Președinte nou la PD-L Gorj

Loading

Singurul parlamentar PD-L de Gorj, Ion Cupă, a fost numit, zilele trecute, președinte interimar al organizației județene de forurile superioare, după ce fostul președinte și fost senator Ion Rușeț, și-a prezentat demisia. Deși președintele partidului, Vasile Blaga, a afirmat că Rușeț pleacă pentru că nu poate fi și cu funcție la partid și la sindicatele miniere în același timp, ex-liderul PD-L Gorj a recunoscut că a făcut asta pentru a-și asuma eșecul din alegeri.

Deși spunea că nu va conduce organizația dacă nu are cu cine, Ion Cupă numit interimar la PD-L Gorj
Deși spunea că nu va conduce organizația dacă nu are cu cine, Ion Cupă numit interimar la PD-L Gorj

Deputatul Ion Cupă a fost numit președinte al PD-L Gorj pe 15 ianuarie 2013, după ce, cu o zi mai devreme, Ion Roșeț și-a înaintat demisia de la conducerea organizației județene, în cadrul Biroului Permanent al PDL organizat zilele trecute la Bucureşti. Acesta din urmă a anunţat că va renunţa şi la funcţia deţinută la nivelul organizaţiei centrale, cea de secretar executiv, el dorind să rămână în activitatea sindicală.
Acesta susţine că şi-a asumat eşecul politic de anul trecut, dat de rezultatele proaste obținute de organizația pe care a condus-o la alegerile locale şi parlamentare, fiind moral să demisioneze din funcţie dar a declarat că, totuşi, va rămâne membru al partidului.
Contrar celor spuse de Rușeț, președintele PD-L la nivel național, Vasile Blaga, a declarat că fostl șef al partidului de la organizația din Gorj și-ar fi dat demisia doar pentru că a ales să se întoarcă la lupta sindicală, pe postul de prim-vicepreședinte al Federației Naționale Mine Energie și că, astfel, ar fi devenit incompatibil.

Urmează alegerile

Președintele interimar al PD-L Gorj, Ion Cupă, are sarcina ca, până pe 25 ianuari e 2013, să întrunească Comisia de Organizare și Desfășurarea a Alegerilor Interne, urmând ca președintele să fie ales prin vot. Inițial, acesta a declarat că este dispus să conducă filiala, cu condiția să aibă cu cine, dar a acceptat să facă asta în regim de interimat. Printre numele vehiculate că ar putea prelua conducerea organizației s-au mai aflat Dan Vâlceanu, Ion Fugaru și Liviu Cotojman, dar cel ales de conducerea centrală a fost Cupă, acesta fiind îndreptățit de rezultatul la alegerile parlamentare.