EXCLUSIV: Din tainele astronomiei, cu Marcel Jinca. Vine cu telescopul la Muzeul Județean Gorj, de Luna Mondială a Astronomiei și la Noaptea Muzeelor

Loading

Gorjeanul Marcel Jinca, coordonatorul Filialei Gorj a Societății Astronomice Române de Meteori (Astroclubul SARM Gorj) și pedagog al Liceului „Mihai Viteazul” Bumbești Jiu, povestește că s-a apucat de astronomie dintr-o greșeală, la vârsta de 14 ani, și că și-a construit prima lunetă din două lentile de ochelari și un tuberman. Acum a ajuns să-și dezvolte atât de mult pasiunea pentru astronomie, încât organizează evenimente cu public, participă la conferințe și festivaluri astronomice, calculează orbite ale unor corpuri cerești și scrie cărți de astronomie pentru publicul larg. Pentru că aprilie este Luna Mondială a Astronomiei, Marcel Jinca este invitat special al Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” la Programul de Educație Muzeală, orarul exact urmând să fie anunțat foarte curând, iar pe 18 mai va reveni, la Noaptea Muzeelor. El va aduce telescoape, cu care pot fi observate corpurile cerești (dacă cerul e senin), va participa la activitățile de educație muzeală, va prezenta proiecții video despre aștri, va organiza ateliere de construcții de machete și cadrane solare și va răspunde întrebărilor celor prezenți. Despre tainele astronomiei, dar și despre povestea astronomului amator Marcel Jinca aflați în interviul exclusiv care urmează.

Reporter: Care a fost primul tău contact cu astronomia și cum a devenit pasiunea ta?

Marcel Jinca: M-am apucat de astronomie dintr-o greșeală. Aveam 14 ani, când, din dorința de a descoperi informații despre fenomenul OZN (Obiecte Zburătoare Neidentificate, n.n.), neștiind că n-au nici o legătură OZN-ul cu astronomia, m-am abonat la bibliotecă și am împrumutat cărți de astronomie. Când am ajuns acasă și le-am deschis, nici urmă de OZN-uri. Erau cărți despre planete, stele, eclipse, comete, meteori și a fost scânteia care a făcut de așa natură să devin curios. Mi-am făcut un caiet de notițe și am început să-mi conspectez din fiecare cărticică.

R.: Cum ai ajuns de la teorie la practică?

M.J.: Mi-am făcut câteva schițe despre cum să-mi construiesc o lunetă, pentru că, pe vremea aia, în comerț nu era așa ceva. Primele încercări au fost din lentile de ochelari și un tuberman. „Cerul, o carte pentru toți”, scrisă de Matei Alexescu, era o carte doar pentru construcție de instrumente astronomice: lunete și telescoape. Asta se întâmpla prin 1982-1983. Construindu-mi prima lunetă, descoperirea trece la un alt nivel, de la a citi am ajuns la a vedea, la a observa.

R.: Și la ce te uitai pe cer cu acea lunetă?

M.J.: Luneta o aveam instalată pe un trepied de teodolit și mergeam în spatele blocului și mă uitam cu ea la Lună. E atracție să vezi relieful de pe satelitul nostru natural. Mă uitam la planete, am observat sateliții lui Jupiter, atmosfera lui Jupiter, cu benzi, calota polară de la nordul planetei Marte am văzut-o pentru prima oară, fazele planetei Venus, inelele lui Saturn. Am prins trecerea Cometei Halley, din 1986. Am și acum desenele și notițele pe care le-am făcut atunci.

R.: Care e diferența dintre lunetă și telescop?

M.J.: Luneta e construită cu lentile, deci obiectivul e o lentilă, în timp ce, la telescop, obiectivul constă dintr-o oglindă special șlefuită și argintată. Astfel, într-o lunetă, lumina trece prin lentile, în timp ce, în telescop, lumina este reflectată de cele două oglinzi din interiorul tubului optic. În ambele tipuri de construcție optică, imaginea spre care privim este mărită de un ocular la care, după caz, se atașează filtre speciale care nu lasă lumina să ajungă la ochi decât în măsura optimă, mai ales în cazul Soarelui.

