Nu mai vreau să cotizez!

Loading

Mă revolt din nou împotriva sistemului. Spun din nou că nu mai vreau să cotizez la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate. Iar dacă cineva crede că nu am dreptate să vină să mă contrazică! Să-mi spună că, pentru banii pe care-i dau, lunar, la sănătate, primesc servicii la cel mai înalt nivel atunci când, „Doamne fereşte!”, am nevoie! Că nu mi se va spune că nu e pansament, nu sunt medicamente, nu există filme pentru radiografii, sau că nu merge tomograful! Să-mi spună cine vrea să dea cu piatra că nu voi găsi, într-un spital plin de goange şi ţânţari şi lenjerii vinete şi băi insalubre, un personal care nu mişcă un deget dacă nu-i bagi un ban în buzunar! Iată de ce nu mai vreau să cotizez. Vreau să pot să cotizez la un spital privat, în care, în momentul când intru să fiu respectată, alinată, tratată corespunzător de un personal  de calitate, competent, cu bun simţ şi care e mulţumit de salariul pe care-l ia şi nu se uită să-i bag eu un ban în buzunar ca să-şi cumpere pâine. Sau să-şi facă vile. Sau să se lăfăiască în vacanţe scumpe şi în maşini de lux. Vreau ca această contribuţie a mea la Fondul pentru Sănătate să fie folosită pentru dotări tehnice şi administrative care să mă ajute să-mi caut sănătatea şi chiar să o găsesc atunci când am nevoie. Altfel, consider că e o furăciune. Nu mai vreau să mi se spună la farmacie că s-a terminat plafonul de medicamente. Că trebuie să aştept rectificarea bugetară. Că nu mai sunt bani pentru materiale în spitale, pentru că abia au ajuns banii pentru salariile medicilor, asistentelor şi a restului personalului. Vreau să priceapă cei din capul trebii, indiferent de culoarea politică pe care o au la un moment dat, că nu dau banii munciţi de mine ca să plătesc salarii. Îi dau ca să plătesc servicii medicale. Iar medicii, cât ar fi ei de specialişti, nu pot face medicină cu mâinile goale.
De fapt, vreau spitale precum facultăţile. Autonome. Care să asigure un pachet minim de servicii, finanţat de Bugetul de Stat, cum facultăţile au locuri fără taxă şi în rest fiecare român să cotizeze la spitalul cel mai apropiat. Dar să nu fie împiedicat să meargă la unul mai departe, dacă de cel mai apropiat nu e mulţumit. De altfel, nici nu e nevoie să fie private spitalele, dacă mă gândesc bine. Doar să aibă autonomie. Iar în funcţie de numărul de români cotizanţi pe care îi are, să-şi stabilească dotările, salariile, să-şi aducă cei mai buni medici. Aşa, ar apărea concurenţa între spitale şi teama personalului că, dacă nu se poartă bine cu pacienţii rămâne fără ei, deci fără banii lor. Iar ca Bugetul, dragul de el, să nu mă acuze că îi cer bani fără să găsesc şi soluţia ca aceştia să fie colectaţi, am şi pentru el o soluţie. Contribuţia pentru sănătate să se facă pe două paliere. Una care să reprezinte maxim 30% din cea actuală, care să intre la Buget şi care să fie repartizată tuturor spitalelor, în funcţie de numărul de pacienţi pe care i-a avut în anul precedent, iar restul să fie repartizată potrivit doleanţelor cetăţenilor, la spitalul pe care-l agreează fiecare în parte şi care să poată fi schimbat la fiecare început de an fiscal, dacă cetăţenii îşi exprimă în scris doleanţa. Aşa, nu mai e nevoie nici de casă de asigurări, să mănânce banii cu sedii pompoase şi funcţionari ciufuţi la ghişee. Iată, deci, că există soluţii. Mai trebuie, însă, să le ia cineva în seamă. Aviz amatorilor! Le dau gratuit soluţiile găsite de mine, fără să cer drept de autor…