IMAGINI ÎN CUVINTE Freamăt de primăvară la Tismana

Loading

            Lăstărişuri nenumărate, în desiş ţanţoş dătător de viaţă, dimpreună cu largi răsfirări de ramuri verzi ce împlinesc cupola pădurii, rezonează tot mai mult în ecouri ale glasurilor primăverii, răspândite în necuprinsul imperiului verde al pădurilor şi mângâind cu cântec gândurile,  dorurile, visurile. Se aud concertele, se întrec lăutele codrului, se simt aromele din poiene, susură pâraiele, strălucesc izvoarele! Se vede la tot pasul cât de bine s-a înzdrăvenit dumbrava! Ploile lunii mai au învrednicit izvoarele, au îndesit smirdarul şi-au înălţat firul de iarbă.

La margini de codru, surâsul verde al imaşului este încununat de horirea florilor multicolore, care sporesc farmecul colinelor şi înmiresmează frumuseţile ţinutului. În umbrele fâneţelor, gâzele îşi pregătesc concertele, albinele zumzăie printre firave tulpiniţe de stamine, prin polen şi tulpini de flori. Veveriţele zburdă într-un joc primăvăros, din copac în copac. În poieniţa umbrită de tufele de măceş şi soc, câţiva iepuri sar vioi prin ierburi fără să le pese de cineva, dând de înţeles că în lumea necuvântătoarelor este loc pentru multă bucurie de a trăi şi a te bizui pe ceea ce este mai simplu între minunile vieţii.

De undeva, dinspre frunţi de munte, Vârful Cioclovina şi făptura albă a schitului monoahal scrutează depărtările tismănene. Împlinite de darurile primăverii, pădurile coboară în nuanţe de verde tumultuos spre vadurile cu ape repezi şi limpezi, înfiripate din respirările izvoarelor căţărate printre făpturi de plai mărinimos, primăvăratic.

            Drumul şerpuieşte alene printre pâlcuri de salcâmi încărcaţi de flori. Acolo, în lizieră, stupinele lucrează cu toate urdinişurile. Prin boarea primăverii şi-n întinderile fâneţelor înmiresmate se pierde acum zborul hărnicuţelor albine şi al celorlalte insecte atrase de arome şi farmecul florilor. Ciopoare de oi, în statornice obişnuinţe, păşunează iarba grasă de pe umărul moviliţelor, fulguind fabulos în verdele unduitor al luncii.

Regăsim albia, undeva, înspre poarta munţilor, mult mai răsunătoare, mai spumegoasă. Sclipiri argintii de soare sănătos, răzbat necontenit spre noi, din valul ager şi sinuos al râului. Înaintăm pe valea umbroasă, pe sub arcada brazilor seculari ce însoţesc intrarea în templul verde al Tismanei, şi vrem să adăstăm în luminişul din Tabăra „Sfântul Nicodim”. Aflăm că în liniştea ancestrală a acestui rai, acum aporape un deceniu, au ales să-şi culeagă laurii, cei mai talentaţi elevi creatori de literatură din şcolile Gorjului. Universul tonic de aici s-a dovedit a fi cel mai potrivit loc pentru a înaripa gândul lor curat, pentru visurile lor neprihănite, pentru uimirea, candoarea şi pâlpâirea voinţei lor de a imagina şi a crea.

            Ce frumoşi şi sclipitori la minte erau aceşti copii! Ei au picurat multe zâmbete şi speranţe în sufletele celor din preajmă, protejaţi fiind atunci de spiritul tutelar al acestui spaţiu sacru. I-am lăsat să caute şi să lucreze în tihna şi-n tăria acestei vetre de ţară, departe de zgomotul nefast al lumii postmoderne. Împreună cu ei am decis să pătrundem cu mare grijă în farmecul peisajului de aici şi să admirăm frumuseţile perene ale locurilor, să lucrăm laolaltă idei, ipoteze, năzuinţe, vise, idealuri.

Râul curge năvalnic şi vuieşte uimitor de firesc, lovindu-se de rădăcini şi maluri cu valuri de ploi la tălpi. Păduricea de arini din zăvoi mai are puţin timp şi îşi va înveli toate trunchiurile arborilor cu ambiţioasa iederă agăţătoare. Valuri invizibile de aer crud scapătă dinspre munte, înviorându-ne şi dezmierdându-ne ca pe nişte copii obosiţi de ochiul tehnologiilor electronice. Tril de păsări ne alintă dinspre desişuri verzi. Un şarpe hoinar traversează aleea betonată şi caută calea spre limpezimi de val. Pe aproape, o codobatură nu mai tace din cântec. Au ieşit şi melcii din umezeala brusturilor de apă. Ne dau de bănuit, sigur va mai ploua câteva zile la Tismana!

              Ne-am hotărât să urcăm spre mănăstire. Alai de nuntă se-auzea pe vale. Era zi de pelerinaj la ctitoria Sfântului Nicodim. Sunt atâţia paşi care urcă şi coboară pe sub arcadele pădurii de fag aplecate peste drum. Mirele şi mireasa primiseră binecuvântarea clericilor. Tismana se îmbogăţise cu o nouă familie!

