Să recunoaştem că o asemenea întrebare ne frământă pe toţi cei care locuim pe aceste meleaguri şi, teoretic, ar trebui să fie preocuparea de căpătâi a autorităţilor în aceste vremuri. Din nefericire, tot ce îţi pot oferi autorităţile de pe la noi, alese sau numite, sunt hârtii fără valoare din care aflăm că vom avea un viitor măreţ cu turismul, agricultura eco şi alte lucruri comune. Am putea spune, de exemplu, că gorjenii trăiesc sublim prezentul şi se gândesc la un viitor măreţ cu energetica şi mineritul.
Revin foarte des cu acest subiect pentru că o să vedeţi că de o strategie de dezvoltare adevărată a judeţului se leagă toate. Dacă cineva ar decide că peste zece ani ne vom întoarce la industria care am pierdut-o, cum ne promitea demagogic D.D. în campania electorală, liceele noastre şi-ar adapta oferta şcolară în această direcţie şi am avea specialiştii necesari. La acest moment, presupunând că mineritul şi energetica o vor mai duce câteva decenii, am putea avea o problemă şi aici pentru că învăţământul specific a ajuns la cel mai redus nivel.
România nu ştie la acest moment încotro se îndreaptă, Gorjul cu atât mai puţin, deşi salarizăm prin instituţiile bugetare o armată întreagă care teoretic cu asta s-ar ocupa. A trecut timpul în care se mergea în dorul lelii, ca în cazul primilor ani după Revoluţie, trebuie să ştim ce vrem pentru a ne concentra puţinele resurse. E bine că la nivel cultural intrăm în Europa, cel puţin Gorjul, dar trebuie să mai producem şi noi ceva. Ne concentrăm pe aducerea în ţară a osemintelor lui Brâncuşi, de parcă de asta ar depinde viitorul nostru, dar nu ştim să valorificăm această imagine, a se vedea jalnicul magazin din parc.
La Gorj, poate mai mult decât în alte ţări, aşteptăm parcă să pice para mălăiaţă. Cu o investiţie PIRELLI la Sadu şi cu o eventuală investiţie chineză la Rovinari, am terminat cam tot ce ne-au adus străinii. Dacă nu ne ajutăm noi, măcar cu ceva proiecte cu finanţare europeană făcute pe bune, viitorul va fi foarte sumbru!