Vești bune pentru Țicleni

Loading

sonda-petrolMiercuri, 24.02.2016, a avut loc o întâlnire de lucru între președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu și o delegație formată din reprezentanți ai companiei OMV Petrom.
Tema discuțiilor a vizat măsurile ce vor fi aplicate ca urmare a solicitării Petrofac de încetare anticipată a contractului încheiat cu OMV Petrom în anul 2010, cu o durată inițială de 15 ani de zile, având ca obiectiv revigorarea exploatării zăcămintelor mature de țiței din această arie.
În cadrul întâlnirii, OMV Petrom- titular al contractului de concesiune petrolieră, a garantat reprezentantului autorității județene continuarea activității din zona PEC Țicleni de către o companie deținută de OMV Petrom, cu păstrarea locurilor de muncă ale tuturor salariaților Petrofac, după încetarea anticipată a contractului dintre cele două părți.
Ieșirea Petrofac din PEC Țicleni va avea loc în trimestrul al doilea al anului 2016 iar noua companie a OMV Petrom va continua derularea operațiunilor de producție și servicii aferente la cele nouă zăcăminte de țiței din zona Țicleni și va prelua pe toți cei 870 de salariați.
De asemenea, delegația OMV Petrom a fost prezentă la Țicleni, unde a purtat discuții cu angajații Petrofac, asigurându-i de continuarea activității și păstrarea locurilor de muncă.