Mişcările sindicale în învăţământ încep din luna martie

Loading

Biroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), întrunit, săptămâna trecută, la Bucureşti, a luat decizia ca în timpul cel mai scurt să fie convocat Colegiul Naţional al Liderilor pentru a stabili şi anunţa calendarul acţiunilor de protest care urmează a fi declanşate, începând din luna martie. Sindicaliştii din învăţământ sunt nemulţumiţi de ultimele acte normative şi de lipsa de comunicare cu actualii guvernanţi.

Cadrele didactice ameninţă Guvernul din nou cu proteste
Cadrele didactice ameninţă Guvernul din nou cu proteste

Biroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), întrunit, săptămâna trecută, la Bucureşti, a luat decizia ca în timpul cel mai scurt să fie convocat Colegiul Naţional al Liderilor pentru a stabili şi anunţa calendarul acţiunilor de protest care urmează a fi declanşate, începând din luna martie.
Gata de proteste
Profesorul Vasile Mija, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Gorj, ne-a declarat că sindicaliştii «au analizat consecinţele generate de prevederile actelor normative care vizează sistemul de învăţământ elaborate de Guvernul Boc, în ultima perioadă şi au constatat că multe acte normative sunt elaborate haotic şi că aplicarea este în defavoarea angajaţilor, dialogul social este formal, iar bugetul alocat învăţământului nu este cel prevăzut de lege”. Sindicaliştii din FSLI apreciază că aplicarea OUG nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar bugetare se face haotic şi pompieristic existând situaţii în care unele inspectorate şcolare fac abuzuri fapt ce va afecta, atât elevii cât şi salariaţii din învăţământ. De asemenea, fondurile destinate cheltuielilor de personal pentru anul 2010 stabilite pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar sunt insuficiente deoarece formula de calcul pe baza căreia sau stabilit aceste costuri nu ţine cont de realităţile din ţara noastră.
Liderul sindicatelor din învăţământul gorjean maui spune că « veniturile salariale în luna ianuarie 2010 pentru majoritatea angajaţilor din învăţământ au scăzut, aceasta fiind consecinţa prevederilor Legii nr. 330 / 2009 privind salarizarea unitară şi a OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora. De asemenea, creşterea vârstei de pensionare propusă de Guvernul României în Legea pensiilor este o măsură aberantă şi profund inumană, având în vedere speranţa de viaţă în România ».
Biroul Operativ al FSLI a constatat că reprezentanţii din conducerea MECTS manifestă o totală lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte elaborarea unui nou Proiect privind Legea Educaţiei Naţionale şi Statutul personalului didactic. Totodată, Biroul Operativ al FSLI consideră că notele MECTS 115/2010 şi 08/02/2010 înaintate unităţilor de învăţământ, prin care se indică modul în care trebuie aplicate sentinţele judecătoreşti definitive şi executorii referitoare la Legea nr. 221 / 2008, sunt grave abuzuri săvârşite de funcţionari ai acestui minister, care îşi permit să semneze astfel de hârtii fără acoperire legală.