R.: Deși a devenit o pasiune pentru tine, astronomia nu pare deloc ușoară, chiar și privită din afară. Cum ai reușit să răzbați?

M.J.: Când am avut greutăți în a nu înțelege anumite descrieri sau formule, am apelat, prin scrisori (așa se comunica pe vremea respectivă), la Observatorul Astronomic din Bacău. Matei Alexescu a fost unul dintre cei mai mari popularizatori de astronomie pentru publicul larg și i-am scris să mă ajute în calculul de efemeridă. În baza unor elemente, formule, cifre, poți să calculez orbita unei comete, de exemplu. Să știi traiectoria ei pe cer, să știi când revine în apropierea Soarelui. Atunci când am avut greutăți, i-am scris lui Matei Alexescu, cum spuneam, mi-a răspuns și a fost un punct de plecare în a mă face cunoscut și altor grupuri de astronomi amatori, de care nu știam. El a scris la Arad, la Astroclubul Galaxis. Cu apropiere spre vest, ei erau mult înaintea restului țării, pentru că primeau oglinzi, reviste și tot felul de materiale, își puteau cumpăra telescoape din Vest, pe când noi nu aveam posibilitatea. M-a recomandat la cei de la Arad. Ei, în 1991, m-au invitat la prima conferință a astronomilor amatori din România, de după 1989(când a picat Comunismul, n.n.). Aveam, pe atunci, 23 de ani.

R.: Când ai avut primul tău telescop?

M.J.: La conferința la care am fost invitat, am cunoscut astronomi amatori și profesioniști din țară. A fost momentul în care am trecut la un alt nivel al activității mele de amator. Când am plecat de acolo, cei de la Arad mi-au dat o oglindă de telescop, un ocular, o schiță, să mă duc la Gorj să-mi construiesc singur telescop. Cu telescopul ăla, în 1994, am văzut impactul cometei Shomaker-Levy 9, când a căzut pe Jupiter. Am urcat pe bloc, era miezul nopții.

R.: Dar se știa exact când are loc impactul?

M.J.: Da, corespondam între noi. Știam ziua, ora, locul unde va lovi. Întâlnind astronomi la Arad, am început să corespondăm între noi. Era în Ardeal o trupă de observatori cu telescoape serioase, care voiau să urmărească cometele și eu mă ocupam de calculul traseelor cometelor pe cer. Le calculam acasă… nopți pierdute, hârtie consumată, calculatoare, făceam un tabel cu coordonatele cometei pe cer și le bifam pe hartă, pe harta cerului. Ei nu făceau altceva decât s-o caute și îmi confirmau. Era o satisfacție pentru mine… nu pot să spun. Eu, cu telescopul ăsta mic, poate reușeam, poate nu reușeam, dar ei urmăreau când cometa era la mare, mare distanță de Soare, și numai cu telescoape puternice puteai să o vezi.

R.: Cum ai ajuns coordonatorul Astroclubului SARM Gorj?

M.J.: După anii ’90, au început să aibă loc, în țară, festivaluri de astronomie, conferințe, la care am fost și eu invitat, ca să îmi prezint activitatea. Undeva, după 2009, am înființat Astroclubul SARM Gorj, la Bumbești-Jiu, care este filiala județeană a Societății Astronomice Române de Meteori, pentru că Societatea nu avea filială la noi în județ. Am început să-mi prezint, deja, activitățile desfășurate în cadrul astroclubului: Luna Mondială a Astronomiei, activități pe la Școala Generală din Bumbești-Jiu, că acolo am început primii pași de popularizare a astronomiei. E o plăcere să-ți pui instrumentul la dispoziția publicului larg, să descoperim împreună frumusețile cerului. Oricine rămâne surprins când îi arăți pe Lună un crater care îi spui că are 1 km sau 2 km în diametru și omul înțelege ce înseamnă distanța și dimensiunea… să vadă la distanța aia. Să vadă inelele lui Saturn, atmosfera lui Jupiter… În fiecare an organizez Luna Mondială a Astronomiei.

R.: Cum ai început să scrii cărți de astronomie?

