România, prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a primit Premiul european pentru cea mai bună reformă în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU).
Această importantă distincţie recompensează devotamentul, implicarea şi performanţele obţinute de către STS în promovarea şi dezvoltarea SNUAU.
S-au înscris participanţi din toată Europa, candidaturile acestora fiind analizate de o comisie de experţi independenţi, înainte de a primi votul membrilor Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă (EENA).
Juriul internaţional a apreciat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a dezvoltat sistemul 112 într-o manieră eficientă, luând în calcul, atât rezultatele tehnice, cât şi pe cele operaţionale cu impact major asupra calităţii serviciilor şi a siguranţei cetăţenilor.
La acest eveniment au fost aproximativ 350 de participanţi, reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă, organizaţii internaţionale, oficiali ai instituţiilor europene, furnizori de soluţii, care au susţinut şi au recunoscut excelenţa în domeniul serviciilor de urgenţă din Europa.