Colegiul „Spiru Haret” își așteaptă viitorii elevi cu profesori de calitate și investiții de top

Loading

Ziua Porților Deschise la Colegiul Național „Spiru Haret”  a fost organizată  zilele trecute, fiind un eveniment deosebit dedicat, în primul rând, elevilor care doresc să se înscrie aici, dar și tuturor celor care doresc să vadă cum arată unul dintre cele mai moderne colegii din zona Olteniei.

„Instituția de învățământ are cu ce se lăuda: cadre didactice foarte bine pregătite, laboratoare și clase moderne, dotate cu tot ce este necesar, dar și o clădire superbă, renovată recent. Este tot ce-și pot dori viitorii elevi și părinții acestora, pe lângă rezultatele remarcabile obținute la examenele naționale, dar și la olimpiadele și concursurile școlare.

Am investit mult aici, asa cum am făcut în toate unitățile școlare din municipiu, în scurt timp urmând să modernizăm sala de sport, dar și internatul și cantina colegiului. Este o investiție prin PNRR, în valoare de pesre 1,5 milioane de euro.” a transmis Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu, care a participat la sărbătoarea Colegiului.