Patru premii pentru Școala Populară de Artă Târgu Jiu

Loading

Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu a cules, în această toamnă, roade bogate. Patru dintre elevii săi au câştigat premii importante la două concursuri naţionale, unul dintre ele fiind Festivalul „Maria Lătăreţu”. Cel de-al doilea se află la prima ediţie. Este vorba despre Festivalul „Prin muzică la obârşii” de la Buzău, care are o particularitate: concurenţii trebuie să cânte pe scenă alături de cei de la care au dus mai departe tradiţia.

Ion Povirci, un tânăr talentat de la Pârâul de Pripor
Ion Povirci, un tânăr talentat de la Pârâul de Pripor

Diana Istudor, din Tismana, este cea care a câştigat premiul I la interpretare la Festivalul „Maria Lătăreţu”. Ea este elevă în a clasa XII-a la Liceul de Arte şi în ultimul al la Şcoala Populară de Artă, clasa profesor  Camelia Argint. De asemenea, un gorjean a luat locul II la instrument. Este vorba despre Ştefan Andreescu, pe care toată lumea îl ştie de Fabian. El predă ţambal la Şcoala Populară de Artă, iar Viorel Gârbaciu, directorul şcolii, spune că merita locul I: „Întregul juriu a căzut de acord că el e cel mai valoros la secţiunea instrument, dar a primit locul II, pentru că s-a considerat că se află la deplina maturitate artistică şi că locul I trebuie lăsat, pentru încurajare, tinerelor talente.”
De la festivalul de la Buzău, care s-a desfăşurat în perioada 13- 14 noiembrie 2010, Ion Constantin Pobirci, din Godineşti, sat Pârâu de Pripor, s-a întors cu premiul I. Pe scenă a urcat cu tatăl său, Adrian Pobirci şi cu bunicul, Ion Argint, zis Mocu, formând un taraf de neînvins. Tânărul câştigător este elev în clasa a IX-a la Liceul de Arte şi în anul II al şcolii, la vioară, clasa profesor Adrian Luca.
Ultima, dar nu cea din urmă, este Raluca Elena Căpitănescu din Târgu Jiu. Ea a primit menţiune pentru interpretare la Buzău, cântând cu taraful Rapsozii Gorjului (Rela Ciulei). Este elevă la Colegiul Virgil Madgearu şi elevă la cursurile şcolii, de perfecţionare a tehnicii artistice, clasa profesor Camelia Argint.