Înființarea armatei pământene în zorii secolului al XIX-lea

 62 total views

Pandurii au intrat în memoria publică încă din secolul al XVIII-lea iar în secolul următor au fost factorul determinant în Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. Câțiva ani mai târziu, în jurul lor s-a constituit armata națională. Din punct de vedere istoric, pandurii au constituit cel mai interesant segment social ”din cauza priceperii lor în mânuirea puștii”, după cum se arată în documentele rusești.

Armata națională a apărut în Muntenia abia în prima parte a secolului al XIX-lea
Armata națională a apărut în Muntenia abia în prima parte a secolului al XIX-lea

Deveniți importanți din punct de vedere militar în a doua parte a secolului al XVIII-lea, pandurii aveau atribuţii de poliţie şi grăniceri, zona lor de recrutare predilectă fiind Oltenia rurală, cu precădere județele Gorj și Mehedinți. Potrivit mărturiilor de epocă, erau organizaţi pe batalioane, iar acestea în căpitănii. Ofiţerii erau recrutaţi numai din rândurile pandurilor, între ei existând şi o adevărată tradiţie de familie. Instrucţia se făcea în tabere speciale, timp de şase luni.

Importanți pentru ruși

Pandurii au slujit cu rezultate foarte bune armata rusă în războiul cu turcii din 1806-1812, de aici importanța lor în planurile rusești din războiul ruso-turc din 1828-1829. Cu acest prilej au fost reorganizați pandurii ”din cauza priceperii lor în mânuirea puștii”, ca să slujească în avanposturi la apărarea întărilor făcute pe malul stâng al fluviului. Pentru acest din urmă război, s-au format cu ei patru batalioane de infanterie, fiecare cu patru companii, iar compania de 100 oameni, cu 10 caporali, un locotenent și un căpitan, toți cu solde și scutiți de dări. ”Curierul românesc” din 20 mai/1 iunie 1829 contabiliza din partea pandurilor 3000 de oameni, cu 6 comandanți, 24 căpitani, 24 sub-căpitani și 300 de căprari.

În armata națională

Cel care are meritul de a fi pus bazele miliției naționale(organizarea armatei naționale) a fost generalul rus Pavel Kisseleff, guvernator al Principatelor în timpul ocupației ruse din perioada 1829-1834. Acesta a înființat încă din aprilie 1830 un comitet compus din generalul Starov, inspector general al oștirii, spătarul Alexandru Ghica(viitorul domn), colonelul Ment și locotenent-colonelul Ion Odobescu(încă în serviciul rusesc). Potrivit unui proiect de lege, înfățișat încă de atunci divanurilor, se anunța formarea a 6 batalioane infanterie și 6 escadroane cavalerie în Muntenia, 2 batalioane și 2 escadroane în Moldova.
În Muntenia, nucleul noii oștiri îl vor forma 6 batalioane de voluntari panduri, cu căpeteniile lor, în fruntea cărora era polcovnicul Ion Solomon, cel care va intra într-un conflict de lungă durată cu Gheorghe Magheru. Potrivit lui Ion C. Filitti, apariția primelor uniforme, în mai 1830, la Craiova, a stârnit un mare entuziasm, dovadă reacția presei de atunci-Curierul-dar și imnurile unor poeți ca Iancu Văcărescu și Vasile Cârlova, ultimul aflat și el sub drapel. Anunțul public (publicația) făcut cu acel prilej în Muntenia, iunie 1830, pentru înrolarea de bunăvoie, spunea că ”a sosit în fine acel timp, atât de dorit, când putem zice, fără a tremura, că avem o patrie”. Se anunța atunci că oștirea va fi alcătuită din trei polcuri(regimente) de infanterie, fiecare de câte 2 batalioane și din 6 escadroane de cavalerie.
Primii ofițeri au fost numiți dintre boieri sau fii de boieri, în grade asimilate cu rangul lor civil sau al părinților lor. În Muntenia, șef al miliției a devenit spătarul Alexandru Ghica. Printre adjuncții săi au figurat Ion Câmpineanu, Nicolae Golescu, Ion R. Voinescu, Ion Ștefan Voinescu, Constantin G. Filipescu. Comandanții de regimente, în iulie 1830, au fost numiți Emanuel Băleanu cu grad de colonel și I. Solomon, cu grad de maior. Costache Ghica(fratele spătarului) din hatman și caimacam al Craiovei, devine inspector al cavaleriei din iulie 1830.
Primirea în oștire, ca ofițeri, a unor simpli șefi de panduri, ca de pildă Christian Tell, stârnește nemulțumirea boierilor. Mai mult, boierii mai în vârstă leapădă vechiul port și îmbracă uniforma, iar cei cu drept de a purta barbă, o vor rade.

Gheorghe Magheru refuză înrolarea

Deşi avea calităţi militare certe, probate pe câmpurile de luptă în războiul ruso-turc din 1828-1829, în 1830, când s-a format „miliţia naţională” , Gheorghe Magheru a refuzat să se înroleze, nemulţumit de gradul de căpitan pe care l-ar fi primit, comparativ cu fiii de boieri care, lipsiţi de orice experienţă militară, primeau grade mai mari. Pentru perioada respectivă, refuzul lui Magheru-indiferent de motive-a constituit un moment de neîmplinire.