Poiana-Rovinari, așezarea dispărută din cauza mineritului(VIII)

Loading

Începând cu 1950 a început prospectarea și apoi exploatarea la suprafață a lignitului, prima locație fiind în localitatea Poiana-Rovinari-Cariera ”Balta Unchiașului”. Ulterior, zeci de  mii de localnici din comunele Rovinari, Moi, Pinoasa, Fărcășești, Mătăsari, Ceauru, Bălăcești, Cîlnic, Negomir ș.a. au fost antrenate în minerit sau producerea de energie electrică-Termocentrala Rovinari-putere instalată 1320 MW și Termocentrala Turceni-2310 MW.  Potrivit informațiilor din presa vremii, în anul 1992 Compania Națională a Lignitului Oltenia număra 82 000 de angajați, dintre care 16645 la Rovinari. Între 1963-1982 a funcționat Liceul Poiana Rovinari, ridicat în Colonia Poiana pe un teren care aparținuse familiei lui Gheorghe Tătărescu. Extinderea progresivă a exploatărilor miniere de suprafață a atras dispariția Coloniei și, implicit, a Liceului Poiana Rovinari, care a fost mutat în orașul Rovinari.

În acest episod am beneficiat pe lângă informațiile furnizate de către Mihail și Daniel Mihail Pasere, de contribuțiile documentare semnate Gheorghe Popescu, Cornelia Gheorghe, Gheorghe Gorun, Dumitru Fârță ș.a. Liceul de la Poiana și-a continuat existența până astăzi în orașul Rovinari, circa  50 000 de absolvenți și-au desfășurat activitatea în cele două locații. În 1995, pentru o scurtă perioadă, subsemnatul a activat la acest liceu unde am mai prins o parte dintre cei care au făcut un nume acestei  instituții de învățământ.

60 de ani de învățământ liceal la Poiana și Rovinari

Apariția învățământului de nivel liceal la Poiana s-a datorat unei necesități, tinerii din zona Coloniei  și localitățile limitrofe aveau nevoie de școlarizare. Cum toate drumurile duceau acolo, locația aproape că s-a impus de la sine prin accesibilitate și concentrare de persoane. Foarte curând, Poiana a devenit un pol de atracție și pentru tinerii din Aninoasa, Câlnic, Cârbești, Dănești, Dragotești, Negomir, Pinoasa, Plopșoru, Roșia-Jiu, Urdari etc.

Un rol important în înființarea liceului a avut-o Nicolae Jula, directorul de atunci al întreprinderii miniere din zonă. Acesta a făcut o intervenție la organele de stat regionale Oltenia și a obținut fonduri pentru construirea unui local cu 8 săli de clasă, sală de gimnastică, laborator, cancelarie, bibliotecă și încăperi pentru personalul tehnic administrativ.

Cei care au trăit acele vremuri își amintesc că localul liceului a fost ridicat într-un singur an 1962. Acest lucru a făcut posibil ca în 1963 prin decizia Sfatului Popular Regional Oltenia să apară Liceul Poiana Rovinari, aparținând de comuna Cârbești. Pentru primii ani, 1963-1967, directorul a fost profesorul Constantin Țîrcă. Trebuie subliniat că era vorba de două instituții de învățământ, Școala Generală Poiana își avea sediul în același local. În 1982 Liceul de la Poiana a fost mutat în noul oraș Rovinari dar în actuala clădire a Școlii Gimnaziale Nr. 1. Abia în 1986 a fost gata clădirea care îl deservește și astăzi. Școala Generală Poiana a rămas în vechiul local până în anul 2000, la desființarea Coloniei. Școala Generală Nr. 2 Poiana a fost preluată de liceul rovinărean în anul 2000.

În cei 60 de ani de existență, liceul  rovinărean a avut următoarele denumiri: Școala Medie Rovinari(1963-1965), Liceul Teoretic Rovinari(1965-1974), Liceul de Mecanică Rovinari(1974-1977), Grupul Școlar Minier Rovinari(1977-1981), Liceul Industrial Rovinari(1981-1992), Grupul Școlar Industrial Minier Rovinari(1992-2011), Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari(2011-2021), Liceul ”Gheorghe Tătărescu”(2021 și în prezent).

Totul pentru cărbune

Statul comunist a investit foarte mult pe frontul cărbunelui. Lăsând la o parte investițiile în exploatarea lignitului, în anii 1960-1970 se aduce tehnologie de vârf, pentru muncitori  s-a construit un complex social cu o suprafaţă totală de 8000 mp, compus din dormitoare, cantine, cluburi şi echipamente sanitare, amplasate în Târgu-Jiu, Iaşi – Gorj, Cârbeşti, Poiana şi Rovinari, cu capacitatea totală de cazare însumând 2000 de locuri.

”Un complex comercial, un club cu sală de spectacole de 200 de locuri, o cantină cu 500 locuri, un dispensar medical cu staţionar de 70 paturi, o farmacie, clădirea liceului industrial, a şcolii generale, renovarea Culei Tătărescu, a Cabanei Mogoş, a Bisericii şi parcului – flancate de o sală de sport cu accent pe jocul de popice şi multe alte utilităţi. Toate acestea îi uimiseră pe localnici ca şi pe cei aflaţi în treacăt”, își amintea peste ani Mihail Pasere despre Poiana-Rovinari în urmă cu o jumătate de secol.

