Zilele acestea se tranşează problema noului Guvern. După tatonări gândite strategic cu PNL care nu îi vor include pe liberali la guvernare, se va proceda la propunerea unui guvern pe următorul schelet: PD-L, UDMR, UNPR şi minorităţi.
Factorul-cheie al acestui nou guvern îl reprezintă Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid de centru-dreapta cel mai probabil. Cine e UNPR? Este partidul care se formează pe nucleul grupului independenţilor din Parlament, majoritatea foşti lideri PSD, care vor colabora cu Traian Băsescu în al doilea său mandat, condus în prezent de Gabriel Oprea, fostul ministru de interne din guvernul Boc în decembrie 2008-ianuarie 2009. Cel mai probabil li se vor alătura şi alţii. Ioan Rus, fostul ministru de interne din guvernul Adrian Năstase e un alt nume din noul grup. E posibil ca şi alţi lideri ai PSD Cluj să se apropie de Gabriel Oprea în noul său proiect şi mă gândesc aici la Vasile Puşcaş, fostul negociator şef cu Uniunea Europeană, şi bineînţeles sociologul şi strategul Vasile Dâncu. Ca să nu mai vorbim de Miron Mitrea…Acest partid, care va deveni formaţiune politică legal constituită zilele acestea, va primi o parte din portofolii. Cred ca ministerul de interne este deja adjudecat pentru Gabriel Oprea, care nu a reuşit să îl conducă în Cabinetul Boc. Până la ce cotă poate ajunge UNPR în intenţia de vot pentru 2012?
UDMR, după ce a baleat în jurul parteneriatului cu PNL, ca să îşi justifice şi legitimeze plecarea, va opta pentru o alegere responsabilă de asumare a guvernării. Parcă-l şi văd pe Marko anunţând evenimentul. Ne-am obişnuit deja ca UDMR să facă parte activ din orice guvern, mai puţin fostul cabinet Boc. Până la urmă, ungurii sunt politicieni versaţi şi vorba aia călăreţului îi şade bine cu drumul şi ungurului cu portofoliul de minister…
Minorităţile vor opta pentru susţinerea noii coaliţii, lucru oarecum de înţeles ştiindu-le politica din ultimii ani. În plus, liderul lor din Parlament, Varujan Pambuccian, este un om pragmatic şi de business. Nu va sta în afara resurselor şi a sistemului lor de împărţire.
Deci s-a decis, domnilor: Guvernul acesta, pe care-l voi numi Cabinetul Basescu II, va fi format din PD-L, UDMR, UNPR şi minorităţi. Premierul desemnat va fi un important lider PD-L, poate chiar Vasile Blaga. În felul acesta premierul-buldog Blaga va gestiona ca şi Boc o perioadă extrem de dificilă politic dar mai ales economic şi va ieşi din calculul politic al preşedintelui Băsescu în privinţa PD-L. Acolo îşi va întări poziţia cineva preferat sau apropiat de preşedinte, mă refer aici desigur la o apropiere de ţeluri, obiectivă, programatică şi poate chiar una intimă in sens non-peiorativ. Dacă va dori să facă ceva amuzant, preşedintele îl poate re-desemna pe Boc premier întru resemnarea noastră.