Platforma Oamenii sudului s-a lansat – www.oameniisudului.com

Loading

Fundația PACT a lansat, de curând, Platforma Oamenii Sudului www.oameniisudului.com , platformă online care va sta la dispoziție oamenilor ce au inițiative în comunitatea în care trăiesc.

Micile comunități au nevoie de oameni care știu să se mobilizeze
Micile comunități au nevoie de oameni care știu să se mobilizeze

Sudul țării nu este o zonă foarte dezvoltată din multe puncte de vedere, însă oamenii acționează voluntar în locul în care trăiesc, au inițiativă și sunt dornici să-și îmbunătățească viața.
Din 2006, Fundația PACT a lucrat în 138 de comunități din sudul României. Am întâlnit povești despre oameni care se implică, mobilizează satele sau orașele mici în care trăiesc și vor să lase ceva în urma lor.
În prezent, România acestor oameni cu inițiativă nu este foarte vizibilă. De aceea, Fundația PACT, împreună cu Decât o Revistă (DoR), au lansat proiectul Oamenii sudului – www.oameniisudului.com. Credem că oamenii sunt cea mai importantă resursă din sud, iar poveştile lor pot să inspire şi să motiveze dincolo de resursele puține pe care le au.
Prin intermediul acestui proiect, ne dorim să promovăm la nivel național oamenii din sud, care se implică voluntar și produc schimbare la ei în comunitate. Inspirați de poveștile lor, alți localnici, din alte comunități, pot acționa local pentru a-și crea condiții mai bune la ei acasă, declară Georgiana Cune, coordonatorul proiectului.

Povești despre oameni cu inițiativă

Pe platforma online www.oameniisudului.com vor fi publicate povești despre oameni din comunități mici, care s-au mobilizat, au înființat organizații comunitare locale, au găsit resurse și au lucrat împreună la proiecte pornite de la nevoile lor comune. Poveștile scrise vor fi completate de documentare foto și video realizate de George Popescu (http://www.poqe.com) și Petruț Călinescu (http://www.petrut-calinescu.com).
O comunitate înseamnă să facem lucruri împreună și să credem în noi. Oamenii au nevoie de încurajare și de încredere pentru a-și pune în valoare potențialul.
Prin platforma Oamenii sudului – www.oameniisudului.com– promovăm povești de bine din sudul României și punem în valoare inițiativa, mobilizarea, voluntariatul și proiectele locale.