Satul Măceşu, localitate urbană, putem spune, pentru că aparţine oraşului Târgu Cărbuneşti, dar aproape necunoscut până şi gorjenilor, pentru că e ascunsă într-o pădure, pe vârful unui deal, a devenit, peste noapte, vedetă naţională. Asta pentru că, zilele trecute, a fost inaugurat Muzeul Crucilor, unic în România, fapt c are a atras aici toţi corespondenţii de presă românească, ce au diseminat informaţia în întreaga lume, atât prin presa scrisă şi audio- video, cât şi pe internet. Ideea înfiinţării muzeului aparţine lui Pompiliu Ciolacu, director al Palatului Copiilor Târgu Jiu, care este şi etnolog la Centrul de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Gorj, instituţie care a luat sub patronajul său această iniţiativă. Ciolacu, ai cărui bunici au trăit în satul Măceşu, ştia că acolo există o şcoală fără elevi şi lângă ea o biserică fără cimitir, aşa că s-a gândit că asta e cea mai potrivită locaţie pentru un muzeu al bătrânelor cruci făcute cândva de meşterii populari şi care acum stau prin dosul bisericilor, după ce au fost înlocuite cu cruci moderne de piatră sau marmură, aşteptând să fie puse pe foc. Iar ideea i-a venit după ce a vizitat satul Sibiel din Sibiu, care a cunoscut o dezvoltare deosebită, după ce un preot a înfiinţat aici un muzeu al icoanelor pe sticlă, ce atrage acum turişti din întreaga lume.