Suntem pe sfârșitul unui an care, la fel ca precedenții doi, dorim să-l uităm cât mai repede. Cine credea că pandemia ne –a adus tot ce era mai rău, nu luase un calcul un nou război mondial. În cancelariile europene, tot mai corupte după cum o arată magistrații de pe alte meleaguri, războiul lui Putin a pus punct pandemiei, un motiv să credem că exagerările au avut legătură cu niscai contracte cu firmele farmaceologice. Revenind la ”operațiunea specială” a lui Putin, tocmai declarată război de fondator, înțelegem că finalul nu e prea aproape pentru că nu-l caută nimeni. Dacă de la președintele Biden nu sunt așteptări, vârsta înaintată și afacerile controversate ale fiului făcându-l prizonierul actorului în uniformă de camuflaj, liderii Uniunii Europene au o reacție stranie și, până acum, extrem de păguboasă pentru toate popoarele europene. Că este doar incompetență, că sunt ”sforile” lui Putin, că este corupție, am ajuns să fim fericiți cu ”Ciucă al nostru” față de nenorocirile de la Bruxelles. Nu credem c[ cineva se așteaptă ca Putin să fie omul rațional!
Ce ar trebui să înțelegem din faptul că un dement distruge Ucraina bucată cu bucată iar Europa și SUA pompează sume uriașe într-un regim care e mai aproape de Moscova ca apucături decât de Uniunea Europeană? Cum ar trebui să reacționăm ca oameni normali, fără tușele propagandei americane, când ucrainienii sunt lăsați să moară de frig și foame în timp ce prioritatea e doar războiul? De ce nimeni nu reacționează, de salutat aici reacția ministrului de Externe român Bogdan Aurescu, când drepturile minorităților din Ucraina-ale românilor-sunt călcate în picioare ? Și o a patra întrebare, fractură de logică a propagandei americane, dacă rușii din Ucraina îl condamnă pe Putin de ce se dă o lege a minorităților împotriva lor? Bineînțeles, toți avem nelămuriri, dar dacă statul român finanțează cu armament și neasumat Ucraina conducătorii vor trebui să răspundă în fața legii și a românilor!
2022 a fost un an prost și datorită abolirii unor drepturi democratice în Uniunea Europeană, zona cu cea mai largă libertate de expresie până acum. În timp ce state ca Ungaria sau Polonia sunt puse la index pentru că își apară interesele propri, Austria și Olanda blochează accesul României și Bulgariei la granițele libere UE pentru că pot și pentru că așa li s-a ordonat, poate de o țară care nu uită istoria ultimului secol. Cât de complicată a devenit situația într-o zonă care atragea tocmai prin opusul realității actuale! Și mai pot fi amintite și alte nenorociri care să nu ne amintească prea multe de acest an!
Așa cum știm însă și este în firea omenească, să fim optimiști pentru noul an că belele curg gârlă! Sănătate și mulți bani!