Sacrificați pentru un vot în plus

Loading

În martie, când toată lumea se pregătea să înfrunte primul val al pandemiei, România o ținea una și bună  cu alegerile anticipate. Cel mai probabil, acestea ar fi fost organizate indiferent de riscurile medicale dacă nu ar fi fost presiunile UE. Doar că nimic nu s-a schimbat, autoritățile au scăpat situația medicală de sub control dar singurul efort se concentrează pe alegeri în decembrie.  Deși se anticipează o situație dramatică, cu Sărbători cu oameni închiși în case, agentul electoral Klaus Iohannis zice că e bine și se pot organiza alegeri. Atenție, în școlile închise de scenariul roșu vom avea secții de votare! Un scenariu sumbru la care românii nu reacționează încă, lipsa de atitudine fiind poate conjuncturală după cum s-a văzut în 1989.

De ce îl interesează rezultatul alegerilor pe președintele Klaus Iohannis? Simplu, arbitrul este jucător și rămâne în teren doar pentru faptul că România nu are instituții. Cu Președinția, Guvernul și Parlamentul în mână, Puterea poate să facă orice gest antidemocratic fără teama de a răspunde. Asta nu că până acum ar fi fost altfel, Poliția, Parchetul și DNA-ul supunându-se politicului într-un mod jenant. Tăvălugul schimbării, cel care a făcut posibilă o fraudă electorală uriașă la alegerile locale și nu doar în București, mai are în față CCR și Avocatul Poporului, ambele instituții urmând să dispară, după cum ne-a informat un premier suspect că umblă turmentat de …beția Puterii.  Desigur, aveți acces la instituții medii finanțate obscur în care  indivizi de teapa CTP vă vor spune că e bine și la vară cald dar foarte curând dezastrul nu va mai putea fi cosmetizat. Țara este lipsită de resurse și nu se poate da vina la infinit pr trecut.

Cel puțin deocamdată, pe baricadele rezistenței la anormal dar făcând compromisuri, a rămas Biserica Ortodoxă. În subteranele Puterii se vorbește de schimbarea Patriarhului și de închiderea bisericilor după ce, de ani de zile, BOR-ul e hărțuit într-un mod inimaginabil. Faptul că Patriarhul Daniel s-a hotărât să vorbească e poate târziu, dar în același timp e intervenția ultimei șanse. Românii dezinformați, cu un grad de cultură redus, cu școlile închise dar păcănelele  deschise, își vor vărsa ofurile tocmai în această direcție.

 Fără Dumnezeu, fără școală, cu cele mai mici venituri din UE, românii au un singur drept, să voteze și doar într-o singură direcție! Istoria ne-a arătat însă că puterea politică este efemeră!