Am auzit diverse comentarii legate de modul cum îşi fac datoria cadrele medicale din România. Foarte mult s-a dat vina pe aparatură, pe lipsa de angajaţi, dar oamenii în halate albe uită să adauge la aceste neajunsuri comportamentul pe care-l au, mulţi dintre ei făcând toate eforturile ca bolnavii să priceapă că fără şpagă nu se poate . Aş întreba pe români, de câte ori s-au dus la spital şi au îndrăznit să nu dea o ciocolată asistentei care le făcea tratamentul, plicul cu bani la doctor şi la anestezist, în caz de operaţie, sau un bănuţ, acolo, infirmierei care împărţea scutece curate pentru nou născuţi? Nu contest că or exista şi excepţii, adică oameni în halate albe care îşi fac munca necondiţionat, cu dăruire şi se simt jigniţi dacă cineva vrea să le dea ceva. Dar, dacă astfel de oameni există, pentru că eu mă cam îndoiesc, aceştia nu fac altceva decât să fie excepţia care întăreşte regula. Aţi auzit vreodată replica unei asistente din ambulanţă: „ce dacă simte că n-are aer, ajungem la spital şi se ocupă doctorii de ea”? De parcă salvarea ar fi un taxi, nu o maşină echipată să acorde primul ajutor, până la ajungerea bolnavului la spital. Sau, puteţi crede că cineva a fost în stare să spună: „Tomograful e defect până la ora 18.00…”. Iar acestea sunt doar două exemple. Sunt sigură că, dacă aş prezenta toate exemplele pe care le ştiu, nu mi-ar ajunge un ziar de 16 pagini, cap – coadă. Iar dumneavoastră, cititorilor, sunt sigură că v-ar trebui tot atâta spaţiu, dacă nu mai mult.
Să fie clar, nu vreau să se creadă că aş vrea ca medicii să-şi facă meseria cu mâinile goale, din lipsă de bani pentru aparatură, medicamente, pansamente. Nici nu am pretenţia să lucreze 12 ore pe zi, fiecare, ca să suplinească lipsa de personal. Dar, ca să trimită bolnavii acasă neoperaţi, pe motiv că n-au avut bani de şpagă, e strigător la cer. Iar dacă nu le ajunge salariul, nu trebuie să ceară de la bolnavi, ci de la stat. Sau, să plece în ţările în care primesc salariul visat şi să-i lase în ţară pe cei care-şi fac meseria cu pasiune, se mulţumesc cu un salariu mai mic şi cu o viaţă de om normal, fără vile, matahale de maşini, lanţuri grele de aur şi vacanţe în cele mai exotice locuri din străinătate.
Ce se va întâmpla acum, că salariile scad? Mulţi oameni vor muri, pentru că nu-şi vor permite să mai dea şpăgi, de exemplu. Sau, aşa cum a făcut o bătrână zilele trecute, pur şi simplu vor încerca să se sinucidă, pentru că nu mai suportă durerile pricinuite de bolile pe care le au. Ce vor face oamenii în halate albe? Vor deveni şi mai ciufuţi decât erau. Dacă nu toţi, oricum, majoritatea. Mă întreb, dacă ei ar fi primit un plus la salariu de 25%, în timp ce restul românilor ar fi avut o scădere cu acelaşi procent, s-ar fi gândit oamenii în halate albe că statul a luat de la bolnavi şi le-a dat lor, motiv pentru care nu mai trebuie să ia şpagă? Cu siguranţă, nu! Ori, unor astfel de oameni e greu să le ceri să lupte cu neajunsurile. Un ultim exemplu vă voi da. La spital a ajuns o femeie care trebuia să-şi schimbe bandajul de la operaţie. A mers la o cunoştinţă, i-a schimbat bandajul şi i-a mai dat şi pentru acasă tot felul de materiale necesare pentru această operaţiune. Imediat după ea, a intrat o femeie cu un copil rănit. Ei i s-a spus că nu sunt bandaje, aşa că trebuie să tragă o fugă la farmacie, să cumpere. Am fost de faţă, întâmplător şi m-am crucit cu câtă nonşalanţă asistenta de serviciu făcea asta. Iar, când îi aud pe la ştirile TV pe angajaţii spitalelor că sunt nevoiţi să cumpere cu banii lor materiale, ca să poată să-şi practice meseria, mă umflă râsul. Ca la noi, la nimeni…
