Salină la Dobrița

Loading

Spitalul de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu, cunoscut sub numele de Sanatoriul Dobrița, care tratează bolnavii de tuberculoză, va avea, de acum, propria salină. Aceasta a fost amenajată într-o clădire care fusese destinată unui club al pacienților, dar care nu a funcționat niciodată, investiția ridicându-se la suma de 50.000 de euro.
Autorităţile estimează că, odată finalizată investiţia, procentul pacienţilor care vin la Dobriţa din afara judeţului să crească de la aproximativ 8% din total, cât este în prezent, la peste 15%, acesta fiind singurul spital din sud-vestul țării care se adresează bolnavilor de plămâni și care are salină proprie. Astfel, mulți dintre bolnavii care au indicații de la medic să meargă la salină vor putea să beneficieze de acest tratament, fără să fie nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru a ajunge la salinele naturale din țară.