Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Imagini în cuvinte: Ajutaţi, oameni, iernile să ningă!

Imagini în cuvinte: Ajutaţi, oameni, iernile să ningă!

Submitted by on 8 December 2010articol citit de 3,677 ori | No Comment

Ce sură-i cuşma muntelui? Şi-i trist şi singuratic uriaşul, încremenit în tăcere şi-ntunecat la faţă. I se prea văd toate încărunţirile frunţii. Nici şuierul de viscol nu-i prea biciuie umerii. Stins e glasul văilor, părăsită-i pârtia, golaşi, tot nepudraţi sunt brazii în pantă. Dinspre largi depărtări, privirile izbesc potrivnic zidul carpatic. E început de iarnă şi, neobişnuit de orgolios, anotimpul ocoleşte ţinutul, de parcă zăpezilor le-au fost interzise cutreierări şi fulguiri năstruşnice aici, pe plaiuri largi, întinse.

Din nefericire, asemenea peisaje sunt tot mai rare si zăpada tot mai absentă

Din nefericire, asemenea peisaje sunt tot mai rare si zăpada tot mai absentă

Cui am greşit noi, românii de la Dunăre, de la Parâng, din Cerna şi Jiuri, din Carpaţi până la alte mari şi-nvolburate ape, că legendele şi doinele-s ale noastre, numai ale noastre, că ele ne identifică, ni le păstrăm, şi le-apărăm, că-n verbul şi cântul lor odrăslesc, mereu întemeietoare, rosturile vieţii noastre nepereche, de statornici iubitori şi ziditori de ţară?

Unde sunt zăpezile de altădată?
Cine se răzbună pe-acest neam, răpindu-i până şi liniştea dintre troiene, iernile cu dar de zăpezi şi falnice ninsori, iernile cu nesfârşite călătorii de fulgi mari şi scămoşi şi limpezitori de gânduri, mesageri stelari de pace pentru un popor, aflat încă la mare încercare pentru a-şi regăsi drumul propriei izbăviri?
Să ne fi uitat Dumnezeu? Nu, nicidecum! Drama e aici, printre colinele dezvelite de ierburi, prin pădurile uscate de dorul ploilor, prin văile văduvite de fiorul apelor, în izvorul stins şi-n râuri subţiate de zvârcolirile planetei, în noi, oamenii, cei mai răvăşiţi de răbufnirea răului. Vrând-nevrând fosta-am învinşi de goana după zornăitul arginţilor şi-am dat de pământ cu templul arborilor zvelţi, uitând să prindem în glie ram de stejar tânăr.
Am sufocat văile şi pârâiaşele cu toate ciudăţenile vieţii noastre şi-acum tânjim după vuietul de odinioară al râului limpede şi cristalin, cu bulboane săgetate de zborul păstrăvului, după miresmele poienelor din lăstărişuri, cu covoare verzi de muşchi prin care-şi săltau creştetul puzderii de ciuperci, tânjim de dorul dumbrăvilor verzi prin care răsunau triluri din orchestra necuvântătoarelor, ducem în inimi neliniştea stârnită de dorul pentru zăpezile de altădată, ce-mpodobeau codrii, satele şi uliţele cu hlamida lor celestă, albă, neatinsă şi ocrotitoare. Cât de liniştită era natura!
Peste trupul atâtor frumuseţi, azi este loc doar pentru efemeritatea umbrelor şi urmelor timide, zvâcnetelor firave de vânt şi rarelor prăvăliri vultureşti. Nici viscolul turbat, scăpat din cotloanele răsăritului, nu clintea odată valurile albe şi înalte ale anotimpului întroienit pe coclauri, prin sate, pe câmpuri şi pe drumuri. Ce să mai povestim despre minunile împărăţiei zăpezilor din munţi, unde răsunau urletul lupilor nesătui şi trosnetul fagilor strânşi de geruri!
Zăludă-i astă vreme. Învins de forţe malefice, omul l-a uitat pe Dumnezeu. Cum să-i mai fie rai gradina şi livada, când suduie prin vatră de nu pricepi c-ar mai avea ceva uman într-însul? De evlavie, nici pomeneală! E istovit de amar şi nevoi în şir, fără nădejde de a fi mai bun. Nu cred să-şi fi dat seama c-a alungat din brazda mărunţită de plăvani zăpezile adăpătoare, ”însămânţând” seceta, sărăcia, foamea. În numele Zeului Unic, el, omul-zburător a prăbuşit din înalturi cuibul vulturilor neaoşi, săgetând cu nave sofisticate pădurile de oxigen din ceafa cerului iar de-acolo ”păsările” cu foc secret în cioc au pulverizat moarte şi foc peste trupul Terrei. Să-nceapă de-aici neprevăzutele cataclisme?
Privighetoarea cântă, cântă încă, dar nu minte! Pe-acoperişul lumii pândeşte blestemul pustiului. Ard florile plantei, în om a intrat fiara războiului şi-nvineţeşte cerul, bătând în cuie norii, sechestrând ploile şi ninsorile departe de buza izvoarelor şi lujerul grâului. Pe-aproape clănţănesc mereu ţâţânile vieţii zgâlţâite de-o şleahtă de binevoitori gângavi la vorbă, involţi şi reci în ochii lor de hiene răzvrătite, cu intenţii vopsite şi făgăduitori ai Binelui Universal. Cine-i mai crede pe-aceşti lachei ai lumii, păstori ai gândului nemernic, n-are decât să-şi sape singur groapa pierzaniei! Ne-am lecuit de-astfel de făpturi. Ne-au sedus atâta vreme irişii lor albaştri, cu priviri mătăsoase şi perfide.

Pledoarie pentru frumusețea naturii
Să căutăm în robusteţea noastră! S-aducem credinţa şi învăţătura în cetăţile lor. E prea mult rău în noi. O mentalitate neghioabă şi vechi metehne ne ţin pe loc. În noi e forţa, chiar dacă uraniul, fie el şi sărăcit, a alungat din rânduiala lor liniştea plaiului, frăgezimea ierbii, freamătul munţilor şi leagănul ninsorilor genuine.
E timpul, Omule, să-ţi legi rănirile făcute de propria-ţi nestăpânire spre necunoscut. Te mistuie încrâncenările şi dorul pentru zăpezile de altădată. Ştii bine că locul lor a rămas acolo, în pragurile copilăriei noastre, când padinile erau cutreierate de sănii trase de mânji cu căpestre albe iar printre desişuri şi poiene se mai furişau feline nefugărite, pierzându-se în taina pădurilor cernite zile la rând de meliţele iernii.
Atunci, ghioceii nu înfloreau în ianuarie, primăvara se-mpământenea în luna lui Mărţişor, vara era vară şi toamna încărcată de rod curat şi aşezată-n cusururile ei. Era o orânduială firească a anotimpurilor, nerăscolită de vămuiri şi tulburări ale climei.
Din ochiul ferestrei, zâmbetul de copil se-adâncea peste pârtia înzăpezită, atras de mirarea pentru ritualul magic al splendidei ninsori. Din înalturi, în voia ei, iarna-şi pogora năframa albă. Astăzi, căsuţa de sub măgură-i săracă. Coasta dealului, părăsită de alai. Nemângâiaţi de puful şi răcoarea fulgului, copiii. Exilate, zăpezile! O rugă e zbuciumul prichindeilor fără jocuri. Din glasurile lor subţiri, cuvintele încep a răsuna. Începe a se desluşi strigătul lor: ”Ajutaţi, oameni, iernile să ningă!”

Comments are closed.