Liviu Marian Pop, secretar general al FSLI, ne prezintă o poziţie foarte convingătoare faţă de acţiunile de protest sindical anunţate pentru următoarele zile. Redăm în cele ce urmează textul cu titlul original al autorului.
Deoarece românii în majoritatea lor nu înţeleg ce este democraţia, există o strategie prin care se poate combate ideea că numărul de oameni e important la manifestaţii (de orice tip, pentru orice scop nobil):
Privitor la mişcările de protest o strategie bună, chiar şi a unui grup restrâns de persoane poate duce la succes; trebuie găsită „reacţia” care să tranforme în ceva pozitiv, tendinţele de a se comenta negativ mişcările de protest cu număr relativ redus de participanţi;
Oricand se poate „întoarce” negativismul indus populaţiei de politicieni şi presa pe diferite canale media, cu ideea că poate protestatarii nu sunt în stradă în număr mare, dar cei care participă sunt reprezentanţii celor care nu se pot deplasa din diverse motive (servici, lipsa banilor, alte localităţi, etc.).
Se poate declara că un protest poate fi şi unul paşnic cu număr relativ redus de participanţi, dar fortza este în mesajul PUTERNIC de pe pancarte sau mesajele scandate. De felul lor românii preferă protestele paşnice, dar asta nu înseamnă că nu sunt nemultumiţi.
Când există liste de semnături, acestea , dacă e vorba de un număr semnificativ, pot fi duse la pichetare, manifestaţie, proteste, şi expuse la vedere pentru credibilitate (dacă este şi mars, pot fi şi transportate de către protestatari), menţionându-se numărul de semnături;
Nu se poate face cu fiecare demonstraţie o noua revoluţie; adevărata „demonstraţie” cu număr mare de persoane se poate face la vot;(democraţia înseamnă un exerciţiu permanent al actului votării; ce încă nu înţeleg românii este ca mesajul privitor la exersarea votului de la alegerile de orice fel, pe care trebuie să îl aibă în vedere este cel olimpic: ai câştigat, continua ! ai pierdut, continuă ! situaţia de mijloc cu lehamitea , cu nu am pe cine, nu are ce căuta in democraţie !cine o gândeşte este echivalent cu sinuciderea sau amanetarea viitorului lor şi al copiilor; dacă cineva nu e capabil să facă o analiză şi să aleagă, măcar să ştie că există şi votul negativ, chiar dacă trebuie să aleagă între dracu’si tat’su lu”dracu’!)
La demonstraţiile dintre perioadele de alegeri, importanţa maximă are mesajul transmis şi nu neapărat numărul oamenilor de pe stradă. Cei care participă au de fapt rol de purtători de cuvânt ai celorlalţi care sunt absenţi din diferite motive !
Când a fost manifestaţia sindicatelor cu dansul pinguinului, au fost comentarii că a fost prea paşnic, ca la festival. S-a urmărit ducerea în derizoriu a protestului; Greşit, a fost o forma de protest paşnic, iar mesajul puternic a fost în textul melodiei !
Uneori se comentează ca apar acte de violenţă, sau alte ori se spune ca oamenii sunt manipulati; toate astea trebuie „întoarse” cu mesaje corespunzatoare.
De ex.: exista numeroase opinii că dacă oamenii protestează e vorba de manipulare; în acest caz de fapt se profereaza JIGNIREA la adresa protestatarilor ca si cum oamenii nu gândesc liber cum ar trebui intr-o democratie, ci doar dacă îi manipuleaza cineva sunt capabili să protesteze(nu toata lumea reactionează precum unii votanti ai PDL care se prezintă la vot sau la mitinguri doar dacă sunt plătiţi !)
Privitor la actele de violenţă, e vorba de relativitate; şi cetaţenii României, au dreptul să protesteze ca si cetaţenii din alte tari, unde se pare ca nu cere nimeni in mod expres pedepsirea celor aparent mai vehemenţi !
Există manifestaţii „în tăcere 10 minute” cu pancarte ridicate (tipul de protest numit „flash mob”); impactul poate fi pozitiv şi se reduce la minimum posibilitatea de a fi criticaţi; când poliţiştii au plecat la Cotroceni,chiar neautorizati de exemplu, puteau să facă acolo un „flash mob”, repetat din jumătate in jumate de oră.
Propunere: La proteste poate ar trebui să participe colegi de la organizaţii internaţionale sau cel putin să existe mesaje de susţinere de la aceste organizaţii ,prin trimiterea unor mesaje către autorităţile române.
În general, trebuie susţinut moralul românilor, care au tendinta sa se descurajeze usor. Trebuie sa inteleaga cum ca e nevoie de fiecare ca sa se implice sub o forma sau alta pentru apararea drepturilor, iar „lupta” nu e usoara (vezi exemple in democratiile occidentale); mentalitatea ca oamenii nu trebuie sa se implice ci sa astepte doar ca unii sa le rezolve problemele, trebuie schimbata. Democratia nu genereaza o societate de binefacere in care cetateanul poate dormi linistit,ci dimpotriva vigilenta fiecaruia trebuie sa fie la cote maxime in fiecare zi, sub o forma sau alta.
Mişcările de protest, dacă e cazul trebuie să fie cât de multe. E necesară şi solidaritatea; unii spun că nu au de ce să protesteze alături de altii, pentru ca nu au probleme si se descurca singuri, dar daca azi nu au probleme, pot avea maine si poate e mai bine sa li se alature altora, cel putin prin reprezentanti (si/sau liste de semnaturi); trebuie identificate permanent formele de protest cu impact major, in functie de situatie.
Impact mărit pot avea mişcările de protest simultane în Bucureşti şi toate oraşele reşedinţă de judeţ.
Privitor la formele de protest individuale, vizavi de care există cea mai mare tendinţă de a le minimaliza sau a le duce în derizoriu (vezi cazurile recente Cristiana Anghel si Adrian Sobaru) ar trebui să ştie si românii ca în Occident au un impact foarte mare, inclusiv în rândul autorităţilor.
Se considera că este un act de mare curaj să poţi atrage atenţia printr-o formă grea de protest individual asupra problemelor de orice tip chiar si ale celorlalţi (greva foamei sau să-ţi dai viaţa pentru o cauză; Adrian Sobaru nu a vrut să se sinucidă cum s-a zis, ci a vrut sa isi dea viata, cu un gest pentru care in mod normal sunt capabili doar militarii în timpul războaielor).
Gânduri de manifestant
Într-o zi de martie frumoasă,
Am plecat cu toți de-acasă,
Și-am venit la Prefectură,
Încărcați de griji și ură.
Ura impotriva celor care,
Ne ard la buzunar și mâncare,
Rabdarea ne-o pun la încecare,
Prin codul muncii – prin asumare
Deși, ca tot omul sărac,
Românii rabdă și tac
Iată, că n-am mai putut răbda
Și s-a umplut piața
Și-am strigat cu toții-n cor,
Să mai rabde și ai lor,
Că noi toți ne-am săturat
de batjocoră și oftat
Nu vrem sclavie legală,
Căci suntem la noi în țară,
Și dacă muncim cinstit,
Nu vrem un cod însușit,
Nu suntem de manevrat,
Traim cu toții într-un stat,
într-un stat european,
Vrem muncă, dar vrem și-un ban,
Ne-au adus în starea-n care,
N-avem bani nici de mâncare,
N-avem nici locuri de muncă,
România e pe ducă.
Probabil, că intenționat,
Ne duc spre eutanasiat
Dar, ne vom strânge ca un zid,
Şi îi acuzăm de genocid!
Prof. Vasile Mija
