Monografia comunei Baia de Fier (I)

Comuna Baia de Fier este un loc încărcat de istorie şi tradiţie. Încă de timpuriu dorinţa de a cunoaşte faptele strămoşilor, a istoriei locale, a fost materializată prin realizarea de scriituri, sub diferite forme, printre care prezentăm existenţa într-un dosar din anul 1957, păstrat la Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale în fondul arhivistic „Primăria comunei Baia de Fier”, a unei „monografii”.

În această primă parte vom arăta, aşa cum este prezentată în „monografie”, informaţii referitoare la aşezarea geografică.

„De o parte şi de alta a rîului Galbenu, afluent de stînga al rîului Gilort, şi în spre răsărit, până în valea rîului Olteţ, afluent de dreapta al Oltului, la poala lanţului carpatic, se află com. Baia de Fier, comună foarte risipită ca aşezare a caselor, de la est la vest şi de la nord la sud pe o lungime de 4 km.

O descriere fizico-geografică

Vecină spre răsărit cu comuna Polovragi, de care o desparte Olteţul spre sud cu comuna Bumbeşti-Piţic – satul Poenari, spre apus cu comuna Cernădia de care o desparte pîrîul Cernăzoara, iar spre nord se află culmea calcaroasă a Carpaţilor, orientată de la est spre vest şi străpunsă de apele rîurilor Olteţul şi Galbenul, din spatele căreia încep spre nord culmile împăcurite care se pierd în golurile munţilor ca: Gura Potecului, ceea ce înseamnă gura drumului pe care iese la munte, Catalinu, Cracul lui Jivan, Zănoaga, Micaia, Piscul Boerului, Curmătura Olteţului, etc, acestea în spre nord-est, apoi înspre vest: Stînişoara, Muşetoiu, de unde izvorăşte rîul Galbenul. Apoi în spre vest urmează vîrful Păpuşa, care stă faţă-n faţă cu Parîngul – o vale le desparte. În spre nord se continuă apoi munţii care îmbracă pîrîul Latoriţa şi coboară apoi în valea Lotrului, nu departe de izvoarele lui.
Olteţul îşi trage izvoarele din muntele Curmătura Olteţului.
Comuna Baia de Fier este aşezată la marginea de nord-est a depresiunii Tg-jiului, la o altitudine de 650 m, în prezent cu o suprafaţă totală de teren de 5542 ha., inclusiv izlazurile comunale cu golurile de munte, din care numai 675 ha. Arabil, solul este puţin propice culturilor agricole. Are o populaţie de 2889 suflete grupate în 825 familii. Este aşezată în regiunea deluroasă care, imediat înspre nord, se pronunţă şi poartă diferite denumiri înălţimile. Astfel, între Olteţ şi Galbenu, avem: Gruiul, Sarba, Tutuvaie, Dealul Jînepilor, Gura priodiştei, Plaiul, Miruşa, Piatra Pisei şi Păducelul, după care urmează muntele Gura Potecului, pe care urcă drumul de care la munte. Între Plai şi Piatra Tisei se află punctul Vlădăşei şi Comanda – unde era postul de comandă al pichetelor de grăniceri, cînd hotarul era pe coama munţilor.
De partea cealaltă, între rîul Galbenul şi pîrîul Cernăzoara se află: Dealul Băii, Măgura şi Paltinu, care fac legătura cu dealurile com. Cernădia-Bîzglele – spre muntele Tolanu.
Olteţu strînge toate pîraiele ce se strîng de pe versanţii de est şi vest al văii Olteţului, printre care cel mai de seamă se numeşte Ungurelul pe partea dreaptă.
De asemenea, Galbenul strînge toate pîraiele ce se scurg de pe versanţii de vest şi est al văii Galbenului, printre care, mai de seamă, pe partea dreaptă sunt: Muşetoiu, Corneşu, Bîzglele, etc., iar pe partea stîngă sunt pîraiele: Zănoaga şi Băiţa etc. În general, pîraiele poartă numele munţilor şi dealurilor de pe versanţii cărora coboară.
Solul este de natură nisipo-argilo-calcaroasă, foarte puţin propice culturilor de cereale şi legume. În raza comunei pe versanţii ce coboară spre Olteţ, spre Galbenu şi spre Cernăzoara cresc mai mult fîneţe naturale, întrucît aceste terenuri, fiind mult supuse alunecării, în special în timpul ploilor abundente de toamnă şi primăvară, nu pot fi arate – sub sol fiind foarte mult mal, pe care alunecă solul şi în plus culturile de cereale nu dau rezultate.
Comuna Baia de Fier, în ceea ce priveşte producţia agricolă de cereale, totdeauna a fost deficitară – solul nu a produs niciodată cît nevoile de consum au cerut. Calitatea solului şi producţia agricolă a depins totdeauna de cantitatea de îngrăşăminte naturale ce sau pus pe el în fiecare an. De aceea suprafaţa arabilă pe comună este atît de restrînsă. Întinderea suprafeţelor arabile pe gospodării a depins de numărul de vite pe care-l avea sau îl are gospodăria, deci de cantitatea de gunoi de grajd. În general, fiecare gospodărie are teren arabil numai în săliştea casei – de la 0,25 la 1,50 ha. Şi rareori 2 ha.”
În numerele următoare vom prezenta informaţii despre istoria locală, climă, infrastructura acelor timpuri, ocupaţiile şi portul localnicilor, învăţământ şi alte date importante despre această localitate. (Va urma)

Cristina Vasiloiu