M.J.: În afară de partea de observații și de a împărtăși din cunoștințele mele, sau despre frumusețea cerului, publicului larg, în 2013 am luat hotărârea să public un anuar astronomic pentru publicul larg și pentru astronomii care vor să aibă la-ndemână o carte din care să știe toate fenomenele astronomice care vor avea loc în anul care urmează: eclipse, comete care devin vizibile, fazele lunii, mersul aparent al planetelor din Sistemul Solar pe cer, perioadele de vizibilitate. Toate sunt vizibile cu instrumente. Cu ochiul liber putem vedea doar patru planete, Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Prin telescop, pe toate șapte. Acela a fost începutul, apoi au urmat și alte cărți.

R.: Cu ochiul liber vedem planetele ca pe niște punctulețe…

M.J.: Da, în timp ce, cu telescopul, vezi detalii de pe disc. Vezi fazele lui Venus, detalii de pe planeta Marte, planeta care e chiar roșie, așa cum i se spune. Se văd detalii din atmosfera lui Jupiter, benzile cauzate de furtuni puternice din atmosfera lui, sateliții, inelele lui Saturn, sateliții lui Saturn, până la cele mai îndepărtate, Uranus și Neptun, care se văd foarte, foarte frumos, un verde smarald, spre albăstrui.

R.: Ce se poate vedea ziua pe cer și ce se poate vedea noaptea, cu telescopul?

M.J.: Ziua putem vedea în primul rând Soarele și activitatea de pe Soare. Dacă sunt pete solare se văd foarte frumos. Ne putem uita la Soare fără să ne fie afectați ochii, pentru că se folosește un filtru special, care reține 99,9% din radiații, căldură și lumină. Observațiile sunt sigure, nu afectează ochiul. Luna se poate vedea ziua pe cer, doar în anumite perioade, iar ca planete, Venus, dacă este suficient de departe de Soare. Noaptea, trecem la alt nivel. Vedem Luna, atunci când se vede seara și noaptea, restul planetelor, și sute, chiar și mii de obiecte, care mai de care mai interesante.

R.: Cum se văd stelele?

M.J.: Dacă cu ochiul liber privim spre o stea și ni se pare că vedem un punctuleț alb, stelele sunt, cele mai multe, de fapt, colorate. Cei care au vederea ageră pot, cu ușurință, să deosebească culorile. Unele sunt albe, altele sunt albăstrui, unele sunt roșii, altele portocalii. O dată privite prin telescop, să zicem, o stea singulară, pe care ochiul o vede ca un singur punct, poți să descoperi că, lângă aceasta, mai e încă o steluță. Se numește stea dublă. Și combinațiile de culori sunt care mai de care mai interesante, la contrast mă refer. Sunt stele gigant, portocalii sau roșii, care au în jurul lor o steluță albastră, sau de un verde albăstrui. Sau, sunt combinații de culoare roșu – galben, roșu – portocaliu, alb – galben, e ceva impresionant. Poți să vezi nori de gaze, care se numesc nebuloase. Poți să vezi rămășițe ale exploziilor unor stele, care și ele se numesc nebuloase.

R.: Meteoriți?

M.J.: Atenție, trebuie precizată diferența, pentru că există meteori și meteoriți! Fenomenul meteoric e următorul: ceea ce vedem, acea dâră rapidă de lumină pe cer, se numește meteor. În schimb, bucata de rocă ce e suficient de mare și de dură, care intră în atmosferă, se aprinde, face dâra de lumină pe cer, dar nu reușește să ardă definitiv și cade pe Pământ se numește meteorit. Deci o bucată de rocă, pe care o ținem în mână, de exemplu, căzută din spațiu, se numește meteorit, în timp ce meteorul este bucata de rocă ce se aprinde în contact cu atmosfera Pământului, luminează, face acea dâră de lumină pe cer, dar arde total în atmosferă, se dezintegrează total, nu apucă să ajungă pe Pământ.

R.: Dar Perseidele ce sunt?

