De ce este sabotat CEO?

Loading

Toate guvernările de după 1990 au încercat să ne convingă, cu dovezi indubitabile, că statul nu poate administra nimic eficient şi poate că aşa este în cele mai multe din cazuri. Au existat şi există, din nefericire, anormal de multe cazuri când guvernanţii iau decizii eronate pentru economie, că de ţară s-a convins toată lumea de vreme ce mergem tot pe schimbare. Guvernul este o calamitate pentru interesele economice ale României, altfel ministrul Constantin Niţă ar pleca din el în momentul când Complexul Energetic Oltenia nu este lăsat să dea un minim de 500 MW în sistem cu prevede legea.
Dar Niţă şi alţii contribuie din prostie sau din interes la actualele probleme pe care le are CEO. Este clar că actuala conducere CEO şi primul ministru vor ca CEO să rămână pe plus şi să nu se privatizeze majoritar, doar că ministrul Niţă are altă agendă şi alte interese, de aici boicotarea în forţă a  mineritului şi energeticii din Oltenia. Poate că ministrul braşovean a făcut şi planul banilor câştigaţi din comisionul de privatizare, aşa cum au făcut la vremea lor un Miron Mitrea sau Dan Ion Popescu.
Desigur, Victor Ponta e gorjean, măcar prin adopţie,  şi ştie ce ar urma unei privatizări fără cap, măcar prin prisma locurilor de muncă din Gorj. Ca o comparaţie, Constantin Niţă a avut grijă ca la Braşov să dispară tot ce era de stat. Poate că percepţia noastră e greşită şi un patron ar fi mai bun decât Laurenţiu Ciurel şi echipa lui, chiar suntem convinşi de acest adevăr, dar în CEO nu ar mai fi 19 000 de oameni, poate doar jumătate. Firmele sindicatelor şi ale prestatorilor deja s-au închis şi va fi şi mai rău. Am vorbit doar  de consecinţe, profitul va fi unul foarte mare pentru viitorul patron, suficient ca să corupă pe cine şi cum trebuie.
Dar noi suntem ţara în care asemenea lucruri nu se întâmplă. Averile strânse din politică sunt rodul trudei de dimineaţa până seara pentru interesele acestei ţări. În România nu se ia şpagă iar afacerile cu statul nu există. Şi multe altele…că sperăm că nu credeţi chiar tot ce vi se oferă în media pe post de informaţie.