Tăcut şi implacabil, timpul îşi perindă neîndurător zilele spre solstiţiu. Decembrie s-a ostenit să aducă din nou iarna acasă, dar efortul său nu s-a văzut împlinit peste tot ţinutul din Ţara Jiului de Sus. Ninsese timid şi calm peste munţii noştri, dar nu atât de îndestulător ca altădată. Şi pe la noi, prin Gorjul de sub Parâng, piscurile, măgurile, colinele şi, pe alocuri, luncile râurilor s-au acoperit cu mantia argintie a iernii. Pădurile şi-au legat sub bărbie broboada albă de promoroacă. Satele veşnicesc într-un alb firav al anotimpului, pe fir de vale, pe muchie de culme ori în căldările dintre vârfuri de deal sau munte, unde au ales străbunii să îşi trăiască viaţa în linişte şi siguranţă.
La Padeş, cu câţiva ani în urmă, poiana şi uliţa unde se adunau piţărăii şi-au schimbat înfăţişarea. Pârâiaşul cu strălucitoarele-i poduri de gheaţă pe care alunecau odinioară săniile copiilor a fost obligat să-şi retragă cursul într-un canal modern iar în locul albiei vechi, prin osârdia unui localnic care a dorit să îşi convingă semenii că se poate trăi şi altfel prin aceste locuri, a apărut un drum nou, asfaltat, fără bolovani, gropi şi noroi. Aici, cu o înfăţişare mult schimbată, dar fără zăpadă, priporul este numai bun pentru zborul săniilor, fiind totodată capătul de sat din care vor pleca şi în acest an piţărăii pe la casele oamenilor.
Cu vocile lor zglobii, copiii vor începe sărbătorile iernii în dimineaţa de Ajun, fratele mai sărac al lui Moş Crăciun. Înveşmântaţi în haine noi şi măşti meşteşugite cu iscusinţă, cu săcuiele sau trăistuţe cu baiere pe umeri, în mâini cu colinde proaspăt lucrate, piţărăii vor pleca din poartă în poartă spre Valea Moregilor şi apoi peste tot satul, colindând cu bucurie pentru un an cu mai mult spor în treburi şi mai bun. Ei vor fi dăruiţi de sătenii ieşiţi la poarta caselor cu colăcei, nuci, mere, pere, cu turtă dulce, cozonac, biscuiţi şi tot felul de dulciuri. Vârstnicii aflaţi în alaiul piţărăilor sunt rugaţi cu ţuică fiartă de unii gospodari, să-şi mai încălzească paşii. Spre seară, la reîntoarcerea acasă, fraţii se întrec alegând şi numărându-şi darurile primite. Alţii îşi lăsă săculeţele pline cu piţărăi pe la rude şi-şi văd mai departe de colindat, să umple alt săculeţ cu ofrande.
În grupurile vesele ale colindătorilor se adună băieţii şi fetele satului, copiii şi oamenii săraci. Ei nu plecă să colinde până nu primesc semnalul vătafului, cel ce are sub comandă întreaga oaste a piţărăilor. L-au avut cu ani buni în urmă pe Moş Bobei, personaj devenit legendar odată cu trecerea timpului, apoi pe Nicolae Mischie, om al locului şi el intrat de curând în amintirile sătenilor. Acum nu se ştie ce vătaf vor mai avea piţărăii din Padeş, cât va mai vieţui acest frumos obicei strămoşesc. Colindele cu care se mândresc unii dintre piţărăi sunt meşteşugite chiar de ei dintr-o tulpină ceva mai groasă de alun, un fel de nuieluşă tăiată din aluniş cu câteva zile mai devreme, după ce, pe la ferestrele caselor, vor fi trecut zoriorii ajunului, cu cântec şi urări de sărbătoare. Băţul era împodobit cu motive spirale în alb-negru, prin crestare şi decojire cu briceagul şi prin afumare la focul întreţinut din propria-i coajă.
La Cloşani, într-o superbă perpetuare a tradiţiei, îmbrăcaţi într-un mod cât mai original şi purtând măşti confecţionate cât mai hazliu, colindeţii pleacă prin sat în seara de Ajun. Ei intră în casă, răscolesc focul din vatră cu colinda, să se ducă relele, şi-i urează gospodarului: „Ce-i în casă să trăiască,/Ce-i afar’ să izvorască,/Oile lânoase,/Vacile lăptoase,/Caii-ncurători,/Porcii unsuroşi,/Să-i mâncaţi sănătoşi!” Gazdele îl dăruiesc pe vătaf cu „Colacul lui Dumnezeu”. Piţărăii primesc colăcei rumeni, copţi în sobă, pe vatra încinsă a focului. Femeia casei aruncă peste mulţimea de urători cu boabe de porumb, de grâu, de fasole, de dovleac sau cânepă, sperând într-un rod cât mai bogat pentru anul care va veni.
