În răsfăţul dimineţilor de mai

Loading

Splendidul lăcaș monahal de la Tismana este pus în valoare și mai mult de explozia naturii

          Să priveşti cu larg de suflet dumbrava, ce vioaie şi frumos înveşmântată în straiele verdelui purificator se-arată în aceste dimineţi limpezi ale primăverii. Suntem în miezul lunii mai, lăstari teferi şi braţe rămuroase din crengi verzi întregesc cupola pădurii, adâncind tot mai mult ecoul glasurilor primăverii în necuprinsul culorilor mângâietoare de viaţă şi dor, şi vis. Ploile lunii mai au înzdrăvenit izvoarele, au îndesit smirdarul şi-au înălţat firul de iarbă.

Turnurile zvelte veghează peste imensitatea verde a pădurilor la Tismana

La margini de codru, surâsul verde al imaşului este încununat de horirea florilor multicolore, care sporesc farmecul colinelor şi înmiresmează luminişurile pline de frumuseţi ale naturii. În umbrele fâneţelor gâzele îşi pregătesc concertele, albinele zumzăie printre polen şi tulpini de flori, veveriţele zburdă într-un joc aparte din copac în copac, în timp ce câţiva iepuri sar prin ierburi fără să le pese de cineva, pentru a da de înţeles că în lumea lor este multă libertate şi răsfăţ de a trăi. În vârful Cioclovina, făptura albă a schitului scrutează depărtările. Împlinite, pădurile coboară în nuanţe de verde tumultuos spre vadurile cu ape repezi şi limpezi.

          Drumul şerpuieşte printre pâlcuri de salcâmi pregătiţi să înflorească. Acolo, în lizieră, stupinele lucrează cu toate urdinişurile.  S-au umplut de parfum păducelul şi măceşul. Prin boarea lor şi-n oceanul de arome al fâneţelor înmiresmate se pierde acum zborul hărnicuţelor albine şi al celorlalte insecte atrase de farmecul florilor. Ciopoare de oi în statornice rosturi păşunează în iarba grasă de pe umărul pârâului, fulguind fabulos în verdele îmbietor al luncii.

Regăsim albia râului, undeva, înspre poarta munţilor, mult mai aprigă şi zâmbitoare. Sclipiri argintii de soare sănătos sar necontenit spre noi din valul unduios şi gros. Înaintăm pe valea umbroasă, pe sub arcada brazilor seculari ce însoţesc intrarea în templul verde al Tismanei, şi vrem să adăstăm în poiana din preajmaTaberei „Sfântul Nicodim”. Aflăm că în liniştea ancestrală a acestui rai, au ales să-şi culeagă laurii cei mai talentaţi creatori de literatură din şcolile Gorjului. Cu câţiva ani în urmă, universul tonic de aici le-a fost cel mai potrivit loc pentru gândul lor pur, pentru visurile lor neprihănite, pentru uimirea, candoarea şi pâlpâirea voinţei lor de a crea şi a scrie.

          Ce frumoşi şi necuprinşi de nefiresc erau aceşti tineri! Ei au sădit mult surâs şi speranţă în sufletul celor din apropiere, protejaţi fiind de spiritul tutelar al acestui spaţiu înrourat şi sacru. I-am lăsat să caute şi să lucreze în tihna şi tăria vetrei, departe de zgomotul nefast al lumii ancorate în avatarurile tehnologiei. Pătrundem cu mare grijă în farmecul peisajului şi admirăm frumuseţile perene ale timpului.

Râul curge năvalnic şi vuieşte uimitor de firesc, lovindu-se de rădăcini şi maluri cu valuri de ploi în tălpi. Păduricea de arini din zăvoi mai are puţin timp şi îşi va înveli toate trunchiurile în ambâţul şi taina iederei agăţătoare. Valuri invizibile de aer crud coboară dinspre munte înviorându-ne şi dezmierdându-ne ca pe nişte copii obosiţi de somnul electronic. Tril de păsări ne alintă dinspre desişuri. Un şarpe hoinar traversează alene aleea betonată şi caută spre limpezimi de val. Pe aproape, o codobatură nu mai tace din cântec. Au ieşit şi melcii din umezeala brusturilor de apă. Ne dau de bănuit, sigur va mai ploua câteva zile la Tismana!

            Ne hotărâm să urcăm spre mănăstire. Se-aude alai de nuntă pe vale. E zi de pelerinaj la ctitoria Sfântului Nicodim. Sunt atâţia paşi care urcă şi coboară pe sub arcadele pădurii de fag aplecate peste drum. Mirele şi mireasa au primit binecuvântarea feţelor bisericeşti. Tismana s-a îmbogăţit cu o familie tânără. Turnurile zvelte sălăşluiesc în imensitatea verde a pădurilor. Poarta credinţei este deschisă. În jur, există o rânduială bine gândită a tuturor minunăţiilor.

