INVESTESTE IN OAMENI: „Stagiile de practica- investitie pentru viitor”: proiectul in cel de-al doilea an de implementare la Colegiul Tehnic Nr. 2 Tg-Jiu

Loading

Funcţia fundamentală a unui sistem de învăţământ profesional şi tehnic eficient este de a furniza societăţii pe care o serveşte forţa de muncă aptă, adaptabilă şi mobilă, capabilă să demonstreze competenţele cerute pe piaţa muncii, la nivel local şi naţional adaptate stadiului de dezvoltare a tehnologiilor, capabile să anticipeze într-o anumită măsură evoluţia tehnologică. Pentru a deveni şi a rămâne competitivă într-o economie de piaţă, forţa de muncă trebuie să dezvolte competenţe adaptabile şi să atingă standarde de pregătire care îi vor permite să răspundă atât nevoilor  prezente, supuse unui permanent proces de schimbare, cât şi dezvoltării unei societăţi bazate pe cunoaştere.
Obiectivul principal al proiectului „Stagiile de practica- investitie pentru viitor”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 îl constituie dezvoltarea cunostinţelor practice şi aptitudinilor specifice ale elevilor pe domeniul de pregătire ales, în vederea creşterii şanselor de inserţie profesională ulterioară, precum şi pentru facilitarea tranziţiei de la şcoală la piata muncii prin accesul la oportunităţi de pregătire practică concordante cu piaţa muncii.
Activitatea A 7 Derularea stagiilor de practică la parteneri este în esență activitatea principală a proiectului „Stagiile de practică-investiţie pentru viitor”, cuprinzând stagiul de pregătire practică comasată din cadrul curriculumului școlar aferent claselor a XI-a și a XII-a profil Resurse naturale și protecția mediului- calificarea Tehnician ecolog și protecția calității mediului. Activitatea A7 include toată practica comasată pe care o desfășoară elevii în mod obișnuit conform planurilor de învățământ și programelor școlare în vigoare, dar și alte activități te tip tip documentare teoretică și cercetare științifică în domeniu, împletite cu activități de tip diseminare și conștientizare referitoare la problemele de mediu locale. Stagiul de practică s-a desfășurat în baza convențiilor de practică încheiate între Colegiul Tehnic Nr. 2 și Agenția pentru Protecția Mediului Gorj-partenerul 2 și Administrația Națională ”Apele Române”- Direcția de Ape Jiu Craiova SGA Gorj – partenerul 1. Activitățile s-au derulat în  laboratoarele partenerilor(cea mai mare parte) și în laboratoarele colegiului. De asemenea, în timpul stagiului s-au efectuat deplasări în teren în vederea vizitării și studierii modului de funcționare a diferitelor obiective de monitorizare a calității mediului sau identificării unor probleme de mediu în zonă. Pe tot parcursul stagiului elevii au fost împărțiți pe grupe și îndrumați atât de tutori cât și profesorii coordonatori, în funcție de graficul stabilit la începutul activității.
Pentru un proces instructiv-educativ de calitate s-au utilizat strategii didactice centrate pe elev și materiale didactice auxiliare. De asemenea au fost utilizate ca instrumente de autoevaluare jurnalul elevului și jurnalul profesorului, iar ca instrument de autoevaluare/monitorizare caietul de practică.
Corelarea unităților de competență, a competențelor vizate și a activităților de învățare adaptate în funcție de conținuturi, de caracteristicile individuale ale elevului și de mijloacele de învățare disponibile au fost în atenţia permanentă a coordonatorilor de practică.
Înţelegerea şi asimilarea noţiunilor şi termenilor-cheie din domeniul protecţiei mediului un se pot realiza decât printr-o pregătire susţinută. Studierea temelor propuse şi realizarea proiectelor pe grupe de elevi reprezintă o continuitate a stagiului efectiv de practică, dând elevilor posibilitatea să aplice cunoştinţele teoretice şi practice dobândite, ceea ce va contribui la sedimentarea cunoştinţelor şi a competenţelor. Pe toată durata activităţilor s-a realizat un feedback permanent care a dat posibilitatea corectării eventualelor lipsuri în bagajul de cunoştinţe şi competenţe al elevilor.
Îndrumarea tutorilor de practică a dat posibilitatea găsirii unor instrumente adecvate de analiză cantitativă şi calitativă, experienţa tutorilor în domeniu fiind un atu în realizarea unor lucrări corecte din punct de vedere ştiinţific. S-a urmărit ca elevii să poată defini corect şi să  operaţionalizeze conceptele asociate fiecărei teme; să poată analiza, compara şi interpreta diferite date teoretice şi practice, opereze cu instrumentele şi metodele de analiză specifice domeniului, disciplinei,  să formuleze puncte de vedere personale.
Este cunoscut faptul că, evaluarea randamentului şcolar reprezintă un element esenţial în cadrul triadei: predare-învăţare-evaluare, triadă ce compune procesul instructiv-educativ. Esenţa evaluarii  interne este cunoaşterea efectelor activităţii  desfăşurate cu elevii, pentru ca, pe baza informaţiilor obţinute, această activitate să fie ameliorată în timp.
În acest context, evaluarea pe parcurs a vizat măsura în care obiectivele instructiv-educative au fost atinse de fiecare elev şi apoi compararea acestor rezultate cu un nivel de performanţă anterior stabilit (dobândirea competenţelor prevăzute în SPP).
S-a pus accent şi pe evaluarea elev-elev precum şi pe autoevaluare. Pe lângă celelalte metode de evaluare curentă (observarea directă, chestionarea curentă, evaluarea practică), s-a utilizat frecvent evaluarea pe bază de fişe de observare/evaluare, acestea intrând în portofoliul de practică al elevului. Au fost evaluate atât nivelul de dobândire a competenţelor profesionale (competenţele din Standardul de Pregătire Profesională aferente stagiului de practică), cât şi comportamentul şi modalitatea de integrare a practicantului în activitatea partenerului de practică (disciplină, punctualitate, responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, respectarea regulamentului de ordine interioară al întreprinderii/instituţiei
Sarcinile de lucru primite şi activităţile efectuate au contribuit la dezvoltarea profesională şi personală a elevilor. Considerăm că o mare parte dintre aceştia şi-au dezvoltat aptitudinile : capacitatea de organizare a sarcinilor , gestionarea eficienta a relatiilor cu ceilalti membrii ai echipei, luarea deciziilor, rezolvare de probleme, au dobândit  dexteritatea şi flexibilitatea necesară în  manevrarea instrumentelor, materialelor si realizarea muncilor specifice domeniului protecţiei mediului. Activităţile variate le-au dezvoltat curiozitatea, i-au obligat să ia decizii, să rezolve probleme, le-a dezvoltat competenţa de a învăţa să înveţe. Au făcut primul pas către viitoarea lor carieră şi au intrat în contact direct cu aspectele plăcute sau mai puţin plăcute ale profesiei pe care şi-au ales-o. Contactul cu profesioniştii din acest domeniu i-au făcut să descopere cât mai mult din tainele meseriei, le -a lărgit orizontul de cunoaştere şi le-a dezvoltat abilităţile de comunicare.
Manager proiect, POPESCU HENRIETA LUIZA
Prof. BÎZOCU CODRUŢA
COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU