Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Zori de april

Zori de april

Submitted by on 14 April 2017articol citit de 312 ori | No Comment

Sporeşte lumina peste vârf de măguri. Şopteşte valea-n val blând de izvor. Boare de vânt lin coboară din coastă. Cea dintâi dimineaţă de april susură-n triluri de privighetori. Tresare primăvara prin crânguri şi colnice. Mângâietor şi cald, soarele se înalţă peste ramuri dezmeticite din crugul iernii. Frunze fragede şi muguri descătuşaţi dezmiardă arborii într-un tăcut şi tainic spectacol al înfrunzirii. Se-ntemeiază iarăşi codrul, verdele cuprinde încet-încet totul. Şi pădurile! Şi lăstărişurile! Şi luminişurile! Şi poienile! Devine universal şi aprinde speranţa germinării în inimile tuturor.

A coborât anotimpul reînvierii în satele Gorjului

A coborât anotimpul reînvierii în satele Gorjului

Satul curge alene, casă cu casă, pe lângă brâu de dealuri, lăsând liberă Câmpia Soarelui, să adune turmele de oi şi cirezile de vite în floarea şi verdele suprem al firului de iarbă. Să vină verile să contopească miresmele fâneţelor şi să răspândească prin larg de zare cântec de coasă ivit din osteneala cosaşilor rămaşi încă acasă. Şi la Padeş au început să se rărească bărbaţii care stăpânesc meşteşugul fânului. Ei vor ieşi discret din jocul obişnuinţelor rustice şi vor rămâne poate într-o ilustrată agăţată pe peretele odăii bune din casă, ori în vreo filă de poveste cu cosaşii de odinioară. Locul lor va fi preluat de fermierul modern, dotat cu întregul arsenal al tehnologiilor timpului.
Şiruri de case urcă văile protejate de pâlcuri de pomi înfloriţi. Aprilie a nins cu flori toate casele, înmiresmând aerul crud al dimineţilor şi trezind la cules de nectar oştirile de albine din stupi. Pe pieptul padinei cu fagi aflaţi în înfrunzire, cireşii sălbatici şi-au pus pe creştet cununi albe, de mirese. A în florit şi cireşul înalt din prispa dealului. Ramurile lui albe se deschid cu măreţie şi solemnitate peste cerul clar şi albastru al dimineţii. Şi vişinul a înflorit! Şi prunul! Părul a înflorit şi el! Mărul mai aşteaptă niţel şi-şi va deschide la rându-i raiul inflorescenţelor rozacee din ramuri. Prin grădini te-mbie parfum de zambile şi narcise înveşmântate-n straie primăvăratice de alb, galben şi roşu. Au crescut mugurii de liliac. În curând incintele caselor se vor împodobi cu buchetele violacee ale acestei flori fermecătoare.
Neica Mihalache a ieşit în grădină să îngroape boabele de porumb rămase pe arătură. A netezit ogorul tot cu caii şi plugul, ca pe vremuri. Este încrezător în polima unui an bun pentru recolte. A pus de toate în răzorul dintre pâraie, mai lângă casă. A trecut bine de optzeci de ani şi nu are astâmpăr faţă de lucrul pământului. Să aibă el mulţumirea că din mâna lui au crescut fasolea, ceapa usturoiul şi câte alte legume de peste an. Încearcă mereu rostul gliei, se odihneşte muncind, astă treabă îl ţine în viaţă. Tatăl lui a răposat la nouăzeci de ani! Moş Mihalache ştie să străbată timpul!
Deîndată ia dealul la picior, să ajungă sus, în culmea mică, să vadă cum îi merge viei! A săpat-o alaltăieri cu opt femei. S-a bucurat că a mai găsit mână de lucru pe valea lui. Păşii săi ocolesc pe drumul şerpuitor în panta abruptă. Rămurişul de pădurice răsună de concertul păsărilor. S-au oprit la cuib mierlele. E mult mister în jocul lor melodios. Par gureşe, cântecul lor mlădiază trăirile bătrânului. I se par sprintene păsările. Va mai trece pe aici, să vadă cum îşi cresc puii. Aşteaptă să cânte cucul, nu l-a auzit încă. În această primăvară, regele cântătoarelor întârzie să-şi prezinte partitura glasului său unic.
Priveşte din înalt de culme satul aflat în sărbătoarea primăverii. Nu mai zăreşte departe, l-au cam lăsat ochii. Deschide încetişor poarta de la vie, simte că uluca stă să cadă. Nu mai găseşte oameni să ridice gard nou. Şi conacul a îmbătrânit! Cad pereţii, nu crede că-l va mai repara cineva. Copiii s-au dus în lume, cu treburile lor! A plecat frumos via, e viguroasă căpuşa, dar bătrânului îi este teamă de brumele rebele. Şi e îngrijorat de viitorul viei. Nu crede că urmaşii vor mai ţine de ea.
Moş Mihalache coboară uşor povârnişul. Pare îngândurat de trebuinţe, dar e liniştit în astâmpărul zorilor frumoşi de april. E mulţumit de pornirea primăverii. Aşteaptă căldura, să întărească şi să înstăpânească viaţa naturii. Să cânte cucul, codrul să răsune!

Comments are closed.