Urmează austeritatea

Loading

Cornel ŞomâcuCirculă de câteva zile în media din România un document intern al Comisiei Europene care ne spune cât de rău ne va merge în viitor. Raportul respectiv face praf, după teza moştenirii dezastruoase, creșterea economică din 2015 care a fost bazată pe măsuri care vor dubla deficitul public. Acesta va crește de trei ori, ca pondere în PIB, în numai doi ani, după părerea Vestului.
Creșterile salariale din sectorul bugetar și relaxarea fiscală nu au finanțare. Ce vor să ne spună cei de la Comisia Europeană este că s-a terminat cu binele, de anticipat după căderea fostului guvern, dar că noul Guvern, liberal sau de coaliţie, trebuie să crească TVA şi să taie salarii sau alte măsuri. Singura întrebare, având în vedere că intrarea în Uniunea Europeană nu prea a fost favorabilă cetăţeanului român, este dacă românii vor mai accepta să fie cobaii unor guvernanţi “turmentaţi”. Problema este că avem exemplul Greciei în care voinţa unui întreg popor este îngenunchiată de UE deşi nu poporul grec este vinovat ci guvernanţii pe care i-a avut de situaţia ţării.
Să nu vă închipuiţi că europenii ştiu exact la ce să se aştepte, merg pe ideea că austeritatea face bine ţărilor dezvoltate şi ca urmare aceasta este decizia de căpătâi. Europenii ne spun însă şi lucruri foarte adevărate, creșterea potențială a economiei României este limitată de planificarea și coordonarea ineficientă a investițiilor publice, de cea mai scăzută rată de absorbție a fondurilor UE, de un mediu de afaceri nefavorabil, de o intensitate scăzută a cercetării și dezvoltării și de reforme structurale prelungite, inclusiv în ceea ce privește întreprinderile de stat. Aceste probleme ar trebui rezolvate de guvernul tehnocrat deoarece graţie fostului guvern Ponta, vulnerabilitățile aferente poziției externe s-au redus în contextul unei creșteri economice puternice, iar economia României devine mai rezistentă. Acest fapt este confirmat de îmbunătățirea semnificativă, începând din 2012, a poziției investiționale internaționale nete, de reechilibrarea susținută a contului curent și de creșterile cotelor de piață ale exporturilor, mai notează experții CE.
Europenii ne spun degeaba însă şi problemele: eficacitatea și eficiența administrației publice sunt limitate, iar mediul de afaceri s-a îmbunătățit foarte puțin, independența sistemului judiciar și respectarea hotărârilor judecătorești se confruntă în continuare cu provocări, accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare rămâne limitat, iar rata mare de evaziune fiscală și munca fără forme legale reduc veniturile fiscale și denaturează economia. Cu alte cuvinte, austeritatea va fi din nou cuvânt de ordine dacă nu suntem atenţi ce votăm!