Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Pedagogie muzeală

Pedagogie muzeală

Submitted by on 24 November 2010articol citit de 2,300 ori | No Comment

Pedagogia muzeală este un concept relativ nou cu valenţe intrinseci şi extrinseci, extinderea unei relaţii cauză-efect în funcţie de adresabilitatea sa, către cei direct şi respectiv ocazional implicaţi (personalul muzeal sau vizitatorii). Sub aspectul aparenţei, publicul general, încă prezintă acea obişnuinţă de a gândi, odată cu muzeul –  un loc unde timpul a îngheţat, asociind aproape involuntar o notă de rigiditate, dar care până la urmă are drept cauze modalităţile de expunere şi mai ales de prezentare (aceasta din urmă ar trebui să aibă cel puţin aspectul comunicării).

Mitzura Arghezi prezinta Muzeul Memorial Tudor Arghezi unor elevi din Targu Carbunesti

Mitzura Arghezi prezinta Muzeul Memorial Tudor Arghezi unor elevi din Targu Carbunesti

Conceptul de pedagogie muzeală provine din necesitatea de a atrage publicul, în condiţiile disocierii de un sistem impus, când vizitarea nu era întotdeauna o opţiune atât din punct de vedere organizatoric cât şi ca ofertă a pieţei, iar modul de prezentare, unitar, era axat pe exaltarea unor valori sau mituri naţionale şi mai ales a reprezentărilor perioadei respective.
Caracterul intrinsec al pedagogiei muzeale se referă în principal la modul de organizare şi exploatare ştiinţifică ce poate fi mai mult sau mai puţin riguros, cu toate efectele care i se atribuie şi a căror constatare se face doar în timp şi de cele mai multe ori când este prea târziu.
În ceea ce priveşte latura sa extrinsecă, deşi nu se poate face o delimitare netă întrucât există o relaţionare ambivalentă, sunt mai multe lucruri care trebuie precizate. Astfel, pe de o parte, ca urmare a aspectului unitar impus, muzeele surmontează greu handicapul istoric (pe multiple paliere, mai ales cel conceptual) într-o perioadă în care informaţia este abundentă şi ieftină. Muzeele pot câştiga doar la capitolul calitate. Pe de altă parte, tocmai ca urmare a teoretizării istoriei planează pericolul de a cădea în extrema negării totale. Aşadar teza demitizării istoriei nu poate fi folositoare mai mult decât ca o ipoteză de lucru. Exacerbarea şi generalizarea sa pot fi chiar periculoase. În astfel de condiţii punctele muzeale de tipul muzeelor memoriale, caselor-muzeu, sau caselor memoriale ar deveni cel puţin golite de încărcătură, de semnificaţie, însă tocmai aceasta contravine spiritului comunităţilor locale care simt nevoia responsabilizării şi a reprezentării. Memoria colectivă are rolul de a consacra căci ea însăşi este rodul idealurilor colective ce constituie baza conştiinţei naţionale. Catalogate ca desuete toate acestea continue să existe. Sunt noţiuni generale care prin dimensiunea trecutului ne oferă perspectivă. Prezenţa reprezentărilor acestora poate trece uneori ca banală, din obişnuinţă, însă absenţa lor s-ar resimţi acut. Muzeul, ca instituţie de cultură ar trebui să promoveze aceste valori printr-un gest reflex, dar care să fie corelat aleatoriu cu acţiuni menite să reţină atenţia, să capteze interesul.

Comments are closed.