Dialogul social este o componentă unică şi indispensabilă a modelului social, cu o bază clar definită în Tratatul Comunităţilor Europene. Acesta se referă la discuţiile, consultările, negocierile şi asocierile întreprinse de organizaţiile sociale partenere, reprezentând cele două laturi ale industriei (patronatele şi sindicatele).
Conceptul de “dialog social” reflectă trecerea de la o cultură de conflict la o cultură de parteneriat şi luarea în considerare a intereselor comune ale partenerilor sociali implicaţi în cadrul unui proces mai larg de “concertare socială”. În accepţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, dialogul social instituit prin Tratatul de la Roma, este procesul de informare şi consultare continuă între organizaţiile sindicale şi patronale, cu scopul de a ajunge la înţelegeri în ceea ce priveşte controlul anumitor variabile economice şi sociale, atât la nivel macroeconomic cât şi microeconomic.
Dintre toate formele dialogului social, cel tripartit este considerat a fi cel mai important. Acesta reprezintă o modalitate concretă de exercitare a democraţiei economice şi sociale, având ca participanţi salariaţii, reprezentaţi de regulă de sindicate, patronatul şi guvernul. Instrument al dialogului social, tripartitismul a fost consacrat ca principiu de către Organizaţia Internaţională a Muncii, încă de la înfiinţarea acesteia. În scopul realizării dialogului social dintre guvern, sindicate şi patronat au fost create organisme tripartite cum sunt Consiliul Economic şi Social sau Comisiile consultative de dialog social. Tripartitismul este rezultatul transferării principiului libertăţii pluralismului şi cooperării în luarea deciziilor. El se aplică şi raporturilor care există între autorităţile administraţiei publice şi reprezentanţii angajaţilor şi angajatorilor. Edificarea unui sistem de relaţii între autorităţile administraţiei publice şi reprezentanţii angajaţilor şi angajatorilor este un proces de lungă durată şi dificil în acelaşi timp, dar care include organizaţiile salariaţilor şi ale patronilor în procesul consultării în actul de luare a deciziilor, ceea ce duce în mod clar la descreşterea puterii şi dimensiunii conflictelor, de altfel inevitabile şi normale într-o economie de piaţă.
În România, instituţia dialogului social traversează o perioadă mai delicată, întrucât cele cinci mari confederaţii sindicale româneşti (Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian) au hotărât să se suspende, pe perioadă nedeterminată, din toate comisiile de dialog social şi din Consiliul Economic şi Social (CES), nemulţumiţi de prevederile legale privind dreptul la negocieri colective.
Într-o atare situaţie, Guvernul român împreună cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale au datoria de a găsi soluţii pentru deblocarea comunicării cu sindicatele şi patronatele. Guvernul trebuie să îşi îndeplinească angajamentele luate şi să vegheze la respectarea democraţiei, iar dialogul social tripartit este una din piesele de bază ale mecanismului acesteia. În lipsa lui, evoluţia socială şi economică riscă să se desfăşoare conflictual, cu convulsii şi crize.
Crearea unui sistem consolidat de dialog social, adaptabil şi integrat în procesul de elaborare şi implementare a politicilor comunitare, trebuie să reprezinte o prioritate pentru evoluţia viitoare a României. Promovarea dialogului social rămâne un obiectiv strategic, care trebuie susţinut cu toate mijloacele adecvate, concomitent cu utilizarea sa ca instrument de stabilitate şi dezvoltare.