Tot în această perioadă,același documentarist  spunea că pentru mulțimea de oameni de la Poiana-Rovinari, mulți dintre ei familiști, ” s-au dat în folosinţă 500 de apartamente la Târgu Jiu; colonia Poiana a fost extinsă cu încă 10 blocuri însumând 120 de apartamente înconjurând un modern lăcaş al Liceului Industrial, structurat în 12 săli de clasă, 4 laboratoare, grupuri sanitare, poligoane aplicative şi sportive (de neuitat prestigioasa şcoală tehnică de maiştri ce funcţiona în incinta acelui liceu); s-a refăcut şi înfrumuseţat complexul istoric „Tătărescu”; alte construcţii, bine dotate, tot în Rovinari, serveau şcoala generală de 1 – 8 clase şi mai târziu de 1 – 10 clase; familiştilor li s-au atribuit, constra-cost, aragaze cu butelii; drumurile interioare de legătură între cariere au fost redimensionate şi betonate; la carierele Cicani, Gârla şi Tismana 1 s-au construit clădiri din cărămidă şi beton destinate sălilor de apel, cantinelor, vestiarelor, băilor şi birourilor de conducere, flancate de alte spaţii în care funcţionau unităţi alimentare, ateliere şi magazii cu materiale.”

Despre Rovinari

Începând cu anul 1981, Colonia Roșia-Jiu devenea  orașul Rovinari, oraș care a înghițit  două sate: Poiana, inclusiv Colonia (care urmau să dispară în anii următori), și Vârț (un cătun cu câteva sute de gospodării care aparținuseră de comuna Pinoasa). 

Colonia improvizată pe locurile La Biserica Veche, Pogoane, Crivini, Tufăriș, Curături, La Ficiorăști (cele mai bune terenuri arabile ale țăranilor din comuna Roșia-Jiu, înainte de colectivizare) a fost  declarată oraș. Multiplele dotări edilitare erau 15-16 construcții cu destinație de locuințe (blocuri cu două nivele specifice organizării de șantier), 1-2 magazine, 10-15 barăci-locuințe, un dispensar medical.

Era finalul unui process care începuse mult mai devreme. Prin reorganizarea administrativ-teritorială  din 1968, Roșia-Jiu își pierdea statutul de comună, lucru întâmplat și cu Rovinariul istoric.  Începea  demolarea satului Rovinari și cei mai mulți locuitori au fost  strămutați în comuna Drăguțești (Satul Nou).

La  9 decembrie 1981), Consiliul de Stat al R.S.R. emitea „Decretul nr. 366 (9 decembrie 1981) pentru organizarea orașului Rovinari, în județul Gorj”. Articolul 1 al respectivului decret statuează: „pe data prezentului  decret se organizează orașul Rovinari în județul Gorj. Orașul Rovinari are în componență localitățile Rovinari și Vârț”. Articolul al doilea vorbea și despre satul Rovinari: „Satele Rovinari și Moi din componența comunei Bâlteni, județul Gorj, se unifică și formează un singur sat, cu denumirea Moi”.

Publicistul Dorin Brozbă amintea într-o lucrare a sa despre începuturile mai puțin favorabile ale orașului Rovinari: ” nou-înființatul oraș era de fapt o fostă colonie muncitorească ce purtase numele de Roșia-Jiu  înzestrată cu șapte-opt blocuri dărăpănate cu zeci și zeci de barăci insalubre, plină cu drumuri înnoroite pe care bieții localnici erau siliți să le parcurgă încălțați în cizme  și îmbrăcați, de regulă, în salopetele de la locul de muncă”.

Acesta menționa că  organizarea a început cu înființarea structurii organizatorice : primar, viceprimar, consiliu popular etc. și abia prin primăvara anului 1982 au început și lucrările edilitare. Conducerea de partid și de stat a alocat sume uriașe de bani pentru construirea blocurilor, a unei școli și a unei creșe. Mai reținem că au lucrat – vreme de 3 ani – constructori din județele Neamț, Cluj, Dolj, Olt și Gorj. (Va urma)

Bibliografie:

  1. Dorin Brozbă, Rovinari, Orașul muncii pentru lumină – 30 de ani de la înființare – 1981-2011, Editura B. D. Media, Tg-Jiu, 2011;
  2.  Mihai Pasere, Monografia Rovinarilor, 30 de ani de la înființarea orașului Rovinari (1981-2011), Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Tg-Jiu, 2011, (ediția I)
  3. Cornelia Gheorghe, Gheorghe Popescu, Liceul Rovinari 1963-2017 Schiță monografică, Editura Ecclesia, Cluj-Napoca,  2017
  4. xxx,  Judetul Gorj. Monografie. Colectia Judetele Patriei, Editura Sport Turism, București, 1980
  5. Gheorghe Gorun, Despre întemeierea orașului Rovinari, în LITUA, 2021, pag. 261-291