În sat, la Aninoasa, vătaful jeruieşte cu colinda focul din vatră, urând stăpânilor casei sănătate şi belşug, repetând apoi la fiecare poartă: „Bună ziua lui Ajun,/Dar mai bună a lui Crăciun,/Oamenii sănătoşi,/Porcii unsuroşi,/Vacile lăptoase,/Oile lânoase!”
La Novaci, piţărăii îşi încep colindul de la cel mai harnic om al aşezării. Vătafii primesc în dar un colac mare iar colindătorii sunt răsplătiţi cu fructe, cu dulciuri şi colăcei. Şi aici, piţărăii sunt rugaţi cu ceşcuţe de ţuică fiartă, să nu le intre frigul la obiele!
La sudul judeţului, colindeţii din Glogova au obligaţia să facă focurile în vatră şi la hotarul satului. Ei îşi aprind torţe din crengi de cireş şi, pe la apusul soarelui, pleacă să colide satul.
La Runcu, piţărăii pornesc la drum după ce vătaful urează la prima casă. El ia din cotovaie boabe de grâu, de porumb sau fasole, spune „Amin!”, şi aruncă boabele peste acoperişul casei dorindu-i gospodarului:”Grâul cât casa,/Pâinea cât masa”.
Ajuns în faţa casei, vătaful din Vădeni întreabă alaiul:”Ce-i aici, copii?”. De aproape, i se răspunde: ”Dumnezeu!”. El cumpăneşte apoi colinda deasupra porţii deschise. Piţărăii intră pe sub ea în curte şi sunt încărcaţi de gospodar cu fructe, dulciuri şi colăcei.
La Stănceşti, piţărăii nu pleacă fără lăutari. Întocmai ca la o nuntă, vătaful poartă un steag împodobit cu ştergare şi batiste, cu un clopoţel în vârf. Steagul este jucat în ograda fiecărui gospodar. Apoi, vătaful apleacă steagul, lăutarii tac iar piţărăii merg mai departe. Tot aici, copiii satului privesc în dimineaţa de Ajun printre parii din preajma casei. Dacă văd o pasăre aleasă din tot păsăretul cunoscut pe aici este semn bun, iar de zăresc o cioară sau o coţofană este semn rău.
Câte doi vătafi din Baia-de-Fier ies din ceata piţărăilor şi intră în casa gospodarului să dea în grindă. Pe masă, ei găsesc o lingură cu grâu pusă pe un colac mare. Unul dintre vătafi ia în mână lingura şi rosteşte o urare de belşug, de sănătate şi la mulţi ani familiei colindate, după care aruncă grâul în tavanul casei.
Când se întorc din piţărăi, copiii de pe Valea Jaleşului lovesc cu colinda în spinarea vacilor în credinţa că acestea vor face viţei vărgaţi. Tot aici, sătenii care au copii morţi dau de pomană o colindă, un colac şi o lumânare aprinsă. Prin toate satele, în dimineaţa de Ajun, se mănâncă dovleac turcesc copt în sobă, să fii gras ca dovleacul.
La Racoţi, în ziua de piţărăi, se obişnuieşte să se mănânce nouă feluri de mâncare de post.
Băieţii de însurat din Preajba pleacă în piţărăi însoţiţi de muzicanţi. Ei colindă numai fetele de măritat. Acestea îi invită în casă, la ospăţ, oferindu-le prilejul să constate priceperea lor în arta culinară, dar şi acela de a admira zestrea fetei. Fiecare fată era jucată de drăguţul ei.
Dincolo, la marginea judeţului, sătenii din Polovragi pun în trăistuţa copiilor produse agricole, sare şi preparate din porc, în credinţa de a fi spor în casă în anul care stă să vină.
Se vede, s-a întors iar la noi iarna, dar îi lipseşte zăpada! Pe la ferestre strălucesc luminiţe multicolore. Ramura de brad înmiresmează casele. Prin depărtări de uliţi şi de vreme se aud venind cântece de stea, florile dalbe, vicleiul, pluguşorul. Cete de colindători poartă pe la porţi credinţa în frumos, în bine şi rodnicie pentru viaţă.
Cu ochii lipiţi de obrazul ferestrelor, copiii îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Ei ştiu că Moşul vine de departe, de foarte departe, tocmai din ţările albe, dinspre Polul Nord. Că sania Moşului este trasă de un cal alb şi şchiop şi aduce copiilor cuminţi jucării şi dulciuri.
Ningea odată ca-n poveşti afară, ningea frumos şi legendar! Irina nu-şi lua deloc ochii de la fereastra casei. În sobă, se-auzea când şi când murmurul focului cântând. Era cald şi bine. Fetiţa îl aştepta pe Moş Crăciun!
