De pe unduirile carpatine ale munţilor lăsăm ochii să scruteze depărtările. Privim mai întâi peste Gilort şi abia îi zărim firişoarele albiei şerpuind vlăguite printre bolovănişul din matca suptă de secetă. Se zvoneşte că multe din rîurile Gorjului au secat. Vara de foc a anului douăzeci şi patru din mileniul trei a zvântat cu vipia ei năucitoare râurile Bâltişoara, Şuşiţa, Amaradia, Ciocadia şi încă alte firişoare de pârâiaşe unduitoare de viaţă şi boare răcoroasă din ţinutul situat sub geana blând ocrotitoare a Parângului.
Soarele a toropit peisajul chiar şi aici, sub pavăza muntelui cel mare. Glasul râului s-a stins şi el sub văpaia arşiţei nemiloase. Totuşi, o adiere de aer răcoros ne mângâie blând dinspre pantele cu păduri de fag şi mesteacăn. Ne lăsăm purtaţi de sălbăticia serpentinelor şi străbatem Drumul Regelui, azi Transalpina, peste umerii uriaşi ai Parângului, până spre vestitele izvoare dinspre Obârşia Lotrului şi Şugag-Sebeş.
De o parte şi de cealaltă a impresionantei construcţii rutiere, admirăm măreţia şi unicitatea priveliştilor din masivul Parâng, acest impunător Olimp al Olteniei, şi rămânem impresionaţi de sălaşele, stânele şi adăposturile păstorilor înstăpâniţi aici de sute de ani, de solemnitatea şi vigoarea pădurilor de brad şi molid, de pitorescul şi amplasamentul Staţiunii Rânca, inegalabilă în România prin particularităţile şi frumuseţile ei, generate de ampla înfiripare a iniţiativei antreprenoriale de-a lungul acestui drum deosebit de surprinzător şi spectaculos.
Suntem tot mai aproape de cer, unde munţii îşi potrivesc peste frunţi cele mai inedite cuşme de nori. Se vede că aici s-a lucrat cu temeinicie în structura muntelui, s-au dislocat bucăţi uriaşe de stâncă nebiruită de milenii. Şisturile zămislite în străvechile frământări geologice ale locului s-au reaşezat în zidiri trainice pentru a proteja acest drum ambiţios, căţărat pe munte până către stele. S-au construit şanţuri şi podeţe, straşnice cordoane de beton în centura şoselei, să-i fie sigură şi durabilă legătura cu trupul munţilor. Au apărut apoi parapete, indicatoare, marcaje, întru desăvârşirea operei şi cucerirea deplină a înălţimilor din Carpaţii noştri.
Am oprit în şaua culmii, între vârfurile Păpuşa şi Urdele, şi-am coborât prin iarba mare şi sănătoasă a muntelui. Mici herghelii de cai liberi aflaţi la păşunat şi turme de oi răzleţite însufleţesc pe alocuri puritatea verdelui primordial. Urcăm pe stâncăriile şlefuite de viscole şi îngheţuri, la peste 2145 de metri altitudine. Vântul uşor răcoros ne bate în piept. Doar pletele Sânzianei văluresc sub cerul încărcat de nori. Cimbrişorul de munte zâmbeşte în inflorescenţe limpezi şi vioaie, presărate pe vatra ierburilor hrănite de ploi şi zăpezi. Ne orientăm paşii printre risipiri de flori, adâncindu-ne în covorul moale de iarbă. Suntem chiar deasupra panoramei ce cuprinde subcarpaţii getici din arealul geografic al oraşului Novaci.
Autoturismele staţionează în şir sub acoperişul vârfului de piatră. Călătorii s-au îndepărtat pe poteci şi cărări, să cutreiere cu privirea deschiderea superbă a munţilor, cu piscuri înfipte-n oglinda orizontului şi căldări glaciare adormite-n glezne de versanţi prăpăstioşi. Turiştii trăiesc clipe rare, imortalizate în fotografii şi filme neaoşe ori artistice, cu care se întorc acasă, la rude şi prieteni, sau pe care le împrăştie prin lume prin miracolul reţelelor de socializare, să culeagă semnale pentru mulţumirea şi întărirea sinelui propriu.