  Turnurile mănăstirii sălăşluiesc în imensitatea verde a codrilor. Poarta credinţei este deschisă. În jur, există o rânduială bine aşezată a tuturor minunăţiilor. Sub aripi de arţar, chioşcul pentru odihnă şi tainică reflecţie îşi păstrează amintirile. Printre boboci de trandafir, hortensiile se pregătesc să înflorească. Gânduri de bănuţi albi s-au risipit prin covorul genuin al ierbii. Un arbust de tei agăţat de pereţii plumburii ai stâncăriei se lasă legănat de vântul slobozit din murmur de munţi. La fântâna din poarta mănăstirii, izvorul Gurniei este la fel de răcoros şi cristalin.

  Râde sub pereţii albi, mănăstireşti, tăpşanul ţesut cu iarbă verde şi crudă. Râd şi muşcatele înflorite în buchete, din balconul de poveste al mănăstirii. Încercăm să înţelegem câte ceva din eleganţa cactuşilor orânduiţi la soare, în vecinătatea altarului.  Căutăm intrarea spre cerdacul poetului. Pe faţa grunzuroasă a pietrei din ziduri, guşterii încearcă puterea soarelui. La temelia muntelui se-aud ecouri din cântecul râului, apele-şi lasă libere strunele, să susure unda, să răsune codrul! Pe povârnişul acoperit cu pământ şi lucrat cu sârg, o călugăriţă leagă lăstarii de roşii. Prin ferestre de fagi, soarele-i mângâie munca. Cineva ar trebui să înveţe din truda ei. Pentru că aceasta face stânca să rodească!

              Ne întoarcem spre freamătul văii. Spre înalturi carpatine, într-o tulburătoare nelinişte, cerul albastru se acoperă cu nori grei şi negri. Tunete îndepărtate zguduie liniştea cosmică. Printre arini bătrâni, solitari, Tismana alunecă vijelioasă la vale. Ziduri înalte se ridică de-a lung de maluri. Trunchiuri încolăcite de plante căţărătoare însoţesc zbuciumul râului, printre aglomerări de piatră şi cioturi dezrădăcinate. Sub lumina zilei, cascada Stârmina îşi zvârle şuvoiul de apă peste praguri de stâncă sură. Fulgerări argintii şi iluminări străvezii întregesc tabloul spectacolului prin care firul de apă al Gurniei, după ce trece prin curtea mănăstirii, se prăvăleşte peste genunea de sub turnurile singuratice. După ce udă stânca adormită-n piept de munte, beteala de şuviţe a cascadei se prelinge spre sufletul râului, printre grohotişuri acoperite de muşchi verde şi pălării fragede de captalan.

              Din pridvor cu flori, portalul pădurii pare magnific, este ca o tainică deschidere spre încântarea muntelui. Tunete iscoditoare şi fulgere ciudate se răsfrâng peste împrejurimi. Sunt semne de furtună. Duduie asurzitor pe vale şi vijelia şuieră prin arbori. Perdele de stropi grei unduiesc prin aer şi se izbesc de zidul pădurii. Curg în şiroaie streşinile şi e ropot mare pe acoperiş. Se sparg picăturile ploii în vatră de beton. Vântul vântură faţa noastră cu ploaie măruntă, benefică, răpită din iureşul potopului.

 Trece furia norilor şi valea se linişteşte din nou. Iarba s-a încărcat de bobiţe de apă. Râul s-a tulburat şi este mai agitat. Perdelele serii se lasă dinspre înălţimi de cer. Valea se înveleşte în tăcerea sălbatică a nopţii. Se răcoreşte, aerul este mult mai respirabil şi foarte curat, e puternic şi tămăduitor. Dinspre desişurile verzi se aude lăuta unui greieraş timid. În această noapte, nu vom admira răsăritul lunii la Tismana! De această bucurie a avut parte poetul Grigore Alexandrescu, când a scris acele versuri memorabile.

             Dimineţile la Tismana sunt limpezi şi pline de lumină. Ne-am convins, ieşind în întâmpinarea lor. Să le prindem în braţe şi în suflet bunătatea, să ne primenim gândul cu înrourarea lor. Să admirăm râul, după trecerea furtunii, să privim iarăşi în oglinda vie a valului grăbit şi clar. Să ascultăm în rămuriş de zăvoi cântec voievodal de privighetoare. Să culegem în inimi tresăriri de codru înalt cu largi ecouri de cântec mândru de cuc şi să-l păstrăm în scumpătatea amintirilor noastre, până la primăvara viitoare.

 Am ascultat atâtea versuri. Şi am citit din nou în scrierile Arianei, iar dintre încântările ei, am ales numai versurile cu mlădieri de cântec în dimineţi cu aer tare. Pentru că, la Tismana, poezia copiilor este cântec, iar cântecul lor este dăruitor de clipe rare. Cu dor de viaţă, cu zbor spre ţel, spre ideal. În dimineţi pline de lumină, în care natura îşi reactivează toate nestematele pentru a ne face mai buni şi niţeluş mai fericiţi!