Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate » IMAGINI ÎN CUVINTE Legende şi vrăji de Sânziene

IMAGINI ÎN CUVINTE Legende şi vrăji de Sânziene

Submitted by on 5 July 2019articol citit de 742 ori | No Comment

         

   A fost solstiţiul verii, au trecut și Sânzienele! Căldură aprigă, moleşitoare! Se pare că s-ar fi deschis cerul. Soarele urcă înspre depărtări de boltă. Ni se năzare că în jurul nostru iarăşi se împart anotimpurile. Dar nu este chiar aşa, suntem la vreme de ritualuri ancestrale în lumea perenă, când codrul se împlineşte de-a binelea prin cântec şi înfrunzire, când lăstarul capătă trup lemnos şi cucul umple de răsunet văile înaintea retragerii din miticul concert al pădurilor îmbogăţite de ploi. Ard cireşele în ram, sunt pline coşuleţele copiilor. Arome de fragi transpar din valuri de ferigă înaltă. Au albit de flori pajiştile din colină. Solstiţiul a înstăpânit peste aşezări arşiţa verii. Râul vuieşte în zvârcoliri de val sălbatic. Au plecat turmele din zăvoaie, ierburile au urcat la cer! Nu mai adastă ciobanii pe prundişuri, e mai sărac Motrul peste mal.

            Ne ferim de soare, căutăm umbra! Anul îşi deapănă cele mai călduroase zile. Sânzienele aduc cu ele noaptea albă a dragostei şi vrăjilor. Satele se pregătesc să iasă pentru câteva clipe din legende. Pe coline, între Peştişani, Valea Mare, Bâlta, Runcu şi Dobriţa, flori albe şi sfinte înveşmântează pământul. Câtă frumuseţe, ce rai, ce surâs de viaţă te împresoară! Oare, pe aici vor trece zânele în acea noapte de pomină? Vor pluti deasupra pământului încununat de flori? Vor cânta, vor dansa? Vor veni feciorii după ele, vor roti făcliile aprinse după suişul soarelui pe cer, se vor scălda ele în roua ierburilor stufoase? Ritualul este doar un vis?

Ştiu că Maria s-a îmbăiat în acea noapte în apa limpede a Bâltişoarei, în tăcerea vadului, sub ochi de lună, să-i fie inima bună. Mai ştiu că peste zi, Sânziana noastră s-a pierdut în văl de plai înflorat, a cules buchete de sânziene şi şi-a împletit cununiţă poleită de soare şi miresme. A zburdat de fericire în largul plaiului, mulţumind zeilor pentru naşterea sfântă şi numele de floare. A cuprins cu braţele ei subţirele şi delicate cât a putut din ochiul zării, dorindu-şi să fie doar o zână bună. Observ, nu  s-a hotărât încă ce va face cu acea minunată coroniţă.

            Am admirat zborul ei peste creştet de plai şi-am înţeles câte ceva din taina legendelor. De ce sânzienele sunt fete frumoase şi bune? Că dăruiesc rod plin holdelor de grâu? Că aduc binele femeilor măritate? Că înveselesc casele cu mulţi copii? Că sporesc miresmele şi cinstesc florile cu leac? Că înmulţesc păsările cerului şi animalele pământului? Că ocrotesc lanurile de vijelii? Că vindecă suferinţele oamenilor?  Toate acestea sunt poveşti străvechi, sunt căutări ale frumoaselor intenţii, ori sunt speranţe ale omului bun. Credem, sunt ceea ce ne dorim! Sunt, până la urmă, frumuseţi de taină din lumea alesei sărbători.

            Sânzienele sunt zâne, flori, fete frumoase! Drăgaice, cum le numesc sătenii din Dobriţa, pentru că sunt dragi privirii şi sufletului lor, atrăgătoare şi strălucitoare ca soarele. Trăiesc în cete, ascunse văzului, plutesc misterios în văzduh, dansează prin poieni şi pe mal de ape, aduc femeilor prunci frumoşi şi sănătoşi, iar fetelor mari, ursitul. De se întâmplă ca oamenii să se înrăiască, Sânzienele devin nemiloase şi îi pedepsesc după greutatea faptelor săvârşite. Alteori, aduc seceta şi usucă plaiul, răpesc leacul plantelor, sting parfumul florilor, iau înapoi fertilitatea femeilor, puterea bărbaţilor, rodul pământului. Departe de cicăleala răului, oamenii iubesc Sânzienele. Au mai multă dragoste pentru ele, foarte puţină frică. Le cheamă în ajutor şi le pronunţă cu dragoste numele, în ton cu voinţa şi puterea inimii lor curate, cinstite: Doamna Zânelor, Minunea Florilor, Regina Rodului, Stăpâna Păsărilor, Doamna Căluşarilor, Mireasă, Împărăteasă, Prinţesă, Sufletul Apelor …