M.J.: E un radiant meteoric. În afară de perseide mai sunt radianți cu diverse denumiri: Liridele, Orionidele, Geminidele, Leonidele și alte denumiri. Ce e cu acești curenți meteorici care provoacă așa-numitele „ploi de stele”? De fapt, e impropriu spus, pentru că nu cad stelele pe noi. În drumul ei prin Sistemul Solar, o cometă, în momentul când se apropie de Soare, începe să piardă din materialul din care e compusă. În primul rând gazele, care sunt vizibile – coada și apoi se desprind, din ea, bucăți de rocă, gheață, din ceea ce e ea compusă. Ei bine, aceste rămășițe rămân undeva, pe traiectoria ei, în urmă. Dacă planul orbitei cometei respective intersectează la un moment dat orbita Pământului, rămășițele alea care rămân după cometă intră în atmosfera Pământului. Și atunci avem acele „ploi de stele”, cum li se spune. Perseidele se numesc așa, pentru că acea „ploaie de stele”, meteorii, de fapt, care vin spre noi, se proiectează în dreptul constelației Perseu. Orionidele, la fel, sunt rămășițe ale unei comete, care apar în dreptul constelației Orion. Leonidele, rămășițe ale unei comete care se proiectează în dreptul constelației Leo, sau Leul. Iar faptul că vin din același loc, e acel fenomen de perspectivă. Îți fac impresia că vin dintr-un singur punct și se împrăștie pe cer, în toate părțile.

R.: Deci, diferența dintre meteor și cometă care e? Ce e, de fapt, cometa?

M.J.: Meteorul este o consecință a existenței cometelor. Deci, ceea ce se desprinde dintr-o cometă, plutește în spațiu și intră în atmosferă e meteor. La fel de bine, meteorii pot fi bucăți de rocă ce călătoresc aiurea prin Univers și, la un moment dat, se apropie de Pământ, iar atracția gravitațională face să intre în atmosfera Pământului, să se aprindă din cauza frecării cu aerul și să vină spre noi. Cât despre cometă, situația e alta. O dată format Sistemul Solar, din steaua numită Soare și opt planete, cum e cazul sistemului nostru solar, după ce materialul (norul de gaz și praf primordial) s-a răcit și a dat formă planetelor, restul rămas din norul de gaz și praf, de la început, de dinaintea formării Sistemului Solar rămânând undeva departe de Soare (unde temperatura este aproape de zero absolut), n-a reușit să se coaguleze ca o planetă și au rămas milioane – miliarde de bucăți de rocă. Undele dintre ele devin comete.

R.: Deci cometele nu sunt incandescente…

M.J.: Nu, sunt reci. Nu se văd și, tocmai de aceea, apariția unei comete e un fenomen deosebit. Pentru că, în funcție de poziția lor în Sistemul Solar și, în primul rând, datorită lui Jupiter și Saturn, care sunt planetele gigant, cele două planete fac cumva ca, la un anumit moment, să poată să atragă, de la marginile Sistemului Solar, unele bucăți de rocă, ce, până la un anumit moment, nu știi că există. Ei bine, bucata aia de rocă și gheață, rece, care vine de la marginea Sistemului Solar, în momentul când se apropie de Soare se încălzește și devine luminoasă, pentru că e și luminată de Soare. Atunci, gazele care se formează lasă în urmă o coadă și așa apare o cometă. Adică obiectul se încălzește atât de tare de la Soare, încât gheața din componența acestuia trece direct în stare gazoasă și așa apare coada unei comete, precum și cometa în sine. Are câteva sute de grade temperatură, pentru că s-a apropiat foarte mult de Soare. Deci nu e incandescentă de la sine, ci e încălzită și luminată de Soare, cât timp se află în apropierea lui. Ocolește Soarele, iar o dată îndepărtându-se de el, ducându-se înapoi, spre marginea Sistemului Solar, gazele se răcesc și coada dispare. Corpul cometei, care are undeva între 3 și 20 km diametru, , nu mai e iluminat și nu se mai vede. Ajunge în punctul cel mai îndepărtat de Soare, iar peste câțiva ani, sau zeci de ani, urmându-și orbita, se întoarce în apropierea Soarelui, iar începe să se topească, iar apare coada, apoi iar dispare, când se îndepărtează și tot așa. Cometa Halley a fost descoperită încă din Antichitate, când nu exista noțiunea de cometă. Scrierile au rămas de atunci despre ea.

R.: Despre comete se zicea că sunt șerpii de foc de pe cer, de altfel.

