Măsuri împotriva gerului

Temperaturile scăzute din ultimele zile au determinat autoritățile publice să ia măsuri corespunzătoare. Primăria Municipiului Târgu Jiu și Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu au oferit hrană caldă unui număr de 15 persoane fără adăpost, găsite în Gara Târgu Jiu și Piața Centrală.
De asemenea, sistemul de alimentare cu apă este afectat, APAREGIO Gorj primind, în aceste zile, zeci de apeluri de la abonații individuali care nu mai au apă în case. Apometrele au cedat din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în județ, cele mai multe aparate înghețate și sparte fiind depistate în zonele Drăgoeni, Preajba și Vârful Mândra. Având în vedere numărul mare de sesizări primit, furnizorul de apă adresează tuturor utilizatorilor săi câteva recomandări privind protejarea contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă împotriva îngheţului, amintind că utilizatorul are obligaţia de „a asigura integritatea sistemelor de măsurare”. Fie că sunt montate în căminele unde sunt făcute branșamentele, fie în subsolurile blocurilor, apometrele trebuie izolate termic. În caz contrar, pot fi distruse când apa va îngheța pe conducte din cauza gerului.