Stația de sortare deșeuri nu se face în Ciocârlău

Deși, inițial, Primăria Târgu Jiu a anunțat public intenția de elaboarare a unui plan urbanistic zonal, prin care să fie introdus un teren în intravilan, pentru „Construire stație sortare și de tratare mecano-biologică a deșeurilor municipale, Târgu Jiu, județul Gorj și construire parc fotovoltaic”, la adresa strada Ciocârlău nr. 44, primarul Marcel Romanescu a anunțat că s-a revenit asupra acestei intenții.

Stația de sortare deșeuri nu se face în Ciocârlău Read More

Colegiul „Spiru Haret” își așteaptă viitorii elevi cu profesori de calitate și investiții de top

Ziua Porților Deschise la Colegiul Național „Spiru Haret”  a fost organizată  zilele trecute, fiind un eveniment deosebit dedicat, în primul rând, elevilor care doresc să se înscrie aici, dar și tuturor celor care doresc să vadă cum arată unul dintre cele mai moderne colegii din zona Olteniei.

Colegiul „Spiru Haret” își așteaptă viitorii elevi cu profesori de calitate și investiții de top Read More

Perechea de lebede a Târgu Jiului, reunită, după ce una a fost rănită cu pietre

Perechea de lebede de pe Jiu, care îi încântă atât pe localnici cât și pe turiștii veniți în Grădina Publică, să viziteze Masa Tăcerii, s-a reunit. Una dintre frumoasele păsări sălbatice a fost salvată, după ce fusese rănită grav de niște indivizi, care au aruncat cu pietre în ea.

Perechea de lebede a Târgu Jiului, reunită, după ce una a fost rănită cu pietre Read More

Laboratoarele unităților de învățământ din Târgu Jiu, în proces de modernizare

Olimpicii la Chimie și Fizică de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu se pregătesc în laboratoare moderne, dotate cu bani de la bugetul local, iar procesul de modernizare a laboratoarelor din unitățile de învățământ din oraș continuă.

Laboratoarele unităților de învățământ din Târgu Jiu, în proces de modernizare Read More