M.J.: Da, fiecare civilizație avea anumite interpretări despre ceea ce se petrece sus. De ce cometa se numește Halley? Pentru că astronomul englez Edmund Halley a fost cel care, studiind însemnările făcute de-a lungul timpului (cea mai veche datând din 760 e.n.), a putut să facă o corelare între datele calendaristice și a observat că apariția respectivei comete se întâmplă o dată la 76 de ani. În lumea astronomiei există o regulă. Atunci când cineva descoperă o cometă, aceasta îi va purta numele. Deci, cometele sunt obiecte cerești a căror poziție este precis determinată. Se știe exact ziua și ora când e cel mai aproape de Soare și unde se află în orice moment, pe traiectoria sa.

R.: Spre deosebire de meteor, care scapă din coada cometei și o ia razna.

M.J.: Da, meteorul nu știi când apare și de unde. Nu știi dacă rămâne meteor și arde în atmosferă, sau nu apucă să ardă și cade pe Pământ, transformându-se în meteorit. E un reziduu din coada cometei.

R.: În lunile aprilie și mai vei avea activități cu publicul la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. În ce vor consta?

M.J.: Da. În luna aprilie am fost invitat să fac activități în cadrul Programului de Educație Muzeală, pentru a celebra, împreună, Luna Mondială a Astronomiei, iar pe 18 mai voi face activități în cadrul Nopții Muzeelor. Vom avea proiecții video despre corpuri cerești, construcții de machete, cadran solar și, dacă cerul va fi senin, vom face observații ale corpurilor cerești vizibile la acel moment, atât pe timp de zi, (în luna aprilie, la programul de Educația Muzeală), cât și pe timp de noapte, (în luna mai, la Noaptea Muzeelor).

Despre Astroclubul SARM Gorj

Astroclubul SARM Gorj a luat ființă la data de 24 aprilie 2009, ca filială a SOCIETĂȚII ASTRONOMICE ROMÂNE DE METEORI (SARM) și își desfășoară activitatea în direcţia educației nonformale, a derulării de activităţi cultural-educative și de popularizare a astronomiei, a ştiinţelor în general, prin proiecte locale.

În privința colaborării cu diverse entități, Astroclubul SARM Gorj își propune:

– promovarea astronomiei și educației prin astronomie în rândul elevilor și tinerilor;
– derularea de programe de educație nonformală în rândul tineretului;
– stimularea creativității în exprimare și analizarea observațiilor științifice și practice;
– stimularea și apropierea elevilor și tinerilor de științele practice, precum: matematica, fizica, chimia, geografia și astronomia;
– formarea elevilor și tinerilor pentru rolul de receptori ai fenomenelor naturale și astronomice (să învețe să observe).

Activități desfășurate anual de Astroclubul SARM Gorj, în școli și licee din Gorj:

– Proiectul Eratostene;

– Activități în cadrul evenimentului global de sensibilizare propus de Uniunea Astronomică Internațională numit ”Women and Girls in Astronomy”/ ”Fete și femei în astronomie”;

– 100 Ore de Astronomie;

– Ziua Astronomiei în Școli;

– Luna Mondială a Astronomiei / Global Astronomy Month (GAM) – este un program de celebrare a astronomiei la nivel global, inițiat de organizația internațională „Astronomi Fără Frontiere” (Astronomers Without Borders – AWB), din dorința de a duce mai departe moștenirea extraordinară dobândită în Anul Internațional al Astronomiei 2009;

– Școala de Vară de Astronomie ”CU OCHII SPRE CER” , care se desfășoară anual la Liceul ”Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu.

One Comment on “EXCLUSIV: Din tainele astronomiei, cu Marcel Jinca. Vine cu telescopul la Muzeul Județean Gorj, de Luna Mondială a Astronomiei și la Noaptea Muzeelor”

  1. Este fascinant sa citesc despre povestea si pasiunea lui Marcel Jinca pentru astronomie. Am fost impresionat de felul in care s-a apucat de acest domeniu dintr-o greseala, dar apoi si-a dezvoltat atat de mult pasiunea incat a ajuns sa organizeze evenimente si sa scrie carti de astronomie. Este de admirat ca isi construieste propriile instrumente, demonstrand un nivel inalt de ingeniozitate si dedicare pentru acest domeniu. Sunt foarte curios sa il intreb despre astrofotografie si despre proiectele sale viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *