Let’s Do It, World! Let’s Do It, Romania!

Loading

cercetasiÎn 2012, peste 85 de țări din întreaga lume vor organiza o zi de curățenie generală, în perioada 24 martie-25 septembrie. România este pe harta mondială – Ziua de Curățenie Națională este 12 mai,  zi în care vor mai face curățenie și Bulgaria, Republica Moldova şi Turcia.
Acțiunea globală de curățenie este organizată sub numele de Let`s Do It, World!, fiind inițiată de comunitatea cu același nume, care cuprinde toate țările în care a fost deja realizat proiectul “Let`s Do It!” Cele 85 de țări participante din întreaga lume îşi propun să aducă o schimbare reală și să demonstreze că oamenilor le pasă de natură, de ţara în care locuiesc şi că vor să trăiască într-o lume mai responsabilă.
Pentru cel de-al treilea an consecutiv, echipa “Let’s Do It, Romania!” îi invită pe toți locuitorii României să ia parte la mișcarea internațională de curățenie și să arate că le pasă de țara lor. După succesul primelor două ediţii din 2010 şi 2011, la care au participat peste 500 000 de voluntari şi care au colectat peste 1 300 000 de saci de deşeuri, este momentul unei noi provocări pentru România.
În Gorj, Grupul de inițiativă “Constantin Brancuși”, aparţinând Organizaţiei Naţionale Cercetașii României, va implementa acest proiect la nivelul judeţului.