Primul clopoțel din noul an școlar a sunat și în comuna Bălești. Circa 500 de elevi și preșcolari au răspuns prezent în prima zi de școală la Ceauru, Bălești și Cornești. Invitații manifestărilor-alături de elevi, părinți și cadre didactice-primarul comunei Bălești, Mădălin Ion Ungureanu, inspectorul școlar Luminița Mili Popescu și șeful Postului de Poliție Bălești, Dănuț Viorel Ciulavu, Nu au lipsit reprezentanții parohiilor bisericești locale.
Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești este una dintre cele mai importante instituții școlare de acest tip din județ. În anul școlar 2023-2024 va funcționa cu șase structuri, dintre care patru grădinițe. Așa cum a anunțat și cu acest prilej primarul localității, Mădălin Ion Ungureanu, în acest an demarează lucrările la o creșă și o grădiniță cu program prelungit după ce zestrea urbanistică a școlilor a crescut constant în ultimii ani.
Elevilor din comună le-a fost prezentat Mesajul doamnei inspector școlar geneal al I.Ș.J. Gorj, prof. dr. Marcela Mrejeru, pentru începerea anului școlar 2023 – 2024, text pe care îl redăm și noi mai jos:
”În această toamnă, unitățile de învățământ din județul Gorj își deschid porțile pentru a-și primi elevii. Fiecare septembrie înseamnă emoție, încredere, speranță pentru elevi, profesori, părinți și bunici.
Pentru elevi, zilele însorite de vară au trecut, dar amintirea acestora este înseninată de momentul începerii unui nou an școlar, moment pe care fiecare îl trăiește în felul său unic. Este o nouă etapă a vieții, importantă pentru formarea profesională și personală. Tehnologia educațională s-a schimbat, dar emoțiile legate de întoarcerea la școală sunt în fiecare an aceleași.
Pentru oamenii de la catedră, începutul anului școlar înseamnă o nouă generație de elevi, căreia îi vor veghea formarea profesională și umană cu sinceritate, încredere și cu speranța că toate lucrurile transmise cu profesionalism vor avea ecou în sufletele și în mințile copiilor și adolescenților.
Începutul anului școlar 2023-2024 este un moment plin de provocări. Învățământul românesc trece prin schimbări semnificative, care vor aduce, cu siguranță, o transformare în bine. Este important să cunoaștem realitățile școlii, să acționăm pentru binele ei, cu responsabilitate și devotament. Doar printr-o colaborare continuă noi toți, profesori, elevi, părinți și autorități locale vom reuși să avem un învățământ de calitate. Pentru că ,,Un copil, un profesor, un stilou, o carte pot schimba lumea.’’(Malala Yousafzai)
Fie ca acest nou an școlar să fie extraordinar pentru noi toți, cu împliniri școlare și profesionale!”