Elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu vor sărbători „Ora Pământului” în parteneriat cu Cantus Mundi, Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, sâmbătă, 22.03.2024, în Parcul Coloanei Infinitului, între orele 20.30-21.30. Publicul este invitat să participe.
„Programul Național Cantus Mundi este cele mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Astfel, ca în fiecare an, Liceul de Arte se adaugă acestui proiect printr-un program artistic desfășurat în parcul Coloanei Infinitului realizat de către Corul „ORPHEUS”, dirijor prof. Buliga Loredana, și o prezentare de modă din materiale reciclabile, profesor coordonator Cioplea Cristina.
Vă așteptăm să fiți alături de noi!” a transmis Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”.