Vine noaptea de Sânziene! Câtă aşteptare şi speranţă! Cerul se deschide iarăşi, ştim să-l privim, să-i citim tainele! Oamenii iubesc şi tac. Este o noapte mare, pătrunsă de mistere, în care forţele şi freamătul celor două lumi se interferează. Plantele magice adună acum tot leacul, florile au cel mai puternic miros. Se ştie că feriga nu înfloreşte, dar se spune că în această noapte, ea va înflori şi va face o floare albă, ca o stea de strălucitoare. Cine o va găsi, toată viaţa va avea noroc! Va ghici gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse de mii de ani. Înfloreşte  şi „iarba-fia­relor”. Sclipeşte ca aurul. Este o plantă miraculoasă, cu care hoţii şi haiducii pot să distrugă zăbrele şi că­tuşe. Cei care au văzut-o înflorită, numai în noaptea de Sânziene, povestesc că are cap asemănător cu al omului, pe care poartă o coroană, că în loc de frunze are nişte ari­pioare, că îi lipseşte rădăcina şi-şi caută mereu alt loc. În celelalte zile de peste an, arată ca iarba obiş­nuită. De aceea nu dai de ea, numai când se rup coasa ori fierul plugului sau se întâmplă să-i sară calului potcoava.

Se culege nebunarniţa în această noapte, plantă veche, folosită în pregătirea alifiei cu care se ungeau vrăjitoarele, pentru a zbura. Animalele capătă grai de om şi vorbesc. Să poţi să le asculţi, vei afla de la ele multe din neaşteptatele mistere ale existenţei! Prin calea liberă a cerului din noapte se întorc acasă Moşii de Sânziene. Ei sunt morţii din neam, pentru care se aprind lumânări, se aduc ofrande vegetale, se dă de pomană…

În noaptea de Sânziene, înfloresc sânzienele, flori magice, tămăduitoare. Dacă dormi cu ele sub pernă, îţi arată ursitul. Le prinzi în cosiţe ori le strecori în sân, eşti iubitoare tot anul. De te scalzi în roua lor, eşti o mândreţe de om şi dragă cui vrei tu! Dacă îţi înfăşori mijlocelul cu ele, te fereşte de întristări. La Peştişani, fetele fac coroniţe din florile galbene ca soarele şi dalbe ca luna, pe care le aruncă pe casă în zorii zilei.

În alte sate, cununile sunt azvârlite de fiecare membru al familiei în parte, pentru a vedea ce noroc are până la Sânzienele din anul următor. Cununile bărbaţilor sunt împletite în formă de cruce, iar cele ale fetelor în formă de cerc. În alte părţi, coroniţele se aruncă în ocolul animalelor şi, dacă se anină de o vită tânără, se spune că şi ursitul va fi tânăr. În cele mai multe locuri, cununile de sânziene se ţin peste an, cu credinţa că sunt bune de belşug, de noroc, de zburător, de vrăji, de dragoste, de întors inima.

            Soarele joacă pe cer, la răsărit, de Sânziene. Cuprins de bucurie şi mândru de atâta strălucire, cea mai intensă de peste an, la amiază încremeneşte înflăcărat şi biruitor în vârf de boltă. Se mai găsesc aşezări unde se joacă Drăgaica, dans ri­tualic ce seamănă mult cu vestitul joc al Căluşarilor. Alaiul fetelor străbate uliţele satului, cuprinde întreaga comunitate, este însoţit de un muzicant şi de un steag purtat de una dintre fete, împodobit cu batice colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene şi alte plante magice.

Prin alte ţinuturi, fetele purtau şi coase, vestind că e vremea de cosit fânul şi grâul, că plantele şi-au încheiat drumul, au fost sămânţă, au germinat, au crescut, s-au înmulţit, iar acum urmează să moară. În alte locuri, cea mai frumoasă fată se alege Drăgaică, se primeneşte cu spice de grâu şi flori de sânziene, ca o mireasă. Apoi, însoţită de suita sa, străbate câmpurile şi satele într-un impresionant traseu ritualic, aducător de belşug şi fertilitate.

Cucul tace de Sânziene. Pasărea-orologiu îşi începe cântecul de Bunavestire, la echinocţiul de primăvară, şi încetează a mai cânta la solstiţiul de vară. Tot acum, vara se întoarce spre iarnă. Florile câmpului sunt părăsite treptat de miros şi puterea de vindecare, iar prin adâncimi de păduri se aprind pentru întâia oară licuricii.

            Între timp am aflat ce a făcut Sânziana cu coroniţa. Nu a vrut să o arunce pe acoperişul casei, la bunici. A preferat să o ia cu ea, să o păstreze aproape de suflet şi inimă, din dragoste şi multă credinţă.

Comments are closed.