Reabilitarea blocurilor la Târgu-Jiu, blocată de indolenţa proprietarilor

Loading

Proprietarii de apartamente din Târgu-Jiu continuă să ignore prevederile Legii nr. 280/ 2007 care spune că de administrarea şi gestionarea proprietăţilor comune dintr-un bloc se ocupă asociaţia de proprietari. Există în Municipiu locuri unde Asociaţiile de Proprietari nu funcţionează, în cazul a 20 de blocuri fiind imposibilă înscrierea în Programul Naţional de Reabilitare Termică.

reabilitarea-termica-blocurPrimăria Târgu-Jiu are mari probleme în ultimul timp cu cetăţenii care nu vor să facă parte din asociaţiile de proprietari în speranţa că scapă de cheltuielile comune de întreţinere. Doar la Târgu-Jiu, proprietarii de locuinţe ajunşi în această postură pe o sumă modică, nu-şi respectă vecinii şi îi lasă singuri pe cei de la etajele superioare să repare acoperişul şi pe cei de la parter să rezolve cu subsolul.
Gestionarea tuturor activităţilor dintr-un bloc, inclusiv accesarea Programului Naţional de Reabilitare Termică, se face doar prin intermediul asociaţiilor de proprietari sau locatari. Ori sunt locuri în oraş, circa 20 de blocuri, unde acestea nu funcţionează deloc. De fapt, şi în alte cazuri, asociaţiile funcţionează mai mult cu numele decât la modul practic. Ori dacă toţi proprietarii continuă să nu înţeleagă că asociaţia este forma juridică ce îi reprezintă, vor avea în viitor mari probleme, Primăria efectuând la acest moment sarcini care revin acestor asociaţii.
Potrivit Primăriei Târgu-Jiu, un număr de 20 blocuri vechi din Târgu Jiu nu pot beneficia de Programul Naţional de Reabilitare Termică din cauză că nu au asociaţii de proprietari. Toate imobilele construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990 se pot înscrie în program printr-o solicitare scrisă adresată primăriei de către asociaţie. De asemenea, asociaţia trebuie să anexeze cererii atât contractul de mandat, cât şi hotărârea privind înscrierea în programul local adoptată în adunarea generală cu acordul majorităţii proprietarilor.
Cornel Şomâcu