Au trecut deja câteva săptămâni de la momentul când surprinzătorul politician Nicușor Dan, altfel posesorul celor mai multe voturi din politica românească în ultimii doi ani(2024-primar, 2025-președinte) a fost recunoscut drept cel de-al V-lea Președinte al Republicii instalată în România după 1989. Șefii institutelor de sondare publică, aceiași care nu l-au văzut venind pe Călin Georgescu în alegerile suspendate din cauze uneori obscure, gen probleme cu legea, l-au dat pe Nicușor Dan la 57 % imediat după 18 mai 2025. Că a fost sau nu așa nu cred că vom știi vreodată,realizăm doar că noul președinte pare să aibă probleme de popularitate deși nici nu s-a apucat de treabă. În afara unor discuții sterile cu politicienii români și o întâlnire internațională cu tematică NATO, Nicușor Dan e deja mai obosit ca Iohannis. S-a putut vedea asta la o conferință de presă la Cotroceni, prima a noului președinte, unde toată lumea a descoperit cu stupoare nu un produs nou și vandabil, ci o etichetă expirată. Să vorbești de suspendarea președintelui la doar câteva zile din momentul când a fost ales nu arată bine dar poate ascunde negocieri cu ”armele” pe masă între ”independentul” Dan și partidele tot mai hulite și stai să te întrebi dacă nu ar fi mai bine așa, adică un președinte negociator și nu unul care primește mutările în plic.
Ajuns cel mai puternic om din România sau doar o hologramă pe care ne-o oferă ”Sistemul”, Statul paralel” sau orice altă denumire pe care o folosesc în primul rând ziariștii, Nicușor Dan nu este într-o postură de invidiat. Fără un program politic coerent, cu o ”oaste de strânsură” în care USR-ul trebuie băgat la guvernare că așa vrea Bruxellesul și acest partid se comportă ca atare, de parcă ar fi câștigat alegerile. Președintele are motive de îngrijorare, ca să aibă ”guvernul meu” precum Băsescu și Iohannis, Nicușor Dan are nevoie de PSD sau AUR să asigure majoritatea. Se vede deja în presă, aceea miluită cu milioane de euro, că nu va beneficia de o ”perioadă de grație” iar toamna va fi incendiară. A te baza doar pe desantul care este așteptat de la Bruxelles, echipa Kovesi-Cioloș-Voiculescu sprijinită de o parte a oamenilor din servicii, poate fi riscant și neproductiv. E greu de crezut că aceeași ”ciorbă reîncălzită” a luptei anticorupție în care hoții sunt doar în Opoziție nu va mai capta interesul public cu toate că românul se bucură mai mult când îi merge vecinului rău decât când îi este lui bine. ”Pâine și circ”, programul electoral al lui Traian Băsescu din urmă cu două decenii, nu poate fi reluat cu succes deși semnele sunt mai mult decât evidente că asta se scrie în ”laboratoare”.
Politica în general, cea românească în special, ne-a oferit multe surprize în ultimele decenii și, teoretic, totul este posibil. E greu de crezut că românul pro-european îi va mai crede pe guvernanți că se luptă cu ”balaurul” corupției în timp ce el nu are un ban în buzunar. E drept că cei mai ”dedicați” pot primi ”stipendii”, pe ambele părți ale eșichierului politic, dar e nevoie de prea mulți bani care nu s-au găsit până acum. România evoluează și e greu să le spui românilor că e albă după ce o țară întreagă vede doliul național adus de politicieni. România a fost obligată în decembrie 2024 să plonjeze în necunoscut iar misterul nu s-a lămurit nici în prezent, aventura coaliției ”pro-europene” se va termina brusc când se vor lua măsurile nepopulare. De fapt, dacă nu ai votat cu Ciolacu și Ciucă pe motiv de guvernare dezastruoasă, cum ai putea să mergi pe mâna lui Grindeanu și Bolojan când situația a devenit mult mai dificilă?
Încă din această vară dar mai ales din toamnă, echipa Nicușor Dan( înțelege-ți ce vreți prin această sintagmă!) va trebui să livreze! Dacă Nicușor Dan nu are succes iar perspectivele sunt cel puțin pesimiste, viitorul arată sumbru pentru România și pentru locuitorii ei. Și apropo, chiar și în varianta că s-ar putea face alegeri anticipate în ”țărișoară”, social-democrații și liberalii la un loc sunt sub AUR, așa că Dumnezeu cu mila!