România ia măsuri fără precent împotriva coronavirus

Deși până acum câteva zile autoritățile păreau să trateze cu superficialitate epidemia de coronavirus, lucrurile s-au schimbat dramatic în ultime ore, mai ales după ziua de sâmbătă, 7 martie 2020. Până la 31 martie 2020, pentru început, toate şcolile în care sunt raportate cazuri de infecţii cu coronavirus vor fi închise, evenimentele cu un număr mai mare de 1.000 de participanți, precum meciurile de fotbal,vor fi interzise începând de duminică pentru a limita răspândirea cazurilor de coronavirus. Toate instituțiile publice din România sunt obligate să adopte măsuri de urgență pentru continuarea activității și în caz de urgență.

Sâmbătă, 7 martie 2020,  au fost confirmate în România 4 noi cazuri de coronavirus, fiind vorba despre două fete de 15 și 16 ani din Timișoara și din Hunedoara și despre doi bărbați de 49 de ani și de 72 de ani din București și din Galați care s-au întors din Italia. Conform informațiilor transmise sâmbătă de Grupul de comunicare strategică, sunt în carantină 16 persoane, pentru alte 12.977 de persoane fiind dispusă măsura autoizolării la domiciliu. Au fost prelevate și analizate 809 probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus

Conducătorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, au susținut declarații de presă referitoare la gestionarea situației privind noul coronavirus. Declarațiile de presă au loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Autorităţile române impun, în contextul existenţei cazurilor de COVID-19, măsuri de limitare a organizării activităţi în aer liber sau în incinte care implică mai mult de o mie de persoane şi interzic, până la 31 martie 2020, accesul în spitale al aparţinătorilor şi al studenţilor de la facultăţile de medicină şi farmacie, cu excepţia voluntarilor.

Autorităţile române au decis, de asemenea, sistarea până la data de 31 martie 2020 a stagiilor practice în spitale pentru studenţii de la facultăţile medicină sau farmacie, precum şi vizitele aparţinătorilor. Excepţie fac studenţii care participă voluntari în spitale.

De asemenea, s-au aprobat criteriile de suspendare a cursurilor în şcoli, în contextul cazurilor de coronavirus, criteriile nefiind strict de ordin medical, ci ţin cont şi de contextul social. .

Guvernul pregăteşte de asemenea o hotărâre care priveşte decontarea cheltuielilor pentru persoanele aflate în carantină dar şi pentru aflate în izolare, dar care nu se pot autosusţine.

Răspunzând unor întrebări, Raed Arafat a precizat că interdicţiile vor viza şi meciurile de fotbal, dar şi spectacolele, dacă implică mai mult de 1.000 de persoane.

„Perioada de impunere a măsurii de interdicţie (..) este până în 31 martie când se va face o nouă evaluare. Dacă evaluarea arată că riscul a scăzut, putem să luăm o măsură de sistare a acestei măsuri. Dacă riscul mai există, măsurile acestea pot fi prelungite pentru încă o perioadă. (…) Ştim şi ne cere scuze că această măsură va produce, poate unele nemulţumiri sau un disconfort, dar consider că în acest moment sunt măsuri necesare pentru prevenire şi sperăm că o să avem înţelegerea tuturor celor care sunt implicaţi”, a adăugat secretarul de stat.