Pe Vârful Urdele, o pereche de tineri vor să cuprindă în braţe Mohorul cu întreaga privelişte ce se arată spre Parângul Mare. Se opresc pe buza stâncilor sure şi rămân uimiţi de sălbăticia reliefului din căldarea acestui munte. De după dunga norilor, soarele priveşte cu un ochi la ei. Un sărut fulgeră o inimă sub geana Mohorului. Undeva, spre răsărit, cerul şi-a slobozit perdelele de ploi peste Valea Latoriţei. Culmile largi, vârfurile domoale şi pantele învelite în baibarace de jnepeniş sunt udate de stropi de apă curată, scăpaţi din înălţimi cu nori grei şi negri. Ne lăsăm udaţi de scurta călătorie a ploii şi-i ascultăm foşnetul răsfăţat în dulci ecouri risipite peste neguri de păduri şi văi.
Revenim în vatra drumului şi începem coborâşul spre izvorul Latoriţei. Încercăm să săltăm cu privirea peste crestele îndepărtate, peste hornurile şi grohotişurile de dincoace de Vârful Mândra, să ghicim cam pe unde s-ar afla Lacul Gâlcescu. Doar Mohorul şi caprele negre îşi limpezesc chipul în luciul albastru al iezerului dintre abrupturile munţilor, de unde se ştie că izvorăşte Lotrul.
Şoseaua se lasă tot mai curajoasă spre căldări de munte, arcuindu-se din cârlig întors în alt cârlig întors, printre lespezi şi hornuri, spre Platoul Muntinu. Fulgere ramificate spintecă cerul şi se înfig în chipul muntelui. Tunete repetate răbufnesc în alomerarea de nori a înălţimilor întunecate. Suntem lângă ploile din ceruri şi respirăm aerul tare al piscurilor. Nici nu ne dăm seama cum trecem pe lângă creasta Cărbunelui.
Din pridvorul Muntinului, printre şuviţele de ploaie, abia distingem panglica drumului şerpuind în serpentine dinspre Urdele, peste jgheaburi şi brâuri stâncoase, parcursul cel mai spectaculos al întregului traseu dintre Novaci şi Şugag. Ploaia se mai domoleşte îndată ce parcurgem coborâşurile dinspre Obârşia Lotrului. Tot mai des, întâlnim pe aici brăduţi singuratici şi bogaţi în rămuriş, presăraţi din loc în loc, ca nişte mici ursuleţi uitaţi de părinţi în mărinimia plaiului. Alături, pe dungile înierbate ale povârnişurilor se vede agăţată ghinţura galbenă, mai departe, prin poienile dintre pădurile de molid, se disting covoraşe îngălbenite de florile bulbucilor de munte.
Scăpaţi vremelnic de ameţeala serpentinelor, dar şi de încântarea lor, suntem foarte aproape de cascadele mici, şuierătoare, din preajma albiei Lotrului. Pletele lor plăpânde de apă picură în râul supt de secetă. Ne oprim în liziera brazilor înalţi şi pătrundem curioşi în zmeurişul plin de rod. Nu trecuseră pe aici decât culegătorii de afine care ne-au mai lăsat şi nouă ici-colo, prin arbuşti, bobiţe cu gustosul fructului mult căutat.
Zmeura, coaptă şi gustoasă, prinsă în buchete pe ram, a fost bucuria noastră neaşteptată. Ne-a desfătat cu dulceaţa şi aroma ei neîntrecută. Era multă linişte şi răcoare binefăcătoare aici, în inima munţilor.
Ne-am amintit de vuietul legendar al Lotrului din vremea când râul încă nu fusese tulburat în sufletul lui şi ne-am îndreptat spre Şugag, cutreierând pădurile, între munţii Şureanu şi Cindrel. Nesperat de mulţi culegători de afine şi zmeură ne-au însoţit calea. Se aflau într-o lume a lor, numai a lor. O lume a muntelui, o lume în care verdele şi izvoarele îmblânzesc soarele.
O lume la care, de multe ori, noi visăm!
