Este 2024 anul marilor alegeri?

Loading

Se pare că am intrat într-un an care va marca istoria mondială printr-o premieră greu de egalat,  circa 4, 2 miliarde de locuitori ai planetei dintr-un total de 8,2 miliarde de trăitori pe Terra sunt chemați la urne. România are și ea parte de o premieră absolută, patru tipuri de scrutinuri diferite ce vor fi organizate pe parcusul anului 2024. Potrivit profesorului Radu Carp de la Universitatea din București, vor avea loc alegeri în 76 de ţări,  doar 43 sunt democraţii în adevăratul sens al cuvântului. Dintre aceste 43, 27 sunt membre ale Uniunii Europene unde vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. În afara UE, vor avea loc alegeri democratice în doar 16 democraţii, dintre care cele mai importante sunt SUA şi Marea Britanie. O concluzie matematică, peste jumătate din jumătatea planetei votează cam degeaba, de exemplu Rusia.

Revenind la România și la anul electoral pe care-l presupunem agitat, lucrurile par să fie mai simple decât s-ar cuveni într-un an cu alegeri la toate nivelurile. Având în vedere organizarea sistemului politic românesc, cine are primarii va avea și Parlamentul și Președinția, cu mențiunea că o mână de ajutor poate să dea și STS-ul, tot a contrazis toate regulile sociologice la ultimele scrutine prezidențiale. În asemenea condiții, mai are rost să mergem la vot,  chiar și de mai multe ori, în acest an? Nu e mai simplu să rămână actualii guvernanți, pentru că ei au majoritatea primarilor, și să nu mai cheltuim o groază de bani? Desigur, sunt niște interogații care nu fac decât să sublinieze fragilitatea democratică a sistemului politic românesc. Primarii câștigă alegerile fără majoritate și își propulsează reprezentanții la nivel de Parlament pe o majoritate a celor veniți la vot care, probabil, nu va depăși jumătatea populației cu drept de vot. O să ne conducă, ca și până acum, o coaliție votată de un sfert dintre românii cu drept de vot, democratic dar nu și reprezentativ.

Aceste lucruri sunt cunoscute și acceptate în ”marea democrație” din Uniunea Europeană, acolo unde teama de suveraniști și  extremiști, este intenționată delimitarea, poate produce derapaje. Se consideră, putem să bănuim, că ”popularii” sau ”socialiștii” sunt acceptabili și la limita reprezentativității. Părerea mea este că marea democrație  europeană se joacă cu focul iar prăbușirea nivelului de trai din țările dezvoltate face orice posibil. Vedem în SUA, lucrurile nu stau mai bine nici în Europa, sprijinul pentru război este tot mai redus în pofida unor eforturi de manipulare de neimaginat până în prezent. Dacă criza ucraineană nu se sfârșește, specialiștii spun că asta se va întâmpla abia după tranșarea alegerilor prezidențiale americane, în Europa orice e posibil în iunie. Și după aceea, Dumnezeu cu mila!

Cu siguranță, anul 2024 ne va pune la grea încercare deoarece lucrurile nu mai sunt la fel de clare ca în trecut, prețul pentru democrație pare să fie tot mai scump!