Sub aripi de arţar şi brad, chioşcul pentru popas şi odihnă îşi păstrează amintirile. Printre boboci de trandafir, hortensiile aşteaptă să înflorească. Mulţimi de bănuţi albi stau risipite prin covorul genuin al ierbii. Un arbust de tei agăţat de pereţii suri ai stâncăriei se lasă mângâiat de vântul slobozit din murmur de munţi. La fântâna din poarta mănăstirii, izvorul Gurniei este la fel de răcoros şi cristalin. Râde sub pereţii albi tăpşanul ţesut cu iarbă verde şi crudă. Râd şi muşcatele înveselite în buchete din balconul de poveste al mănăstirii.

Din vecinătatea altarului, încercăm să înţelegem câte ceva din eleganţa cactuşilor orânduiţi în calea soarelui. Căutăm calea spre cerdacul poetului. Pe faţa grunzuroasă a pietrei din ziduri, guşterii încearcă puterea soarelui. La temelia muntelui se-aude cântecul râului, apele-şi lasă libere strunele, să susure unda, să răsune codrul! Pe povârnişul înzestrat cu pământ fertil, o călugăriţă leagă pe araci lăstarii de roşii. Prin ferestre de fagi, soarele-i mângâie munca. Cineva ar trebui să înveţe din truda acesteia. Pentru că ea face stânca să rodească!

          Ne întoarcem spre freamătul văii. Albastrul cerului se încarcă spre frunţi de Carpaţi cu nelinişti de nori negri. Tunete îndepărtate trezesc pacea cosmică. Printre arini bătrâni, Tismana alunecă vijelioasă la vale. Ziduri înalte se ridică de-a lungul malurilor. Trunchiuri încolăcite de plante căţărătoare însoţesc zbuciumul albiei, printre aglomerări de piatră şi cioturi aduse de ape. Sub lumina zilei, cascada Stârmina îşi aruncă şuvoiul cristalin în praguri de stâncă şi-n piept de iarbă. Iluminări străvezii şi fulgerări argintii întregesc tabloul spectacolului prin care firul de apă al Gurniei, după ce trece prin curtea mănăstirii, se prăvăleşte peste genunea de sub turnurile solitare. După ce scaldă stânca adormită-n piept de munte, beteala de şuviţe a cascadei se prelinge spre sufletul râului, printre moviliţe învelite în muşchi verde şi pălării fragede de captalan.

          Din pridvor cu flori, portalul pădurii pare magnific, este ca o tainică deschidere spre încântarea muntelui. Tunete iscoditoare şi fulgere ciudate se răsfrâng peste împrejurimi. Sunt semne de furtună. Duduie asurzitor şi vijelia şuieră prin arbori. Perdele de stropi grei unduiesc prin aer şi se izbesc de templul pădurii. Curg sufocate de apă streşinile şi e gălăgie mare pe acoperiş. Se sparg picăturile în vatră de beton. Vântul vântură faţa noastră cu ploaie măruntă, benefică, răpită din iureşul potopului. Trece furia norilor şi valea se linişteşte din nou. Iarba s-a încărcat de bobiţe de apă. Râul s-a tulburat şi este mai agitat. Perdelele serii se lasă dinspre înălţimi de cer. Valea se înveleşte în tăcerea sălbatică a nopţii. Se răcoreşte, aerul este mult mai respirabil şi foarte curat, puternic şi tămăduitor. Dinspre desişurile verzi se aude lăuta unui greieraş timid. În această noapte, nu vom admira răsăritul lunii la Tismana! De această bucurie a avut parte doar Grigore Alexandrescu şi a scris versuri memorabile.

De veacuri, Mânăstirea Tismana stă de strajă locurilor

          Dimineţile la Tismana sunt limpezi şi pline de lumină. Ne-am convins ieşind în întâmpinarea lor. Să le prindem în braţe şi în suflet bunătatea, să ne primenim gândul cu înrourarea lor. Să admirăm râul, după mântuirea furtunii, să privim în oglinda vie a valului ager şi clar. Să ascultăm în rămuriş de zăvoi cântec voievodal de privighetoare. Să culegem în inimi tresăriri de codru înalt cu largi ecouri din cântec mândru de cuc şi să-l păstrăm în scumpătatea amintirilor noastre, până la primăvara viitoare. Şi-am ascultat atâtea versuri. Şi am citit din nou în scrierile Arianei, iar dintre încântările ei, am ales numai versurile cu mlădieri de cântec în dimineţi cu aer tare. Pentru că, la Tismana, poezia copiilor este cântec, iar cântecul lor este dăruitor de clipe rare. Cu spor de viaţă, cu mult zbor spre ideal. În dimineţi pline de lumină, în care natura îşi readună toate nestematele pentru a ne face niţeluş mai fericiţi!