn de fructe să ne reamintim gustul acela ancestral. Tot aici, pe cea mai groasă cracă dinspre tulpină, mama Ancuţa le prindea nepoţeilor dăinăuşul. Aşa reuşea să aducă alaiul copiilor din vale în deal. Iar la vremea cireşelor, sub cupola încărcată, bucuria era o sărbătoare de fiecare zi. Atunci, culoarea roşie din obrajii cireşelor cobora din ram şi se cuibărea în obrajii copiilor din sat, care erau mult mai mulţi decât azi.
Soarele se topeşte pe pajiştile dealului. Florile pământului te învelesc cu miresme îmbietoare. Lăutele sar prin firul înalt al fâneţelor şi dăruiesc împrejurimilor cântecul existenţei lor. După ploile lui mai, natura surâde tuturor plină de viaţă. Peste linia culmilor dinspre Malaion, verdele pădurilor trece uşor de la nuanţa de primăvară spre verdele intens şi pur al verii, arătând ochiului că la temelia codrului ploile au plâns îndelung revărsându-şi lacrimile în tumultul izvoarelor şi-n umbletul nevăzut al sevelor. Irizări cu ferigă fragedă şi zveltă s-au produs peste poiana cu fragi. Copiii îşi vor face loc prin pădurea de ferigă să-şi umple ulcelele cu frăguţe cărnoase şi roşii, cu aroma lor rară şi delicată. Căutăm poteca spre vârful dealului, mai aproape de albastrul limpede al cerului peste care rătăceşte un grup de nori albi, hoinari. Adăstăm să ne tragem suflarea pe tăpşanul din portiţa viei, la teiul care se pregăteşte să înflorească. Uluca pare scufundată în valurile de verdeaţă ale pajiştilor lui iunie, la tulpina teiului, dâmbul dealului s-a învelit cu un inedit covoraş de lăstari. În ramuri este încă multă linişte. Mugurii florilor nu şi-au deschis încă seraiul miresmelor iar zumzetul neistovit al albinelor se aude în nemărginirea curgătoare a fânului verde, necopt.
Suntem lângă tâmpla mărului din care Roxana îşi alegea în fiecare toamnă cele mai roşcovane fructe. Ramurile sunt pline de rod. În septembrie vom culege mere dulci şi frumoase, mângâiate de vânt şi soare, udate doar de strigarea ploilor şi atingerea gândurilor de rouă. Admirăm braţele vânjoase ale cireşului lui Bunceanu, cel care tronează pe faţa dealului. Spre mijlocul lui iunie se vor înnegri cireşele. Abia aşteaptă Mădălin să se agaţe de poale şi să se mâzgălească pe toată faţa cu sucul roşu aprins din pulpa fructelor. Ne întoarcem cu privirea spre dealurile răsăritului, spre pădurile de mesteacăn, plop şi tei din Pleşa şi Ogaşul Popii. Distingem în coloritul culmilor verdele solitar al pădurii de molid pe care am plantat-o în urmă cu patru decenii, când eram şcolari în sat. Avem la picioare Valea Moregilor cu casele aşezate printre coroane de nuc, măr şi dud şi întreaga panoramă a Câmpiei Padeşului cu deschiderile ţinutului spre Ponoare şi Obârşia Cloşani, spre Glogova şi Tismana. Revedem spre miazănoapte Măgura şi făptura legendară a Tehomirului şi revenim acasă, la via cu conac şi vălău din creştet de deal.
Aşteptăm în tăcere, să nu tulburăm cu prezenţa noastră inoportună vrăbiuţele din gura vălăului, aflate în ritualul revigorării prin taina apei de ploaie. Scârţâim apoi poarta de la vie şi pătrundem sfioşi pe pajiştea amintirilor. Conacul duce în cârcă nu numai cerul, dar şi trecutul nostru înseninat de jocuri şi dorinţe. Străbunicii l-au zidit aici, peste înălţimi de sat, să le fie casă de lucru în plai şi să le vegheze statornicia în rostul treburilor. Ei erau obişnuiţi să fie serioşi cu viaţa şi harnici între oameni. Peste pantă se revarsă în rânduri via înfiinţată de părinţii noştri. La capătul viei, scăldat de lumina soarelui, ca într-un vis de copil, regăsim cireşul care ne-a fost sărbătoare în fiecare început de vară. Sunt primele zile ale lui iunie şi îl reîntâlnim aici pe Tambur, câinele aprig al casei. Bunicul l-a legat de trunchiul cireşului, să-i stea de pază şi să-l protejeze de grupurile hrăpăreţe ale celor puşi să-l devasteze şi să se înfrupte ilicit din bunătăţile lui.
Încerc să mă apropii de tulpină, sunt recunoscut de prietenul meu, Tambur mă priveşte cu buneţe. Încerc să escaladez crengile, să mă înalţ în rămuriş şi să ajung tocmai în vârf, unde voi găsi cireşele cele mai coapte. Constat că mai dispun de abilităţile de căţărare, dar am adunat şi câţiva ani în biografie. Trăiesc cu tot sufletul bucuria copilăriei. Sub ramurile stufoase şi încărcate de ciorchini de cireşe s-au adunat toţi copiii de pe vale. Şi Roberta. Şi Anca. Şi Brânduşa. Şi Emanuel. Şi David. Şi Rebeca. Şi Cătălin. Câtă înflorire de viaţă, nepoţi, vecini, prieteni, copii care au venit cu noi la bucuria cireşelor. Îmi plimb mâinile pe crengile împodobite cu pietroase rumene şi gustoase. Desprind chitele şi le arunc cu fluturaşi de frunze în adâncul ierbii. Privesc la salturile ţâncilor care aleargă să le găsească. Îi admir cum gustă cu poftă din ofranda pomului lăudat.

În așteptarea arșiței
Simt cum mi se umezeşte gura şi mănânc o mână de cireşe. Îmi dau seama că nici un fruct nu este mai gustos decât acela pe care îl mănânci în copacul care ţi l-a dăruit. Parcă aud pietroasele pocnind în gura copiilor. Simt împreună cu ei gustul cireşelor şi mă împlinesc cu unicitatea acestei bucurii. Soarele trecuse de chindie şi-şi urma traiectoria spre apus, până după Piatra lui Stan. Mă ascund după frunziş să nu simt arşiţa în ceafă, mă aplec spre cele mai bogate crengi, să pun în coş cireşe rumene şi aromate, să potolesc aşteptările copiilor de sub ramuri cu aceleaşi neprihănite şi dulci fructe. Aşa cum au crescut ele în sânul naturii, curate şi făurite numai din sămânţă, floare, soare şi apă. Moş Petrică îl mutase pe Tambur sub şatra conacului, lăsând loc liber alaiului copilăriei la sărbătoarea cu cireşe.
Am rezistat în căldură dar îmi doream ca pătura de nor întunecat ce aluneca dinspre munţi să se aşeze în faţa soarelui, să am parte de umbra întinsă a cerului pentru a culege în tihnă bucurii de rod pentru tâlcul şi frumuseţea vieţii. Ce pofticioşi am fost cu toţii! Priveam cu jind buchetele de cireşe din crengile desenate pe albastrul depărtărilor şi parcă ne ploua în gură cu arome la care alteori visam. Am înţeles uşor tehnica desprinderii blânde a codiţelor din adânciturile crengilor şi m-am retras mulţumit din rămuriş, cu coşul încărcat de fructe proaspete, strălucitoare. Am revenit sub oblăduirea tulpinii şi am umplut braţele copiilor cu cireşe şi fericire. De data aceasta nu poftisem la cireşe furate. Am fost răsplătiţi cu fructe culese din cireşul nostru, ca într-un dar celest, venit de la Dumnezeu.
Câtă generozitate pentru inimi curate, am văzut aici. Şi în toamnă, la înroşirea frunzelor cu focul trecerii, şi în iarnă la întemeierea mugurilor, şi în primăvară la miracolul înfloririi şi acum la bucuria fără egal a rodului. Să nu îl uităm pe Tambur, straşnicul nostru străjer din vie. Era în Duminica Mare, la Rusalii. Mama Domnica îmi spusese să port în buzunar foi de pelin şi usturoi, să nu mă fure ameţeala. Ce sărbătoare! Copiii se înşiruiseră pe poteca ce cobora spre vatra satului din vale. Zburdau fericiţi printre umbre şi flori. Dinspre templul pădurilor răzbăteau ecouri din cântecul solemn al cucului. O mierlă ne impresiona cu viorile ei, pe un creştet de ulucă. Parcă se redeschide ziua. Mai e puţin şi vara urcă în solstiţiu.

Comments are closed.